Recenzie de Cătălina Dincă
Cartea Neagră a lui Giovanni Papini este un jurnal din timpul și după ultimul război mondial, dar nu despre război, ci despre conversațiile pe care le-a avut cu oamenii care au marcat secolul 20 (Molotov, Hitler), vechiul său prieten, Gog, un excentric milionar care a străbătut întreaga lume fără vreun scop, doar din capriciu, un antisocial bogat care voia să își găsească propriul drum, inspirându-se din dialogurile cu cele mai răsunătoare nume, cumpărând manuscrise ale celor mai cunoscuți autori sau căutând ineditul. De fapt, acest pelerin caută, caută, dar nu știe exact ce. Cu siguranță, încearcă să își dea seama care este sensul vieții aici pe pământ și pentru ce trebuie să ne pregătim, ce ne va aștepta după ce vom trece la Dumnezeu.
Acești oameni cu care s-a întâlnit, mulți dintre ei renumiți, nu au avut înțelepciunea și nici viața după care acesta tânjea (unii chiar sufereau de personalitatea lor, precum Dali). Scopul lor era limitat, iar numele, puterea, filozofia lor de viață au lăsat pete în istoria omenirii, care nu vor fi șterse decât cu vieți omenești care să spele aceste episoade maligne. Cred că a alergat aproape toată viața după iubire, credință, după lucrul care să-l odihnească, după Dumnezeu.
Papini începe povestirea seriei de scrisori primite, odată cu vizita lui Gog la fizicianul Ernest Lawrence, cel care a inventat bomba atomică, la câteva luni de la explozia bombei de la Hiroshima. Profesorul nu se socotește răspunzător, nici nu are vreo remușcare în ceea ce privește dezastrul provocat, ci consideră că a fost o simplă datorie de cetățean, fabricând o arma care să-i răzbune sau să-i protejeze patria.
Mi-a atras atenția discuția cu Molotov, care consideră că Occidentul care nu se mai bazează pe ,,principii, idei, valori, idealuri naționale, ci doar pe politici economice și care se declară observatori ai marxismului s-au convertit în practică unei doctrine marxiste, a materialismului istoric”, ceea ce sub aspect ideologic acesta ar fi pregătit pentru comunism. Rusia nu va avea nevoie de război pentru ,,a construi comunismul mondial”. Stalin considera că sistemul capitalist va crea un dezechilibru și o criză care va aduce dorința unei schimbări. I se părea neverosimilă posibilitatea unui război de cucerire dorit de republicile sovietice, pe când triumful comunismului mondial devine mult mai probabil, dacă nu sigur. Ceea ce m-a dus cu gândul, că de fapt, cele două ideologii sunt etapele aceluiași sistem îmbrăcate cu alte haine, o jumătate a lumii îmbrăcată în haine colorate, iar cealaltă în haine cenușii, având același postament, menite cu același scop.
Vizita lui Hitler pentru a descoperi un tiran de modă nouă și taina puterii sale. Hitler este de părere că păcatul care subminează statele azi este invidia, iar dacă puterea este în mâna unui singur om, invidia se micșorează. Regimul ideal este libertatea tuturor printr-o transformare radicală, iar societatea ar trebui să fie formată din oameni cinstiți și inteligenți conduși de un sfânt genial.
Întâlnirea cu Dali l-a săturat, după nici un minut, fără ,, a-l saluta”, fără să-i adreseze vreo întrebare, îi cunoștea personalitatea lui Dali, și ,,măria sa” nu putea pierde un minut cu Gog, în mintea sa, Dali ,,deschidea cea de-a doua eră din istoria umanității înainte de Dali și după Dali”.
Otorikuma, un istoric genial al Japoniei, care a fost împotriva războiului, după ce a învins coloși, precum China și Rusia ,,giganții bătrâneții”. A fost o nebunie să se măsoare cu SUA, la fel s-a întâmplat și cu Napoleon după cucerirea Germaniei și a Italiei, nu a reușit în Anglia, iar Rusia l-a ruinat. Părerea acestuia este că începând cu anul 1914,, omenirea este atinsă de o formă gravă de nebunie colectivă ,,delirul”, ,,obsesia stării normale” – nimeni nu- și dă seama de ,,paradoxurile smintite”, doar Dumnezeu va readuce rațiunea și sănătatea, altfel se va termina printr-o catastrofă:
Paradoxul nr.1 – Conducătorii țărilor învinse sunt considerați criminali, dar toate armatele aflate în război comit atrocități. Paradoxul nr. 2 – învingătorii au sacrificat viețile omenești și miliarde pentru a distruge forțele armate ale adversarului, apoi furnizează puști, tunuri, avioane și miliarde popoarelor învinse, pentru ca mâine acestea să devină aliatul lor într-un război, probabil cu unii dintre aliații lor de ieri.
Țara de foc – Ascenzia – în republici, cele mai cinstite și inteligente persoane evită din instinct viața politică pe care o consideră murdară și putredă.
Discursul lui Pierre-Louis Gurjat despre pace: ,,Nu vă încredeți în aceste pălăvrăgeli ipocrite, în aceste declarații de rea credință. Le-am mai auzit, asemănătoare celor de azi, în 1914 și în 1938, ele au fost preludiul, prologul celor mai oribile și mai lungi războaie care au răscolit lumea. Când conducătorii politici, militari vorbesc prea mult despre pace puteți deja tremura de frică”. Când cu adevărat a fost pace, nimeni nu a vorbit despre ea.
Autorul Indian, Aurananda, a publicat în revista Maya, în 1976 publicată în Bombay, vorbește despre cauzele abrutizării progresive: – hebdomarele ilustrate (scandaluri, crime, etc) – cinematograful (falsă opulență, sentimentalism idiot, stil de viață artificial, înlocuirea lui ,,a gândi” cu ,,a vedea”) –, sportul (înlocuiește valorile morale și intelectuale cu cele fizice) –, abuzul de alcool și substanțe, în special la tineri –, moda (zăpăcește mințile) – radioul (visării obositoare și bolnăvicioase), importanță exagerată acordată celor mai putini dotați. Experiența domniei sale confirmă concluziile articolului. Oare care ar fi fost concluzia acestuia referitoare la transformarea relaționării în online?
Autorul își amintește o mică nuvelă a lui Leon Tolstoi despre insula fericirii, compusă din copii până în 12 și bătrâni peste 70 de ani. Fiecare bătrân avea grijă de un copil, în total erau 12 suflete, așa crease țarul Alexandru, pentru că era sătul de răutatea oamenilor. Odată cu moartea acestora au fost aduse un preot mai mulți meseriași și tinere servitoare care au adus sfârșitul acelei insule preafericite.
În Cap Town, Gog îl întâlnește pe aviatorul Mr. Udai Singh, care nu mai putea trăi pe acest pământ ,,în noroi, nu mai suporta viața și agitația semenilor”. Coboară doar câteva minute pentru a alimenta, iar servitorul său îi lua locul. De sus nu vede oamenii, iar dacă se văd, acesta îi vede ca pe niște insecte mișcătoare și anonime.
Pelerinul ne relatează despre armata sultanului Baadur instruită de toți cei care erau închiși pentru crimă și care era formată din lei, lupi, tauri, elefanți, șerpi veninoși, urși. Înțeleptul și bunul sultan care nu voia să trimită oameni la război, considera că a ucide nu le este permis nici asasinilor. De aceea ar fi eliberat deținuții, în urma serviciului adus, în antrenarea animalelor, fără să ia parte la război. Armata de fiare intră în Cașmir, sperie oamenii simpli și slab înarmati ai Cașmirului. Aceștia fug sau sunt omorâți, fiarele nu mai ascultă ordinele înblânzitorilor, se năpustesc asupra lor, îi,,făcură bucăți” și fug în junglă, lucru neprevăzut de sultan.
Vizita lui Gog la Institutul științific pentru regres uman, care se află la o distanță mică de Honolulu, instituție al cărui director era biologul australian Austin Findy. Această vizită l-a pus pe gânduri, astfel concluzionând că ,,numai lui Dumnezeu îi este permis să transforme ființele (animalele nu pot fi aduse la stadiul de om).
Piața de copii, o prăvălie sinistră, în care părinții care trăiau în mizerie și aveau ,,o turmă de copii” vindeau doi sau trei pentru puțin orez, mamelor fiindu-le frică de bărbat. Aceștia erau cumpărați, fie pentru că unii voiau să devină părinți, alții pentru jucării vii, pentru cerșit, pentru sacrificii umane în ritualurile magiei negre sau pentru cei care ,,apreciază în mod deosebit carnea fragedă de copil”.
Giovanni Papini consemnează și alte vizite ale lui Gog, precum cea la tribunalul electronic (ceea ce devine de neconceput pentru orice reprezentat al progresului), ori la biblioteca de oțel, ideea lui Mr. Harry Golding, având în vedere un al treilea război mondial. Alte discuți inedite pe care le-a avut cu astronomul dezorientat, de neaflarea perfecțiunii, ca ,,operă a rațiunii” ce va renunța la astronomie și se va mulțumi cu o viață simplă, discuția cu cel ce a revenit din moarte, cu pictorul care ura frumoasa natură, sau cu tatăl a 100 de copii care a transformat o sută de femei în mame și niciuna nu-l iubește, ,,solitarul depresiv”, mărturisirea lui Lin-Yutang despre însușirile poporului său – ,, este un popor abil și crud…, de aceea va deveni stăpânul lumii”.
Această carte m-a pus pe gânduri, chiar dacă eram ,,mica”, acum îmi doresc să fiu și ,,mai mica”, nesemnificativă, să îmi adun singurul micron de smerenie, pe care sper să-l regăsesc și să îmi cultiv răbdarea, să-mi observ orizontul din apropierea ferestrei și să îmi ajungă, să învăț să pășesc încet, chiar dacă mă clatin, să simt bucuria și, mai ales, acea cu lacrimi, să am curaj să merg înainte, chiar dacă printre noi sunt și boli și bolnavi, să îmi fie milă de bolnavi, dar să mă feresc de boală.
