Atunci când o persoană folosește un baston, un scaun rulant sau un aparat auditiv, dizabilitatea este vizibilă. Dar nu toate dizabilitățile pot fi văzute doar uitându-te la o persoană. Multe persoane cu dizabilități suferă de afecțiuni invizibile – cum ar fi boala Crohn, tulburarea de stres posttraumatic sau neuropatia periferică – și sunt discriminate sau stigmatizate.
Pentru mulţi oameni care suferă de dizabilităţi invizibile, există un dublu stigmat: mai întâi cel al handicapului în sine, iar apoi cel apărut atunci când aduci vorba despre el şi atragi atenţie asupra sa. Din afară, nimeni nu poate vedea de ce suferă persoanele cu dizabilități invizibile.
Chair dacă unele dizabilități nu sunt întotdeauna evidente, ele pot avea un efect negativ asupra calității vieții. Pentru a crește gradul de conștientizare și pentru a-i susține pe cei care suferă în tăcere de o dizabilitate invizibilă, în perioada 13-19 octombrie 2019, se celebrează ,,Săptămâna Dizabilităților Invizibile” (Invisible Disabilities Week).
Conform Asociației Persoanelor cu Handicap Invizibil (IDA), dizabilitatea invizibilă este o afecțiune fizică, mentală sau neurologică ce limitează mișcările, simțurile sau activitățile unei persoane și care este invizibilă pentru privitor. Din păcate, însuși faptul că aceste simptome sunt invizibile, poate duce la neînțelegeri, la false percepții și prejudecăți.
Aceste neînțelegeri adesea împiedică sau întârzie diagnosticul. Acesta a fost cazul triatletei Danielle Mack, care a consultat 18 medici diferiți, în decursul a doi ani, în căutarea unei explicații pentru boala de care suferea. Mack prezenta simptome care au sugerau astmul indus de efort fizic (EILO) –„amorțeală în picioare, amețeală, dispnee, dureri în piept, greață și crampe în întreg organismul”, potrivit Washington Post. Deși EILO este surprinzător de frecventă – afectând aproximativ 5% dintre adolescenți – conștientizarea bolii este limitată, ceea ce înseamnă că adesea rămâne nediagnosticată. Mack a numit-o „boala invizibilă” pentru că la prima vedere ea ,,arăta bine”
„A arăta bine” reprezintă o barieră socială pentru persoanele cu dizabilități invizibile, care se confruntă adesea cu deficiențele lor nerecunoscute.
„Nu puteți vedea în corpul meu, nu puteți înțelege cu ce se confruntă organismul meu în fiecare zi. Arăt normal la o primă vedere, pe rețelele de socializare vedeți ce vreau eu să vedeți, nu vedeți rutina mea zilnică de tratament, nu vedeți tratamentul pentru respirație, comprimatele, internările în spital, lacrimile și frustrarea care se manifestă ocazional”, a spus June, una dintre multele persoane care au dizabilitate invizibilă.
Dizabilitățile invizibile și, în special, bolile cronice, pot să intensifice sentimentul de izolare. Cei dragi s-ar putea să-i vadă doar atunci când sunt în cea mai bună dispoziție, ceea ce face invizibilă lupta lor. Când sunt mai grav bolnavi, ei se află fie acasă pentru a se recupera, fie în spital, uneori fără sprijin social.
Persoanele cu dizabilități invizibile împărtășesc același dicton: „Credeți-ne!” Ei subliniază că nu există nicio modalitate prin care să arate că un un handicap și că este imposibil să cunoști starea de sănătate a unei persoane doar privind-o.
Prin implicare la nivel individual și colectiv, putem să creștem gradul de vizibilitate a acestor dizabilități invizibile. Îți poți împărtăși povestea personală și poți distribui articole, bloguri și interviuri cu prietenii, membrii familiei, medici și grupuri pe Facebook, Instagram, Twitter, Pinterest și pe alte platforme sociale, pentru a conștientiza opinia publică cu privire la dizabilitățile invizibile. De asemenea, îți poți posta pe Facebook fotografia de profil cu imaginea ,,Invisible Disabilities Week”.
,,Săptămâna Dizabilităților Invizibile” își propune să arăte că nu ești invizibil și doar pentru că oamenii spun ,,dar arăți bine”, nu înseamnă că nimic nu e în neregulă cu tine în interior. Uneori, durerile și bolile pot trece neobservate de alții, dar niciodată de cei care trăiesc cu ele zi de zi.
