Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) a organizat, miercuri, 5 mai, o masă rotundă, în format hibrid, cu ocazia Zilei Europene Pentru Viață Independentă.
Discuția s-a concentrat pe tema ocupării în muncă, o temă care a fost prea puțin abordată și a reprezentat un prilej de a vorbi despre dreptul persoanelor cu dizabilități de a munci în condiţii de egalitate cu ceilalţi, dar și de a primi sprijin pe parcursul unui proces care se referă la pregătire, recrutare, angajare şi menţinere în muncă sau progres în carieră.
Potrivit ANDPDCA, asigurarea acestui drept presupune schimbări profunde de legislație și de mentalitate, solidaritate și sprijin reciproc, responsabilitate socială și respect pentru demnitate.
În cadrul evenimentului, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că România este o țară „marcată de inechități”, atât ca pensii și salarizare în sistemul public, cât și ca asistență socială sau ocupare a forței de muncă, iar aceste inechități practic, odată cu sărăcia, creează o stare de nemulțumire acută în societate.
„Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră la un eveniment care ar trebui să reprezinte o sărbătoare, să celebrăm Ziua Europeană a Vieții Independente, dar, dacă mă uit pe cifre, cred că sărbătorile trebuie să mai aștepte, și zilele de 5 mai să fie momente în care punem degetul pe rană și găsim soluții. Vă mărturisesc că întotdeauna am fost implicată în acțiuni sociale, am militat împotriva excluziunii, pentru integrare, pentru drepturile omului. Am fost parte la multe acțiuni din acestea comunitare, dar în momentul în care am ajuns ministru al Muncii, deci chiar și după perioada în care am fost vicepremier și am coordonat acest minister, vă mărturisesc că cifrele pe care România le înregistrează în materie de sărăcie, în materie de excluziune, în materie de integrare a persoanelor cu dizabilități mi-au creat deopotrivă o îngrijorare uriașă, dar în același timp și o senzație de revoltă, pentru că am realizat că în România s-au pierdut foarte mulți ani în care persoane vulnerabile puteau fi sprijinite mult mai puternic și eficient de către stat”, a precizat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii susține că statul nu poate să ajute singur, dar poate fi eficient prin parteneriate și prin implementarea de soluții integrate care să includă consiliere educațională, servicii de asistență la domiciliu, consiliere psihologică, consiliere pentru carieră și sprijin pentru ocupare. Astfel, persoanele cu dizabilități pot primi un impuls pentru a ieși din starea de dependență de stat și să intre pe piața muncii.
„De aceea, statul poate să fie eficient dacă își creează parteneriate și modul în care dumnevoastră ați gândit astăzi să vorbim despre Ziua Europeană pentru Viață Independentă mă face să cred că suntem într-un punct în care am înțeles, totuși, ce avem de făcut pe termen scurt, mediu și lung, astfel încât să mai reducem din inechități. România, din nefericire, dacă mă uit acum, este o țară a inechităților, fie că vorbim de pensii în sistemul public, fie că vorbim de salarizare în sistemul public, fie că vorbim de asistență socială, fie că vorbim de ocupare. E marcată de inechități și aceste inechități practic, odată cu sărăcia, creează o stare de nemulțumire acută în societate. Chiar cred că sunt foarte mulți oameni care nu mai au speranță”, a declarat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a mai precizat că România este pe ultimul loc în UE în ceea ce privește integrarea persoanelor cu dizabilități acute, mai ales din perspectiva ocupării.
,,Am vorbit astăzi despre integrarea persoanelor cu dizabilități în piața muncii, iar cifrele ne arată că suntem pe ultimul loc între statele europene în ceea ce privește integrarea persoanelor cu dizabilități, în special din perspectiva ocupării. Astfel, dacă procentul persoanelor ocupate cu vârste între 20 și 64 de ani, fără limitări este de 74 %, în cazul persoanelor cu anumite limitări acesta coboară la 50%, în timp ce doar 12% din persoanele cu limitări severe sunt integrate pe piața muncii. Aceste cifre ilustrează cât de departe sunt persoanele cu dizabilități din România de condițiile din Uniunea Europeană, în materie de ocupare, de integrare, de acces la o viață independentă”, a spus ministrul Muncii.
Raluca Turcan a menționat că orice persoană aflată într-o stare de vulnerabilitate trebuie ajutată să înțeleagă că această situație nu e un dat și că poate fi depășită. Un loc de muncă este cea mai sigură cale pentru o viață mai bună și pentru o sursă sigură de venit la bătrânețe, pensia.
Florica Cherecheș, președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, a subliniat că persoanele cu dizabilități au nevoie de servicii de sprijin, sub diverse forme, precum mijloace de transport accesibile, accesibilitate în clădiri, dispozitive asistive diverse, asistență personală, abilitare și reabilitare, informații adaptate și altele.
,,Ziua de 5 mai înseamnă o celebrare a persoanelor cu dizabilități în demersul pentru a li se recunoaște dreptul la o viață independentă, ca să poată să ia decizii în nume propriu și să beneficieze de mijloacele necesare în acest sens. Viața independentă presupune libertatea de a alege, de a greși, de a face lucrurile într-un mod cât mai aproape de cel normal, și pentru asta persoanele cu dizabilități au nevoie de servicii de sprijin, sub diverse forme, precum mijloace de transport accesibile, accesibilitate în clădiri, dispozitive asistive diverse, asistență personală, abilitare și reabilitare, informații adaptate și altele. Victoria este cu atât mai importantă cu cât ani de-a rândul, persoanelor cu dizabilități li s-au negat opțiunile personale și li s-au pus diverse etichete, fără a se încerca măcar o minimă recunoaștere a abilităților și potențialului lor. Viața independentă poate fi abordată din foarte multe puncte de vedere, iar astăzi ne uităm din punctul de vedere al ocupării acestor persoane cu dizabilități”, a declarat Florica Cherecheș.
Potrivit sursei citate, unul dintre cele două paliere pe care Ministerul Muncii și Protecției Sociale și-a concentrat acțiunile în Programul de guvernare, este reprezentat de ,,abordarea personalizată și integrată” în funcție de profilul unei persoane aflate în nevoie. Astfel, aceasta va beneficia de toată paleta de servicii și beneficii de asistență socială, inclusiv de consiliere și mediere pentru piața muncii. Sprijinul acordat prin expertiza și fondurile europene în acest sens constituie, de asemenea, un semn că lucrurile se pot schimba în bine.
vorbe goale nu cumva sa mareasca ISR-ul…