,,Miracolele se întâmplă. Mi s-au întâmplat mie şi ţi se vor întâmpla şi ţie. Trebuie doar să te uiţi la oamenii din viaţa ta pentru a le vedea. Indiferent cu ce adversitate sau provocare te-ai putea confrunta, poţi oricând să crezi că, cu ajutorul speranţei, aceasta poate fi cucerită şi, în cele din urmă, vei fi mai puternică…” Brooke Ellison.
Aceste cuvinte încurajatoare îi aparţin lui Brooke Ellison, o tânără remarcabilă care prin povestea sa plină de curaj, determinare şi optimism a inspirat şi a emoţionat atâţia oameni, inclusiv pe regretatul Christopher Reeve (el însuşi paraplegic), care a regizat filmul ,,The Brooke Ellison Story” (Povestea lui Brooke Ellison). Acesta a fost ultimul său proiect, înainte de moartea sa în 2004, unul plin de emoţie şi de valoare din care se desprinde o lecţie importantă: persoanele cu un handicap grav pot continua să trăiască, să-şi realizeze visurile, să lucreze şi să iubească la fel ca ceilalţi sau poate mai bine decât cei mai norocoşi dintre ei, dacă li se oferă ajutor.
Filmul se bazează pe cartea ,,Miracles Happen…”, scrisă de Brooke şi de mama ei, Jean Ellison, în 2002 şi este, într-adevăr, o dramă inspiraţională. Însă acesta se deosebeşte de multe astfel de filme făcute pentru televiziune prin duioşia regizorului său, Reeve, care atinge coardele sensibile într-o simfonie familiară de emoţii.
Filmul o aduce în prim-plan pe Brooke Ellison (interpretată de actriţa Lacey Chabert), care la vârsta de 11 ani, a fost lovită de o maşină, rămânând paralizată de la gât în jos. Deşi doctorii au fost sceptici în ceea ce priveşte şansele ei de supravieţuire, ea le-a contrazis pronosticurile sumbre, reuşind să absolve într-un scaun rulant la Harvard cu ,,Magna cum laude”, ajutată bineînţeles de familie, în special, de mama ei.
După accident, Brooke este trimisă la o instituţie de reabilitare care este, de asemenea, un centru pentru pacienţii ale căror familii nu îi pot lua acasă. Realismul brutal şi insensibilitatea asistentelor o determină pe Jean, mama lui Ellison, să facă totul pentru ca visul fiicei sale – de a se întoarce la şcoală – să se realizeze. Împotriva tuturor obstacolelor şi a problemelor birocratice inutile, ea reuşeşte. Acest film impresionează prin cugetările înţelepte şi prin interpretarea plină de firesc şi de sensibilitate a mamei lui Brooke, căreia actriţa îi dă o aură plină de dramatism.
Povestea lui Brooke Ellison este şi povestea lui Ed (John Slattery) şi a lui Jean (Mary Elizabeth Mastrantonio) şi arată modul în care ei abordează o astfel de schimbare majoră în viaţa lor, ca părinţi orientaţi spre carieră, alegând să-şi canalizeze timpul, atenţia şi resursele interioare către cei trei copii inteligenţi. Nici nu apucă să digere bine această schimbare, deoarece ei trebuie să se lupte cu ameninţările la adresa sănătăţii lor de către medici pesimişti, cu un sistem de sănătate înţepenit (ei descoperă că pot primi asistenţă financiară doar dacă o lasă pe Brooke într-un spital, ceea ce ei refuză să facă), cu un sistem şcolar necooperant şi cu neglijarea copiilor sănătoşi.
Filmul creionează firea puternică, hotărâtă a lui Brooke, care nu a lăsat ca dizabilitatea să o împiedice să ducă o viaţă pe cât se poate de normală şi să exceleze în tot ceea ce şi-a propus, în ciuda condiţiei sale, precum şi sacrificiul uriaş al mamei pentru a asigura succesul copilului ei. Deşi sora ei mai mare cade într-o depresie profundă după accident, Brooke reuşeşte să rămână optimistă şi luminoasă în toată încercarea ei. De asemenea, filmul încearcă să transmită un adevăr de multe ori neglijat, şi anume că inima rămâne neschimbată chiar şi atunci când corpul se dezintegrează.
Mesajul pe care îl transmite acest film este legat de cel mai mare handicap al oamenilor – atitudinea – şi modul în care acesta ne influenţează viaţa.
Povestea este una dificilă, dar în acelaşi timp una pozitivă care ne învaţă să optăm pentru curaj când ne confruntăm cu o situaţie disperată, fără să neglijeze aspectele realiste ale îngrijirii unei persoane dragi care are o dizabilitate severa: facturile medicale, epuizarea, riscul divorţului, obstacolele uneori din cadrul comunităţii atunci când cauţi ceea ce este mai bine pentru copilul tău.
Dacă avem curaj şi dăruire altruistă, miracolele se întâmplă.
