AUTISM ROMÂNIA – Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism derulează în Bucureşti, în perioada 1 noiembrie 2018-31 august 2019, proiectul Prospect Tech&Art Lab, susţinut de Raiffeisen Bank prin Programul de granturi ,,Raiffeisen Comunităţi” 2018. Proiectul este implementat în parteneriat cu British Council şi Şcoala gimnazială nr.1 Sfinţii Voievozi din Bucureşti, potrivit unui comunicat emis de Autism România.
Prospect Tech&Art Lab este un proiect pilot, prin care timp de 10 luni descoperim şi dezvoltăm înclinaţiile pentru artă sau/şi IT la 30 de copii cu autism (vârsta 10-18 ani), care au arătat interes pentru aceste domenii sau au abilităţi. Proiectul este fundaţia pe care vom crea un program al asociaţiei de educaţie non-formală şi pre-profesională, prin artă şi IT, de pregătire pentru viaţa de după absolvire.
În proiect, copiii vor participa săptămânal la ateliere de artă sau IT, în funcţie de motivaţie, înclinaţii şi abilităţi în aceste două domenii. Atelierele vor fi ţinute de un specialist în art terapie şi unul în IT, cu sprijinul unui psiholog cu experienţă în lucrul cu persoane cu autism şi al unor voluntari de la facultăţile de profil (psihologie, psihopedagogie specială, pedagogie, artă), care vor avea ocazia să pună în practică teoria învăţată şi să înţeleagă cum să adapteze mediul de învăţare, activităţile, să folosească cele mai eficiente strategii şi metode în educarea elevilor cu autism.
La ateliere vor participa şi 20 de elevi tipici, care vor învăţa să îi cunoască şi să îi înţeleagă mai bine pe colegii lor cu autism, deci, să îi sprijine mai eficient. Pe de altă parte, au posibilitatea de a-şi dezvolta ei înşişi inclinaţiile artistice sau de IT, de a se cunoaşte mai bine pe ei înşişi, de a se pregăti mai bine pentru viaţă.
Beneficiari ai proiectului sunt şi 20 de profesionişti din sistemul educaţional care lucrează cu copii cu cerinţe educaţionale speciale – psihologi, consilieri şcolari, profesori de sprijin, profesori de arte, IT –, care vor participa la workshopuri tematice, dar şi ca voluntari la ateliere. Prin proiect, ei au prilejul să îşi dezvolte competențele în lucrul cu copiii cu autism, ca ulterior să îşi poată adapta mai bine intervenţia la nevoile educaţionale ale acestora.
Experienţele tuturor beneficiarilor, bunele practici în proiect, vor fi documentate, la fel şi creaţiile artistice şi de IT ale copiilor, şi prezentate la final în cadrul unei mese rotunde, respectiv a unei expoziţii la British Council.
,,În România, un copil cu o tulburare din spectrul autismului (TSA) poate merge la o şcoală specială sau la o şcoală de masă, conform legii educaţiei naţionale şi a legslatiei secundare subsecvente. Faptul că există cadrul legislativ declarativ pro incluziune, accesul copiilor cu autism în şcoli de masă nu presupune automat şi educaţie şcolară sau extraşcolara adaptată nevoilor acestora şi success după abolvire. Fără a fi stimulat şi sprijinit corespunzător în clasă, experienţa de învăţare nu va fi relevantă pentru el şi nu îşi va putea atinge întregul potenţial. Mai mult, se poate confrunta şi cu bullying-ul din partea colegilor, lucru care ar spori şi mai mult marginalizarea, excluziunea, stima de sine scăzută, apariţia sau adâncirea anxietăţii, depresiei s.a.m.d.
Copilul are nevoie de profesionişti care să aibă abilităţi şi competențe speciale în educarea elevilor cu autism, pentru că şansele de incluziune în şcoală şi după absolvire să existe cu adevărat. Are nevoie de un mediu educaţional, de comunicare şi relaţionare socială adaptat, de oportunităţi de învăţare non-formale adaptate. De asemenea, are nevoie de colegi care să îl înțeleagă, să-l sprijine. Colegii informaţi despre cum percepe şi înţelege lumea o persoană cu autism, educaţi în spiritul empatiei şi al respectului pentru cei diferiţi de ei, vor fi o resursă extrem de importantă în şcoala pentru copiii cu autism şi vor ajuta la succesul în şcoală şi în incluziunea post şcoală, în comunitate, a acestuia.
Bunele practici din alte ţări au arătat că în cazul copilului cu autism trebuie identificate şi cultivate, în primul rând, anumite înclinaţii şi interese, unde copilul poate performa bine, tocmai datorită unor particularităţi ale autismului.
De exemplu, persoanele cu TSA pot detecta foarte uşor discordantele într-un sistem, astfel există firme în alte ţări unde ei sunt angajaţi în testarea de softuri, munca în care sunt mult mai eficienţi decât angajaţii tipici. Din experienţa altor ţări reiese că IT şi artă sunt domenii de ocupare şi angajare unde multe persoanele cu autism pot avea performante. Conform estimărilor noastre, în România mai puţin de 1% dintre elevii cu autism absolvenţi de şcoală sau facultate sunt angajaţi în domeniul de pregătire sau chiar în alte domenii. Deci, sistemul educaţional eşuează total în misiunea sa.
Sistemul de educaţie românesc are rareori o intevenție personalizată pentru fiecare copil, menită să îi descopere aptitudinile, înclinaţiile, interesele şi să i le cultive. Acest lucru nu se întâmplă des nici în cazul elevilor tipici, cu atât mai puţin în cazul copiilor cu autism. Proiectul nostru va aduce o îmbunătăţire a situaţiei în cazul beneficiarilor direcţi şi indirecţi şi va aduce un model de bună practică. ” Liuba Iacoblev, manager proiect.
Persoană de contact Liuba Iacoblev, manager de proiect