Consiliul Național al Dizabilității din România își manifestă îngrijorarea față de condiția de sărăcie și excluziune socială în care se află persoanele cu dizabilități din România.
Deși în Programul de guvernare sunt prevăzute numeroase creșteri salariale în domeniul bugetar, creșterea prestației sociale, un drept al persoanelor cu dizabilități stabilit în Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se regăsește.
Ultima valoare a prestației sociale (indemnizație și buget personal complementar) de care beneficiază adultul cu handicap, a fost stabilită în anul 2015 și este de:
a)indemnizația lunară, indiferent de venituri:
234 lei, pentru adultul cu handicap grav;
193 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;
b) buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:
106 lei, pentru adultul cu handicap grav;
79 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;
39 lei, pentru adultul cu handicap mediu.
Astfel că, adulții încadrați în gradul de handicap grav încasează în total 340 lei lunar, adulții încadrați în grad de handicap accentuat încasează în total 272 lei lunar, iar adulții încadrați în grad de handicap mediu încasează în total 39 lei lunar.
Dorim să vă atragem atenția că nivelul cuantumului prestațiilor sociale, în plată la această dată, afectează negativ viața persoanelor cu dizabilități și menține procesul de marginalizare socială.
Astfel, din 2006 de când a intrat în vigoare legea 448/2006 și până în prezent, prestația socială a avut o evoluție în trepte, trepte foarte mici cum se vede în continuare, în timp ce salariul minim brut pe economie a crescut constant an de an, dacă la intrarea în vigoare a legii 448/2006 această prestație socială pentru adultul încadrat în gradul de handicap grav era de 259 lei lunar, crescând în anul 2012 la 293 lei lunar, iar din 2015 și până azi fiind de 340 lei lunar, adică cu cca 30% . Salariul minim brut a crescut de la 330 lei lunar, în 2006, la 1450 lei în prezent, adică de 4,39 ori.
De asemeni, dacă se urmărește valoarea prestației sociale față de salariul minim brut se constată o scădere enormă, de la cca 78% în 2006, la cca 23% azi, în 2017.
Putem spune astăzi că o asemenea situație nu se regăsește în nicio țară din UE și credem că în nicio țară democrată și civilizată din lume, situația din România fiind aproape de definirea uneia de genocid față de persoanele cu dizabilități.
Așa cum este prevăzut în art.28 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007, semnată de România la 26 septembrie 2007 și ratificată prin Legea nr. 21/2010:
1.Statele părți recunosc dreptul persoanelor cu dizabilități la un standard adecvat de viață pentru ele și familiile lor, inclusiv la alimentație, îmbrăcăminte și locuință adecvate și la îmbunătățirea continuă a condițiilor de trai și vor lua măsurile adecvate pentru a proteja și promova exercitarea acestui drept fără discriminare pe criterii de dizabilitate;
2. Statele părți recunosc dreptul persoanelor cu dizabilități la protecție socială și posibilitatea de a se bucura de acest drept fără discriminare pe criterii de dizabilitate și vor lua măsurile adecvate pentru a proteja și promova respectarea acestui drept.
Conform art. 50 din Constituția României “Persoanele cu handicap se bucură de protecție specială. Statul asigură realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității, respectând drepturile și îndatoririle ce revin părinților și tutorilor.”
Avem convingerea că Ministerul Muncii și Justiției Sociale va lua în calcul interesele persoanelor cu dizabilități și va rezolva cu maximă operativitate problemele ridicate de Consiliul Național al Dizabilității din România.
Daniela Tontsch,
Președinta Consiliului Național al Dizabilității din România
de fapt ne ignora majoritatea clasei politice,sau si mai rau ne eticheteaza cu dispret asistati social,uneori chiar persoane cu dizabilitati gireaza prin oportunism ,lasitate sau din interes abuzuri contra noastra!!!