Pe 7 aprilie 2025, plenul Senatului României a votat numirea vicepreședintelui Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Organizațiile neguvernamentale care apără drepturile persoanelor cu dizabilități au transmis propuneri oficiale de candidaturi, însoțite de documentația legală.
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) l-a propus pentru această funcție pe dr. Mihai Lungu – teolog, activist și persoană cu dizabilitate locomotorie, utilizator de scaun rulant, cu o pregătire academică remarcabilă. Alături de el, au mai candidat: Calinciuc Silvestru-Iulian (dizabilitate auditivă), Pintelei Petra Iuliana (dizabilitate vizuală) și Shilbaya Matei Mihaela – singura candidată fără dizabilitate.
Un vot controversat: Senatul favorizează un candidat fără dizabilitate
Comisia senatorială pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități a acordat aviz pozitiv tuturor candidaților. Cu toate acestea, votul final din plenul Senatului a favorizat-o pe Mihaela Shilbaya, în detrimentul celor trei candidați cu dizabilități (toți cu studii superioare, licență și masterat), generând nemulțumire și frustrare în rândul societății civile.
Pentru Mihai Lungu, candidatura la funcția de vicepreședinte nu a fost doar un pas profesional, ci o declarație de principiu. Reprezentând CNDR, a intrat în competiție cu convingerea că experiența sa personală, academică și profesională poate aduce o contribuție reală în apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.
„A fost o onoare să pot candida din partea unui for atât de reprezentativ pentru persoanele cu dizabilități”, spune el.
Deși utilizează un scaun rulant, Mihai este un exemplu de implicare activă și determinare. Licențiat în Teologie Ortodoxă cu media 10, a absolvit un master în Teologie Sistematică și un doctorat în teologie, finalizat cu calificativul Magna cum Laude, toate obținute la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Lucrările sale s-au axat pe incluziunea persoanelor cu dizabilități în spațiul creștin și în societate.
Pe lângă cariera academică, Mihai are un loc de muncă full-time și a fondat Asociația „Calea spre Acces” – o organizație care promovează integrarea persoanelor cu dizabilități în societate și accesibilizarea spațiilor publice și private.
,,Am avut multe realizări împreună cu membrii asociației, voluntari și colaboratori privind accesibilizarea unor obiective importante pentru persoanele cu dizabilități, cum ar fi drumuri publice, faleze, hoteluri și instituții publice și private. Bucuria sufletească vine din faptul că pot contribui la o viață incluzivă pentru comunitatea persoanelor cu dizabilități, comunitate din care fac parte cu mândrie. Voi lupta, atât cât îmi stă în putere, pentru respectarea drepturilor cuvenite persoanelor cu dizabilități, conform convențiilor internaționale și legislației naționale”, afirmă el.
Totodată, Mihai este și profesor de religie voluntar în cadrul asociației, promovând o viziune teologică profundă asupra dizabilității.
,,Dizabilitatea poate fi înțeleasă ca pe o cale spre mântuirea sufletului. Dacă cei care au o dizabilitate vor rezista cu credință până la capăt, vor primi cununa pe care o merită. Credința în Dumnezeu se verifică prin încercări. Un lucru care nu este încercat nu poate fi evaluat corespunzător. De aceea, dacă trăiești cu o dizabilitate, e important să înțelegi că ești cercetat de Dumnezeu și trebuie să răspunzi cu răbdare și cu bucurie la toate necazurile”, mărturisește el.
Reacția comunității: dezamăgire, dar și solidaritate
Procesul de selecție pentru funcția de vicepreședinte a inclus audierea candidaților în Comisia pentru Drepturile Omului din Senat. Mihai a remarcat cu satisfacție că trei dintre cei patru candidați aveau dizabilități, reprezentând tipologii diferite: locomotorie, vizuală și auditivă.
Cu toate acestea, a fost ales un candidat fără dizabilitate, în ciuda competenței demonstrate de ceilalți.
„Votul din cadrul Plenului Senatului a fost rezultatul unor negocieri politice netransparente”, susține Mihai. ,,Consiliul de Monitorizare nu ar fi trebuit să intre în jocuri politice. Ar fi trebuit să primeze competența și reprezentativitatea candidaților, mai ales având în vedere scopul Consiliului de Monitorizare: identificarea nerespectării drepturilor persoanelor cu dizabilități.”
Mihai consideră că este esențial ca în fruntea Consiliului ,,să fie aleasă o persoană cu dizabilități pentru a putea empatiza la un nivel ridicat cu persoanele supuse monitorizării și pentru a veni cu soluții și recomandări pentru nevoile lor.”
El speră ca, pe viitor, numirile în conducerea Consiliului să nu mai fie o miză politică, ci o dovadă de respect față de comunitatea pe care o deservește. ,,Senatorii României trebuie să conștientizeze că prin votul lor pot schimba destinul în bine sau în rău a multor persoane cu dizabilități când numesc persoane în conducerea Consiliului de Monitorizare”, mai spune Mihai.
Mihai adaugă că această alegere a generat reacții puternice în comunitatea persoanelor cu dizabilități.
„Am simțit un val de simpatie și solidaritate. M-au contactat persoane pe care nu le cunoscusem până atunci, care m-au încurajat și mi-au spus că mă susțin. Asta mi-a confirmat că am făcut bine că am candidat”, menționează Mihai.
Un vot care dezvăluie realitatea dură a incluziunii în România
La rândul său, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), Daniela Tontsch, a subliniat că votul din plenul Senatului pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului de Monitorizare a fost o experiență care scoate la iveală lipsa de interes real față de incluziunea persoanelor cu dizabilități în procesul decizional public. Deși trei dintre cei patru candidați erau persoane cu dizabilități, cu experiență directă și o înțelegere profundă a nevoilor comunității, alegerea finală a favorizat un candidat fără dizabilitate, în ciuda avizului pozitiv acordat tuturor celor înscriși.
„Participarea la votul din plenul Senatului pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului de Monitorizare a fost o experiență care ridică întrebări esențiale despre modul în care sunt percepute și tratate persoanele cu dizabilități în procesul decizional public. Întregul proces a fost lipsit de interes autentic. În jurul nostru, câțiva senatori discutau, fără nicio reținere și fără urmă de respect, despre cum fusese stabilit votul. Deși era vorba de un vot secret, am auzit des fraza: „ultimul de pe listă”.
Nu au existat întrebări pentru candidați, nici urmă de curiozitate. Candidații cu dizabilități au fost tratați ca niște prezențe formale, nu ca oameni care au ceva valoros de oferit. Unul dintre ei nu a primit niciun vot — o tăcere care spune multe despre criteriile reale care au înclinat balanța: nu competența, ci conveniența. A devenit tot mai clar că activiștii cu dizabilități nu sunt doriți în astfel de funcții.
Dar noi ne continuăm munca. Cu sau fără respectul lor. Pentru că demnitatea, implicarea și curajul nostru nu depind de validarea celor care ne ignoră.
Văzând această lipsă totală de interes față de motivația noastră, aș fi vrut eu să-i întreb pe mulți senatori din sală: Știți ce face Consiliul de Monitorizare? Ce rol are vicepreședintele? Cum poate această funcție contribui concret la protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități?
Aceste întrebări ar fi trebuit să stea la baza oricărei decizii responsabile. Pentru că funcția de vicepreședinte este un instrument important în garantarea drepturilor celor mai vulnerabili dintre noi: persoanele cu dizabilități care trăiesc în azile.
Și totuși, nu a fost totul în zadar. Au existat 14 senatori care i-au acordat votul lui Mihai Lungu, candidatul nostru. Lor le mulțumim sincer. Au ales să asculte, să vadă dincolo de aparențe și să sprijine o direcție construită pe reprezentare autentică și angajament real față de cauza persoanelor cu dizabilități”, a declarat Daniela Tontsch.
Aceasta s-a arătat, de asemenea, surprinsă de declarația inclusă în scrisoarea de intenție a doamnei Shilbaya Matei Mihaela, câștigătoarea funcției.
,,În final, atrag atenția domnilor senatori care au votat-o exclusiv pe doamna Shilbaya Matei Mihaela că, în scrisoarea sa de intenție, aceasta afirmă:
«Trăim vremuri dificile, generate de contextul economic și social, european și mondial, agravat de războiul aflat la granița de nord-est a României și de creșterea continuă a costurilor. În acest context, România are datoria de a crește gradul de conștientizare privind nevoile reale ale persoanelor cu dizabilități prin implementarea efectivă a Convenției ONU privind drepturile acestora. Persoanele cu dizabilități continuă să fie discriminate, fiind absente din structurile de conducere naționale, europene și internaționale. Principiul ,,Nimic despre noi, fără noi!” este ignorat în mare parte».
Cât adevăr este în aceste cuvinte – și câtă ironie că, deși a scris aceste lucruri, tot ea a fost preferată în detrimentul celor pentru care «Nimic despre noi, fără noi» nu este doar un slogan, ci o realitate trăită zilnic”, subliniază președinta CNDR.
În concluzie, Daniela Tontsch afirmă: ,,Noi nu am pierdut nimic în urma acestei experiențe. Dimpotrivă, am câștigat: claritate, solidaritate și o motivație și mai puternică de a merge mai departe. Faptul că senatorii au ales să ignore competența și reprezentativitatea nu ne oprește – ne întărește. Continuăm să luptăm pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, cu și mai multă determinare și coerență. Pentru noi, această alegere nedreaptă nu înseamnă un pas înapoi, ci un semnal clar că e nevoie de schimbare – și vom fi în prima linie a acestei schimbări. «Nimic despre noi, fără noi» rămâne direcția noastră neclintită.”
Legea trebuie să reflecte realitatea: propuneri pentru o reprezentare corectă
Dincolo de dezamăgirea personală, Mihai formulează o concluzie clară: este nevoie de modificări legislative urgente.
,,Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană în anul 2007 și prin adoptarea Legii 448/2006 privind drepturile persoanelor cu dizabilități, sistemul educațional din România a început să fie mai deschis privind integrarea persoanelor cu dizabilități în procesul educațional și un număr din ce în ce mai mare de persoane cu dizabilități au reușit să își termine studiile liceale sau superioare și au devenit o resursă importantă pentru instituțiile publice și private. Din experiența candidaturii la poziția de vicepreședinte a Consiliului de Monitorizare, am constatat, împreună cu colegii mei, că se impune schimbarea legislației privind unele poziții de demnitate publică care vizează direct persoanele cu dizabilități. Mai exact, dorim să se stabilească prin legislație ca unele poziții de demnitate publică să fie ocupate de persoane cu dizabilități”, spune Mihai.
Mihai propune modificarea Legii nr. 8/2016, astfel încât funcțiile de conducere din instituțiile ce vizează direct drepturile persoanelor cu dizabilități să fie rezervate acestora. În lipsa unor candidați eligibili cu dizabilități, funcțiile pot fi ocupate de persoane tipice – dar șansa trebuie oferită mai întâi celor direct vizați.
De asemenea, solicită revizuirea Hotărârii de Guvern nr. 234/2022 pentru a garanta consultarea reală a ONG-urilor în procesul de selecție. Insistă și pe aplicarea transparentă a Legii 448/2006, care obligă instituțiile cu peste 50 de angajați să includă cel puțin 4% persoane cu dizabilități în structura lor.
,,Ar trebui ca entitățiile publice și private care au obligația să angajeze persoane cu dizabilități să se consulte cu organizațiile care reprezintă interesele persoanelor cu dizabilităţi pentru a crea locuri specifice ce pot fi ocupate de persoane care au toate tipurile de dizabilități și după aceea să se organizeze concursuri pentru acele posturi”, precizează Mihai.
Din păcate, reacțiile unor politicieni la criticile venite după votul din Senat au fost, spune el, dezamăgitoare. Fără a da nume, Mihai își exprimă speranța că, în viitor, reprezentanții legislativului vor manifesta mai multă empatie și deschidere față de propunerile venite din partea comunității persoanelor cu dizabilități.
„Parlamentarii României ar trebui să se aplece mai mult spre nevoile persoanelor cu dizabilități și să coopteze în echipele lor de consilieri persoane cu dizabilități, pentru a înțelege mai bine nevoile noastre. Sunt sigur că multe persoane cu dizabilități ar dori să se implice”, mai spune el.
Un mesaj pentru viitor: unitate, curaj și reprezentare autentică
În ciuda eșecului candidaturii, Mihai nu renunță. Mesajul său pentru comunitatea pe care o reprezintă este ferm și motivant: „Persoanele cu dizabilități nu ar trebui să fie descurajate de insuccesul pe care l-am avut în cadrul acestei candidaturi. Din contră – să fie mai motivate să acceseze funcții publice, pentru a veni în sprijinul semenilor lor. Noi, persoanele cu dizabilități, avem obligația să ne susținem reciproc și să demonstrăm că suntem o forță unită, care militează pentru aceeași cauză. Dacă vom fi uniți și perseverenți, cu siguranță, în viitor nu vom mai avea aceste bariere și vom deveni factori de decizie în instituțiile publice care ne vizează direct. «Nimic despre noi, fără noi» nu este doar un slogan – este o realitate pe care o revendicăm în fiecare zi.”
