Consiliul Național al Dizabilității din România și Asociația Nevăzătorilor din România au trimis o Scrisoare deschisă senatorilor români prin care le solicită acestora să susțină un candidat apolitic pentru postul de președinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Redăm integral Scrisoarea deschisă:

Stimată doamnă senator,

Stimate domnule senator,

Consiliul Național al Dizabilității din România și Asociația Nevăzătorilor din România vă solicită să susțineți un candidat apolitic, având în vedere că urmează votul în plenul Senatului pentru postul de președinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Noi cunoaștem consecințele numirii politice anterioare și nu am dori să repetăm această tristă experiență, când primeam strigătele de ajutor de la persoanele cu dizabilități din instituții și eram lipsiți de posibilitatea de a le sprijini.

Înțelegem că decizia vă aparține, dar ea a fost dată în competența dumneavoastră cu scopul de a acționa pentru binele oamenilor.

854.965 de persoane cu dizabilități din România și familiile acestoracontează pe responsabilitatea dumneavoastră, sperând că drepturile lor nu vor mai fi încălcate cu complicitatea instituțiilor care, confrom legii, ar trebui să vegheze asupra garantării și respectării lor.

Organizațiile noastre l-au desemnat pe domnul Virgil Lazăr, persoană cu dizabilitate vizuală, absolvent de drept și activist în domeniul organizațiilor neguvernamentale ale persoanelor cu dizabilități de peste 15 ani, un om competent și neafiliat politic, pentru postul de președinte al Consiliului de monitorizare, dar în urma audierilor din Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi, candidatul nostru nu a primit un număr suficient de voturi.

Asta nu ne împiedică să vă solicităm susțineținerea prin vot în plenul Senatului a doamnei Nicoleta Predescu pentru funcția de președinte al Consiliului de monitorizare. Doamna Predescu este, de asemenea, recunoscută pentru competență, profesionalism, imparțialitate.

Dacă se dorește cu adevărat respectarea legii de înființare a Consiliului de Monitorizare și implemntarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, este imperios necesar ca această importantă instituție să fie condusă de o persoană apolitică și cu competențe profesionale în domeniul promovării și apărării drepturilor persoanelor cu dizabilități.

În speranța că votul dumneavoastră va contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață ale persoanelor cu dizabilități instituționalizate, precum și la respectarea tuturor drepturilor persoanelor cu dizabilități din România, vă mulțumim anticipat pentru implicare și responsabilitate!

Daniela TONTSCH

Președinte al Consiliului Național al Dizabilității

Tudorel Tupiluși

Președinte al Asociaței Nevăzătorilor din România

Virgil Lazăr

Vicepreședinte al Asociației Nevăzătorilor din România

One Comment

  1. Inteleg si susţin candidatura doamnei Nicoleta Predescu pentru funcția de președinte al Consiliului de monitorizare. Ii doresc succes, iar Senatului să respecte dorinta asociatiilor implicate în asistarea persoanelor cu dizabilităţi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.