Autor: Elena Nastase
Ne aflăm în Duminica a unsprezecea, Duminică ale cărei învățături le desprindem din Evanghelia scrisă de Sfântul Evanghelist Matei, la capitolul 18, de la versetul 23 până la 35:
„ Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi toate câte are, ca să se plătească. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator!
Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga, zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate.
Atunci, chemându-l, stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta, din inimile voastre, fiecare fratelui său. Matei 18, 23-35.”
„O mare indignare ne-a cuprins inima când am auzit de purtarea neomenească a datornicului din Evanghelia de astăzi.
Bine a făcut stăpânul când l-a chemat înapoi și l-a ocărât pe netrebnic, aruncându-l în temniță.
Să nu ne mirăm, însă, prea mult de răutatea robului nemilostiv, să nu-l osândim prea aspru, fiindcă ne osândim pe noi înșine, că și noi suntem ca el, ba chiar mai răi ca el, căci, în vreme ce dânsul avea o datorie iertată de un stăpân oarecare, noi avem sumedenii de fărădelegi trecute cu vederea de Însuși Dumnezeu.
De vreme ce sluga aceea cerea numai banii săi înapoi, noi am vrea și sufletul semenilor noștri care ne-au greșit cu ceva.
Să nu ne amăgim! Înfricoșată va fi pedeapsa Stăpânului și de vrem să avem parte de mila Lui, de sus, de vrem să ne mântuim sufletele, avem o singură cale: iertarea aproapelui nostru.
Unul din Sfinții Părinți din Pateric spune că sunt trei feluri de iertări pe pământ:
1. Oamenii care au ajuns la înălțimea de a-i ierta pe vrăjmași și de a-i iubi se numesc fiii lui Dumnezeu, căci se aseamănă cu Mântuitorul care i-a iertat pe vrăjmașii săi.
2. Oamenii cei ce nu pot ierta sau țin minte răul se numesc fiii lui Adam.
3. Cei ce nu se pleacă cu niciun chip și stau învârtoșați și înțepeniți de mândrie și îngâmfare se numesc fiii celui viclean, așa cum i-a zis Mântuitorul robului neiertător din Evanghelia de astăzi.
Împăratul din Evanghelia de astăzi, care a vrut să se socotească cu robii săi, este Bunul Dumnezeu. Robul care-I datora 10.000 de galbeni suntem noi, fiecare pământean, toți care am primit din mâna Celui Preaînalt atâtea bogății, atâtea daruri, atâta avere, încât nu se poate spune prin cuvinte valoarea lor.
Ne-a dat cerul, soarele, luna și stelele, norii cu ploile, lumina și căldura, aerul și apele; ne-a dat pământul cu toate bogățiile de pe el, bunătățile și toate florile,animalele și păsările, peștii apelor și tot ceea ce există pe pământ, în ape și în aer.
Cât de frumos l-a înzestrat Dumnezeu pe om: l-a îmbogățit cu ochi să vadă, cu urechi să audă, cu gură să vorbească, picioare să umble, mâini să lucreze, minte să gândească și să judece. Mare lucru este mintea la om!
Toate aceate bogății pe care le-a primit omul de la Împăratul Slavei, Dumnezeu, au o valoare așa de mare, ca, omul, niciodată n-ar putea, niciodată, plăti, de-ar fi de mii de ani viața lui pe pământ.
Ce avem noi? Cu ce am venit noi, al nostru, pe pământ? Goi am venit și goi plecăm! Plângând am venit, poate plângând plecăm! […]
Cel care era dator 100 de dinari la acel rob și care a fost băgat la închisoare să stea acolo până va plăti datoria îi reprezintă pe datornicii noștri, frații noștri, greșiții noștri și toți cei care ne supară cu ceva sau ne datorează ceva în viața asta. Dacă nu-i iertăm din inimă, ci îi judecăm, îi osândim să știți că acesta este unul din păcatele strigătoare la cer!
Mai departe, ne spune Sfânta Evanghelie, că prietenii celui închis pentru 100 dinari, fiindcă n-avusese să-i dea, s-au întristat foarte mult și s-au dus de i-au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Acești prieteni sunt sfinții noștri îngeri păzitori, căci noi nu suntem singuri; totdeauna avem cu noi îngerul păzitor pe care l-am primit la botez și el ne scrie toate faptele bune sau rele; tot prietenii noștri mai sunt și sfinții patronii noștri al căror nume îl purtăm fiecare sau a căror icoană o avem în casele noastre. […]
Să tăcem, frați creștini, unde trebuie să tăcem că e timp de tăcere și unde trebuie să vorbim, să vorbim. […].
Să lăsăm mânia, să lăsăm păcatele, să stăm bine, să stăm cu frică înaintea lui Dumnezeu și în Casa Lui cea Sfântă, să alergăm la corabia Lui ca să ne salvăm!”
Fragment din PREDICI,
„PÂINE ȘI APĂ PENTRU SUFLET” –
IERODIACON VISARION IUGULESCU
