High-Tech Systems & Software (htss), companie specializată în furnizarea de servicii software pentru industria medicală, cu peste 1.000 de clienți în 11 țări, a lansat telemedica – platformă Software as a Service (SaaS) de tip clinică virtuală, în urma unei investiții de peste 500.000 de euro.
Telemedica se adresează clinicilor, centrelor medicale și spitalelor publice și private din România. Această platformă permite unităților medicale să furnizeze servicii medicale de calitate, la distanță, ceea ce aduce beneficii atât pentru medici, cât și pentru pacienți.
Aplicația conectează pacienții cu specialiștii prin sesiuni de audio și video call, stochează și facilitează accesul la dosarele medicale și permite gestionarea activității din cadrul unui cabinet.
,,Telemedica este o modalitate eficientă de a crește eficiența asistenței medicale pe care o primesc pacienții. Aplicația poate fi accesată de pe telefoane, tablete sau laptopuri, ceea ce permite pacienților să aibă acces la servicii medicale cu mai multă flexibilitate, eliminând constrângerile de timp și distanță. De asemenea, soluția pune la dispoziția medicului infrastructura necesară pentru emiterea de rețete și programarea altor servicii medicale imediat după consultație, în așa fel încât pacientul să aibă un drum cât mai scurt și eficient de la diagnostic la tratament”, se arată pe site-ul dedicat platformei.
Așadar, pacienții pot avea acces la consultații medicale și la servicii specializate, fără a se deplasa fizic la o clinică sau spital. Acest lucru este extrem de util pentru persoanele care locuiesc în zone izolate sau greu accesibile, precum și pentru cei cu mobilitate redusă.
De asemenea, telemedicina poate juca un rol important în menținerea distanțării sociale și în gestionarea mai eficientă a situațiilor de criză, precum pandemia de COVID-19.
„Telemedica elimină barierele ce țin de amplasarea geografică a unui spital. Astfel, doar cu ajutorul unei conexiuni la internet, unitățile medicale își pot trata pacienții, indiferent că aceștia locuiesc în orașele mari sau în comunele și satele greu accesibile. Mai mult decât atât, telemedica deschide noi piețe pentru clinicile și spitalele din România. Ne gândim, în primul rând, la cei șase milioane de români din afara granițelor. Pe de-o parte, telemedica facilitează accesul acestora la servicii medicale în limba română, însă, pe de altă parte, ne dorim să-i impulsionăm pe specialiștii români să ofere consultații în limba engleză și să se deschidă astfel piețelor internaționale”, afirmă Simona Pavelescu, CEO htss.
Conform unui raport OECD, până la 56% din cazurile care ajung la Urgență sunt inadecvate. Acest lucru duce la aglomerarea camerelor de gardă, la creșterea presiunii financiare pe sistemul de sănătate și la creșterea timpilor în care cazurile cu adevărat grave ajung să fie tratate.
„Serviciile digitale de sănătate preiau din presiunea pusă pe clinici și spitale și generează o serie de beneficii pentru toți actorii implicați: pacient, specialist și unitate medicală. Pacientul are acces la expertiză medicală din confortul propriului domiciliu, eliminând cheltuielile cu transportul, precum și timpul petrecut în trafic sau pe holurile unității medicale. Totodată, accesul facil la specialiști îl poate determina să investească mai mult în prevenția medicală, ceea ce va duce la creșterea calității vieții și chiar la economisirea pe termen lung a sumelor cheltuite în sistemul sanitar. Pe de altă parte, specialistul economisește timp, beneficiază de acces de oriunde și oricând la istoricul persoanei tratate și își poate monitoriza de la distanță pacienții”, susține Virgil Popescu, Product Manager telemedica.
Platforma telemedica este folosită deja de peste 100 de medici specialiști și 1.000 de pacienți, urmând ca până la sfârșitul anului să fie continuată campania activă de înrolare de noi unități medicale.