Ucrainenii cu dizabilități au fost afectați în mod disproporționat de războiul declanșat de agresiunea rusă în Ucraina. Prin urmare, Misiunea Permanentă a Ucrainei la ONU a organizat un eveniment despre situația lor. Este vorba despre un eveniment secundar al Conferinței statelor părți la Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, informează Forumul European al Dizabilității (EDF).
Evenimentul a avut loc marți, 14 iunie, 2022, și a fost co-sponsorizat de Alianța Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Forumul European al Dizabilității, Misiunile Permanente la ONU ale Republicii Polonia, Republicii Lituania, Uniunii Europene și ale SUA.
Marcând începutul primei zile a celei de-a 15-a sesiuni a Conferinței statelor părți la CRPD, evenimentul a oferit organizațiilor persoanelor cu dizabilități, experților în drepturile persoanelor cu dizabilități și statelor implicate în răspunsul de urgență în Ucraina oportunitatea de a prezenta cele mai recente informații privind situația persoanelor cu dizabilități afectate de conflictul armat și de a-și împărtăși recomandările și solicitările cu alte state membre ale ONU, donatori, lideri ai acțiunilor umanitare și alte părți interesate.
În cadrul evenimentului, vorbitorii au subliniat faptul că peste 143.600 de persoane cu dizabilități au fost strămutate în urma războiului. De asemenea, ei au menționat faptul că trebuie abordate mai multe probleme, cum ar fi adăposturile inaccesibile, lipsa accesului la alimente, informațiile inaccesibile, logistica deficitară și chestiuni legate de evacuarea copiilor cu dizabilități. În plus, ucrainenii cu dizabilități care caută refugiu în țări terțe sunt izolați în instituții rezidențiale. Persoanele cu dizabilități și organizațiile lor reprezentative trebuie să fie incluse automat în toate măsurile de răspuns la situații de urgență și de soluționare a conflictelor, inclusiv în procesul de consolidare a păcii și în organismele internaționale.
Evenimentul a fost moderat de Catherine Naughton, directorul Forumului European al Dizabilității, și a fost accesibil prin limbajul semnelor și prin subtitrare în engleză, franceză, spaniolă, rusă, chineză, arabă. În deschidere, au luat cuvântul ambasadorul Ucrainei, Sergiy Kyslytsya, președintele Alianței Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, Yannis Vardakastanis, și raportorul special pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, profesorul Gerard Quinn.
Ambasadorul Kyslytsya a afirmat că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei constituie cea mai mare criză umanitară din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial, subliniind că 143.600 de persoane cu dizabilități au fost strămutate. El a explicat că persoanele cu dizabilități sunt mai susceptibile de a experimenta efectele devastatoare ale războiului și angajamentul Ucrainei de a le proteja.
Dl Vardakastanis a subliniat că Alianța Internațională a Persoanelor cu Dizabilități a stabilit un nou Mecanism de intervenție în situații de urgență, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, pentru a îmbunătăți includerea acestora în răspunsul la situații de urgență. El a vorbit despre acțiunile pe care EDF și membrii săi le întreprind pentru a sprijini ucrainenii cu dizabilități. El a menționat, de asemenea, întâlnirea ad-hoc organizată între reprezentanții Ucrainei și Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, care a dus la adoptarea unei declarații de către Comitet. Reamintind obligațiile țărilor de a susține drepturile persoanelor cu dizabilități, inclusiv viața independentă, el și-a exprimat îngrijorarea profundă cu privire la rapoartele persoanelor cu dizabilități instituționalizate care au fugit din țară.
Profesorul Quinn s-a referit la mecanismele internaționale de protejare a ucraineanilor cu dizabilități. El a afirmat că există încă impunitate pentru autorii crimelor împotriva umanității, în special împotriva persoanelor cu dizabilități. El a adăugat că există un raport referitor la asigurarea faptului că ONU CRPD este integrată în liniile directoare privind răspunsul la situații de urgență.
Reprezentanții au abordat apoi situația actuală a persoanelor cu dizabilități, atât cele din Ucraina, cât și cele refugiate din alte țări.
Larysa Bayda, Directorul Departamentului, Adunarea Națională a Persoanelor cu Dizabilități din Ucraina (NAPD), a raportat numeroasele încălcări cu care se confruntă ucrainenii cu dizabilități, subliniind că organizațiile care găzduiesc persoane cu dizabilități sunt bombardate. Ea a spus că organizațiile persoanelor cu dizabilități trebuie incluse în ajutorul umanitar și că sprijinul financiar ar trebui să includă costurile legate de dizabilitate.
La rândul său, Dariya Herasymchuk, consilier-comisar al Președintelui pentru Drepturile Copilului, a vorbit despre situația dezastruoasă cu care se confruntă copiii. Copiii cu dizabilități sunt traumatizați și nu au acces la asistență medicală. De asemenea, le lipsesc oportunitățile de evacuare. Ea a explicat că, dacă războiul va continua, Ucraina nu va putea sprijini financiar copiii cu dizabilități. Într-o notă pozitivă, ea a spus că UE a creat o bază de date cu ucrainenii care caută adăpost în afara Ucrainei. Acesta va permite monitorizarea tuturor copiilor cu dizabilități.
Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, președintele Comisiei pentru Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Parlamentul European, a subliniat că singura soluție este ca Rusia să-și oprească agresiunea împotriva Ucrainei. El a explicat că Parlamentul European este îngrijorat de violența față de persoanele cu dizabilități, în special femei și copii. Parlamentul a atras atenția asupra necesității de a sprijini ucrainenii cu dizabilități, inclusiv prin adoptarea a două rezoluții de la începutul războiului. Parlamentul este ferm angajat să sprijine ucrainenii cu dizabilități.
Yannis Vardakastanis a încheiat evenimentul, menționând că Alianța Internațională a Persoanelor cu Dizabilități solicită eforturi internaționale care să contribuie la reconstrucția unei Ucraine incluzive și accesibile.