Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), condus de Ludovic Orban, s-a întrunit luni, 29 iunie, și a luat noi măsuri, în contextul pandemiei de coronavirus, care vizează organizatorii de evenimente, triajul epidemiologic, dar şi centrele pentru persoane cu dizabilități și pentru vârstnici. Măsurile ar urma să intre în vigoare începând cu 1 iulie, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit sursei citate, CNSU a luat decizia de a menţine lista statelor aflate în ,,zona verde”, pentru care nu mai există obligaţia izolării la domiciliu pentru cetăţenii care vin în România din respectivele ţări.
Printre măsurile decise de CNSU se numără:
- activitatea centrelor rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile se va desfășura după un program de lucru avizat de direcțiile județene de sănătate publică;
- instituirea sancțiunii complementare a suspendării autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și a evenimentelor în care regulile de siguranță sanitară nu sunt respectate;
- permiterea organizării și desfășurării antrenamentelor și cantonamentelor colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori, cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătății și aplicabile pentru Liga I de fotbal;
- permiterea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane şi cu respectarea regulilor de distanțare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătății;
- permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice desfășurate în aer liber, cu participarea a maximum 200 persoane și sub supravegherea unui medic epidemiolog;
- permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară;
- înlocuirea noțiunii de „triaj epidemiologic” cu „triaj” în privința activităților desfășurate de instituțiile şi autorităților publice, operatorii economici şi profesioniștii, la intrarea în sediul acestora.
Puteți descărca documentul cu noile măsuri, aici: https://www.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2020/06/HCNSU-32.pdf