Autor: Elena Năstase
“În vremea aceea, a luat Iisus cu Sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus pe ei într-un munte înalt, în singurătate. Şi S-a schimbat la Faţă înaintea lor, aşa încât Faţa Sa strălucea ca soarele, iar hainele Sale se făcuseră albe ca lumina. Şi iată că s-au arătat lor Moise şi Ilie, vorbind împreună cu Iisus. Atunci, începând Petru, a zis către Iisus: Doamne, bine este nouă să fim noi aici; dacă voieşti, vom face aici trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi una lui Ilie. Dar pe când vorbea el încă, iată un nor luminos i-a învăluit pe ei şi iată un glas din nor a zis: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care bine am binevoit; pe Acesta ascultați-L. Şi auzind ucenicii, au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte tare. Dar apropiindu-se Iisus, S-a atins de ei şi le-a zis: sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Atunci, ridicându-şi ochii lor, n-au mai văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau ei din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: să nu spuneţi nimănui cele ce aţi văzut, până nu se va scula din morţi Fiul Omului.” Ev. Matei 17, 1-9
Pe 6 august, ȋn fiecare an, creștinii orodocși prăznuiesc “Schimbarea la Față a Domnului”, sărbătoare care datează de la ȋnceputul secolului al IV-lea, cȃnd Sfȃnta Ȋmpărăteasă Elena zidește o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare ȋncepe să fie menționată ȋn documente din prima jumătate a secolului al V-lea. Ȋn Apus, ea a fost adoptată mai tȃrziu, ȋn urma unei hotărȃri luate de papa Calist al III-lea ca mulțumire față de creștini pentru că i-au biruit pe turci ȋn 1456 la Belgrad.
Această sărbătoare mai este numită și Obrejenia, denumire ce vine din slavonă și ȋnseamnă transformare. Denumirea ȋn limba greacă a sărbătorii este Metamorphosis ( transfigurarea). Sfȃntul Antim Ivireanul o numește sugestiv “Dumnezeiasca Ȋnfrumusețare a lui Hristos.”
“Schimbarea la Față a Domnului” este un miracol unic față de celelalte care apar ȋn Evanghelie, deoarece miracolul se produce asupra lui Iisus, Cel a cărui venire pe lume a marcat ȋnceputul unei epoci noi, a schimbat radical viața religioasă, morală și socială a societății precreștine.
Hristos aduce o lumină nouă, lumina ȋnvățăturii creștine care ȋn locul legii talionului (“ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”) despre care se vorbește ȋn Vechiul Testament: prima dată ȋn Cartea Exodului (Exod 21:2, 25), a doua oară ȋn Levitic ( Levitic 24:19, 21) și a treia oară, ȋn Deuteronom (Deuteronom 19:16,18,19,21), așează porunca iubirii. Iubirea care ȋnnobileaza și transfigurează viață umană și care transcede dincolo de limitele știute ale Universului. Din iubirea pentru oameni vine pe lume Hristos Domnul și tot din iubire dărȃma orice barieră.
Trei ȋnvățături fundamentale se desprind din pericopa evanghelică de la această mare sărbătoare:
1) Mărturia lui Dumnezeu-Tatăl care confirmă pe Dumnezeu-Fiul ( dumnezeirea Lui): “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, ȋn Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L”. ( Matei XVII-5), mărturie care ȋntărește concepția că Hristos nu este Ieremia, nici Ioan Botezătorul, nici Ilie și nici Moise, ci este Cel care a dat Legile lui Moise, El este Mesia, Dumnezeul proorocilor și nu unul din prooroci așa cum I-au mărturisit Apostolii cȃnd i-a ȋntrebat: “Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul dintre prooroci.” ( Matei 16, 13-14)
2) Lumina dumnezeiască de pe Muntele Tabor ne descoperă ȋn chip strălucit nemurirea sufletului, existența veșniciei prin apariția lui Moise și a lui Ilie.
Acolo, pe Tabor, s-au ȋntȃlnit Vechiul Testament reprezentat de Moise și Ilie și Noul Testament, reprezentat de cei mai aleși ucenici:
– Petru-ȋntȃiul după credință
– Ioan Evanghelistul-ȋntȃiul după iubire și
– Iacov-ȋntȃiul după răbdare.
3) Cea de-a treia ȋnvățătură face referire la cei trei Apostoli din ale căror minți s-au risipit ȋndoielile, s-a ȋntărit credința lor ȋn dumnezeirea lui Iisus și i-a pregătit să ȋnțeleagă Taina Mȃntuirii lumii prin Cruce și prin Ȋnviere.
Domnul li S-a arăta ȋn toată Slava Sa dumnezeiască și i-a făcut să ȋnțeleagă că pentru cei care cred ȋn El, El este izvorul fericirii veșnice.
“Și pe cȃnd se ruga El, chipul feței Sale s-a făcut altul și ȋmbrăcămintea Lui alb strălucind.” ( Luca 9, 29)
Strălucirea văzută de Apostoli este ȋnsăși Slava lui Dumnezeu. Slava ființei lui Dumnezeu este nedesparțită de ființa Lui. După cum la soare, raza nu se desparte de el, tot așa și Slava lui Dumnezeu nu se desparte de ființa Lui, dar nu este ȋnsăși ființa Lui.
Schimbarea la Față a fost o anticipare a Ȋnvierii, a avut ca scop luminare minții Apostolilor și pregătire a lor pentru Patimile ce urmau să vină. Ȋn comparație cu Botezul Domnului, revelația de pe Tabor marchează o evoluție.
Ȋn timp ce pe malul rȃului Iordan a avut loc descoperirea Sfintei Treimi, de data aceasta, celor trei Apostoli li se descoperă Slava Sfintei Treimi.
Ȋn cȃntările ȋnchinate acestei sărbători se spune: “Veniți să ne suim ȋmpreună cu Iisus, Cel ce suie ȋn Muntele cel Sfȃnt și acolo să auzim glasul Dumnezeului Celui viu, Al Tatălui Celui fără de ȋnceput, Care prin nor luminat a mărturisit ȋntru Dumnezeiescul Duh, Adeverirea ființei Fiului cea pururea veșnică…” Aceste cȃntări subliniază participarea tuturor Persoanelor Divine la lucrarea de proslăvire a lui Hristos.
Cuvintele Tatălui care mărturisesc despre Iisus: “Acesta este Fiul meu Cel iubit, ȋn Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L”, au confirmat ȋn chip sacru cele afirmate de Petru cu șase zile ȋn urmă cȃnd se afla cu Mȃntuitorul pe drumul Cezareii lui Filip. Atunci Iisus i-a ȋntrebat pe ucenicii Săi: “Dar voi cine ziceți că sunt?
Răspunzȃnd Simon Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.”
( Matei 16, 15-16)
Părintele Ilie Cleopa ne spune că: “Hristos S-a schimbat la față și pentru a schimba “fața” sufletelor noastre.”
El S-a schimbat la față din omenesc ȋn dumnezeiesc. Schimbarea la față a omului lăuntric nu este cu putință decȃt cu Harul Dumnezeiesc care se dobȃndește prin Sfintele Daruri ȋn timpul Sfintei Liturghii, ȋntru desăvȃrșirea omului.
Mitopolitul Bartolomeu Anania definește ȋntr-un mod prețios slujba Sfintei Liturghii astfel: ”Liturghia este Ȋmpărăția lui Dumnezeu pe pămȃnt.”
Haideți să redobȃndim ȋn noi chipul nemuritor al lui Dumnezeu și să dăm vieții noastre sens duhovnicesc!
Să urcăm cu răbdare, pas cu pas, pe muntele Tabor al vieții noastre, să ne ȋmbrăcăm ȋn lumină dumnezeiască și să dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toată viața noastră. Chiar dacă drumul este greu, cu multe ȋncercări, important este să nu ne abatem de la drum, să rămȃnem pe cărările lui Dumnezeu și să rodim ȋn fapte bune!
Pe muntele Tabor se află o biserică ortodoxă cu hramul Schimbarea la Față, biserică a cărei construcție a fost ȋncepută de Cuviosul Irinarh Roseti ȋn anul 1859. Arhimandritul romȃn nu a reușit să termine această lucrare sfȃntă, deoarece, la 26 decembrie 1863, a trecut la cele veșnice. Cuviosul Irinarh a fost ȋnmormȃntat ȋn biserica ȋncepută de el și continuată de ucenicul său ierodiaconul Nectarie.
Acesta a terminat mȃnăstirea și a păstrat rȃnduiala slujbei ȋn limba romȃnă pȃnă ȋn anul 1890. Ȋn zilele noastre, această ctitorie este locuită de călugări greci și aparține canonic de Mitropolia Ortodoxă de Nazaret.
Pe muntele Tabor, în fiecare an, cȃnd creștinii sărbătoresc Schimbarea la Față, (noaptea ȋntre 18-19 august), ȋn timpul Sfintei Liturghii, se coboară asupra mȃnăstirii ortodoxe un nor luminos din care se desprind sfere mici albe. Acest nor este considerat ca fiind lucrarea lui Dumnezeu. El apare o singură dată pe an, ȋntotdeauna ȋn același loc ( ȋn direcția Nazaretului) și la aceeași vreme.
Biserica a rȃnduit ca, de sărbătoarea Schimbării la Față, să se facă dezlegare la pește pentru bucuria praznicului ce are loc ȋn timpul postului Sfintei Marii.
TRADIȚII ȘI OBICEIURI
Oamenii de la ţară din Bărăgan respectă cu sfinţenie această zi. Odată cu 6 august, atunci când se celebrează acest eveniment religios, frunzele încep să se veştejească, apele se răcesc, păsările călătoare pornesc spre ţările calde, iar gândacii şi târâtoarele îşi caută adăpost în pământ, pregătindu-se pentru iarnă.
“Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe. Fetelor, care se spală în această zi, nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba. În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă, sigur vor fi vindecaţi. Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi”, spun specialiştii în Etnografie.
În această perioadă să sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele.
Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâta. În popor se spune că, dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarnă care va veni va fi una plină de ninsori.
Este bine ca, până la această dată, ţăranii să termine de cosit şi de adunat fânul. De acum încolo iarbă şi florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului. Acum se culeg şi ultimele plante de leac. În această zi se poate începe şi gustatul boabelor de struguri. Deşi încă nu sunt coapte şi ţi se strepezeşte gura de la ele, tradiţia le atribuie un rol vindecător şi se spune că sunt bune de leac pentru cei care au intestinele sensibile.
Conform superstiției, persoanele care nu celebrează sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului vor fi uscați și gălbejiți. De asemenea, oamenii care nu iși văd umbra capului la răsăritul soarelui vor muri pȃnă la sfȃrșitul anului.
Ȋn popor, se mai crede că toți cei care pleacă ȋn călătorie ȋn această zi se vor rătăci pe drumul de ȋntoarcere și vor putea ajunge doar ȋn momentul ȋn care se ȋntorc și berzele.
Ȋn mediul rural, gospodinele duc primele roade ale viilor la biserică pentru a fi sfințite și binecuvȃntate, pe care mai apoi le oferă de pomană ȋn amintirea celor plecați. Pe lȃngă dezlegarea la pește se face dezlegare și la vin și untdelemn ȋn această zi. Mai mult, cei care mănȃnca struguri ȋnainte ca aceștia să fie sfințiți ȋși „afurisește” mațele.
