Există povești de dragoste care merită să fie povestite, pe care le poți citi pe nerăsuflate și care te învață să lupți pentru ceea ce este pur și adevărat, să lupți pentru iubire, să treci peste toate obstacolele fizice și peste toate limitările omenești. O astfel de poveste este cea a unu cuplu american cu sindrom Down, care a reușit să emoționeze și să inspire o lume întreagă.
Unii oameni care îi priveau pe Paul și pe Kris Scharoun-DeForge de la distanță simțeau milă pentru ei. Alții îi descurajau pentru a nu face pasul important al căsătoriei. Dar cei doi tineri, născuți cu sindromul Down, se considerau cei mai norocoși oameni din lume și nu doreau să renunțe la visul lor, de a fi împreună. Doar moartea a reușit să-i despartă.
Paul Scharoun-DeForge a decedat luna trecută, la vârsta de 56 de ani, după o lungă bătălie cu boala Alzheimer, lăsându-și iubita soție, pe Kris Scharoun-DeForge, de 59 de ani, văduvă, după 25 de ani de căsnicie.
Ei au avut una dintre cele mai lungi și fericite căsnicii ale unui cuplu – cu sau fără sindromul Down – și au fost adevărate exemple, potrivit familiei.
Paul and Kris s-au întâlnit pentru prima dată la o petrecere pentru persoanele cu dizabilități, în 1980. După mai mulți ani de întâlniri, ea a luat inițiativa și l-a cerut în căsătorie.
,,Mă făcea să râd. M-am uitat în ochii lui și mi-am văzut viitorul, așa că i-am făcut propunerea… El a spus: Da!”, a mărturisit Kris.
Din nefericire, cei doi s-au confruntat cu diferite bariere în încercarea lor de a-și uni viețile, fiind nevoiți să demonstreze statului că au înțeles ce presupunea o astfel de căsătorie.
În cele din urmă, în anul 1993, li s-a permis să se căsătorească, după o logodnă de 5 ani.
Povestea lor inspirațională, care a fost popularizată în mass-media de-a lungul anilor, întrece orice scenariu de film.
,,Ei sunt modele de urmat pentru toți cei care doresc să aibă o relație bună.Erau o echipă: s-au respect unul pe altul și s-au sprijinit reciproc”, a declarat Susan Scharoun, sora mai mare a lui Kris.
Ambii provin din familii numeroase. Când ei s-au născut, medicii de familie le-au spus părinților lor că, din cauza sindromului Down, aceștia nu vor avea vieți împlinite și le-au recomandat să îi lase într-o instituție. Însă părinții au avut o încredere profundă în copiii lor și au ignorat sfatul, care s-a dovedit a fi o decizie importantă și înțeleaptă, pentru că cei doi au avut o viață extraordinară. Ambii au avut locuri de muncă și au trăit o viață independentă, fericită și productivă.
În urmă cu un an, Paul a prezentat simptome avansate de demență și a trebuit să se mute într-un centru, la 16 km distanță, pentru îngrijire intensivă. Totuși, ei luau masa în fiecare duminică, în casa surorii lui Kris. Paul nu a avut nciodată probleme în a-și recunoaște soția.
Înainte de moartea lui Paul, Kris a desenat un fluture, vietate pe care el o iubea. Ea și-l imaginează acum ca fiind un fluture care zboară liber.
