O familie cu opt copii minori, în care doi copii și tatăl sunt cu handicap, este la un pas de a ajunge pe stradă, după ce Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Sector 1, a somat-o să predea cheile apartamentului social în care locuiește.
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, sectorul 1 și Primăria sectorului 1 cu privire la situația familiei Grumăzescu. Având în vedere misiunea acestor instituţii de a asigura persoanelor domiciliate pe raza Sectorului 1 un sistem de asistenţă socială care să răspundă nevoilor identificate şi să ofere o securitate socială universală şi cuprinzătoare, precum și principiile și valorile care stau la baza furnizării serviciilor sociale de către D.G.A.S.P.C. Sector 1, Consiliul Național al Dizabilității din România a solicitat sprijin pentru aceste persoane vulnerabile care necesită suport şi măsuri de protecţie socială pentru depăşirea situaţiei de dificultate. Această familie cuprinde trei persoane cu handicap și are nevoie de siguranță și de suportul comunității pentru reabilitare!
Domnul Grumăzescu Dumitru, persoană cu handicap, grad accentuat, permanent, locuiește împreună cu soția, Grumăzescu Lidia, cu care are în îngrijire opt copii minori, dintre care doi copii cu handicap, un băiat de 12 ani cu handicap accentuat și o fetiță de trei ani cu handicap grav, cu asistent personal.
Familia Grumăzescu locuiește într-un apartement social în sectorul 1. Din cauza situației precare a acumulat datorii la întreținere. Ajutată de Fundația Alinare, familia Grumăzescu a plătit din datorii, astfel că la data aceasta, familia mai are de plătit 5076, 51 lei (reprezentând penalitățile), conf. not. Nr 588/25.02.2020.
Li s-a tăiat accesul la gaze și curent electric, din cauza datoriilor acumulate, iar Primăria a refuzat înnoirea contractului de închiriere, neavând posibilitatea în acest fel să plătească datoria și să aibă acces la aceste servicii.
Primăria a hotărât să cheme în instanță familia Grumăzescu și să o evacueze!
Conform Notificării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Sector 1, Nr. 4974/19.02.2020, familia Grumăzescu este informată că: ,,DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 1, cu sediul în București, Sector 1, B-dul Mareșal Al. Averescu, nr. 17, cod fiscal 15318810, fex/tel: 021 222 42 75, reprezentată legal prin Dănuț Ioan Fleacă – Director General, nu va da curs invitației de mediere deschisă prin Biroul de Mediator Dincă Eugenia.
Având în vedere cele arătate anterior, înțelegem să reiterăm poziția subscrisei de a vă solicita ca în termen de 5 zile de la primirea prezentei notificări să vă prezentați la sediul subscrisei în vederea predării cheilor imobililui […]’’.
Prin această notificare, familia Grumăzescu este somată să părăsească domiciliul, deși aceasta a continuat să plătească întreținerea la zi, solicitând ca în continuare să plătească eșalonat penalitățile!
Consiliul Național al Dizabilității din România consideră că este necesară intervenția de urgență în acest caz, întrucât familia va rămâne pe drumuri cu cei opt copii, dintre care doi cu handicap.
Din informațiile primite de CNDR de la Fundația Alinare reiese că minorii sunt bine îngrijiți și că trei dintre ei merg la școală.
Domnii Grumăzescu susțin că Primăria le-a propus ca mama și copiii cei mici să fie intregrați în programul ”Mama și copilul”, iar copiii mai mari să fie înscriși la centru, în timp ce domnul Grumăzescu va fi obligat să se descurce cum va putea.
Primăria nu poate acorda un ajutor de urgență acestei familii? Refuză să accepte o solicitare de mediere în acest caz? Nu poate găsi o soluție prin care să permită familiei Grumăzescu plata datoriei eșalonat, să poată rămâne în locuință?
Fără sprijin din partea instituțiilor de profil, familia Grumăzescu va ajunge în stradă!