În data de 3 septembrie 2025, Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a transmis Guvernului și Parlamentului o scrisoare deschisă prin care solicită menținerea scutirilor fiscale pentru persoanele cu handicap grav și accentuat. CNDR atrage atenția că eliminarea acestor drepturi fiscale reprezintă un regres major în protecția celor mai vulnerabili cetățeni și o încălcare a obligațiilor constituționale și internaționale ale statului român.

Redăm integral scrisoarea deschisă:

Scrisoare deschisă către Guvernul României și Parlamentul României

Subiect: Anularea scutirilor fiscale pentru persoanele cu dizabilități – un pas înapoi pentru drepturile omului și statul de drept

Stimați Guvernanți, stimați Parlamentari,

Vă adresăm această scrisoare deschisă nu doar ca organizație reprezentativă a persoanelor cu dizabilități, ci și ca cetățeni ai unui stat democratic care se angajează să respecte Constituția României și Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Propunerile legislative de eliminare a scutirilor de impozit pentru locuințe, terenuri și mijloace de transport ale persoanelor cu handicap grav și accentuat înseamnă un regres major în protecția celor mai vulnerabili.

În ultimele săptămâni, persoanele cu dizabilități și organizațiile lor au participat la procedurile de consultare publică organizate de Ministerul Dezvoltării privind proiectul de lege referitor la creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale. Am transmis propuneri concrete, am explicat riscurile și am subliniat obligațiile legale și morale ale statului român față de cetățenii săi cei mai vulnerabili.

Cu toate acestea, constatăm cu profundă îngrijorare că Guvernul își asumă răspunderea în Parlament pentru un text de lege care anulează drepturi fiscale esențiale:

  • Eliminarea scutirii de la plata impozitului pe clădiri și terenuri pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat (art. 456 alin. 1 lit. t);
  • Eliminarea scutirii de la plata impozitului pe mijloacele de transport pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat (art. 469 alin. 1);
  • Eliminarea posibilității consiliilor locale de a acorda reduceri pentru persoanele cu dizabilități (art. 456 alin. 2^1 și 2^2).

Aceste prevederi sunt nedrepte și neconstituționale, având în vedere:

  • Constituția României – Art. 50 prevede clar: „Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor (…) în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii.” Eliminarea scutirilor fiscale contravine acestei obligații constituționale.
  • Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități – Art. 28 și 20 obligă statele să asigure acces egal la resurse, sprijin financiar și mobilitate. România, prin eliminarea acestor facilități, riscă să încalce convenția ratificată prin Legea 221/2010.
  • Practici europene – În majoritatea statelor Uniunii Europene, persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de scutiri ori reduceri la impozite pentru locuințe, terenuri și vehicule. România ar face un pas înapoi față de standardele europene de incluziune socială.
  • Impactul bugetar este minim – Veniturile obținute prin eliminarea acestor scutiri sunt nesemnificative pentru bugetul general, dar consecințele sociale și umane sunt devastatoare: pierderea locuinței adaptate, limitarea accesului la transport și scăderea drastică a independenței.
  • Stat de drept, democratic și social – Constituția României (art. 1 alin. 3) stabilește că demnitatea omului și drepturile cetățenilor sunt valori supreme. A reduce sprijinul pentru persoanele cu dizabilități înseamnă a încălca însăși fundamentul ordinii constituționale.

Persoanele cu dizabilități sunt deja împovărate de costuri suplimentare: tratamente, terapii, dispozitive asistive, adaptări.

Solicităm Guvernului și Parlamentului României:

  • Menținerea scutirilor de impozit pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport pentru persoanele cu handicap grav și accentuat;
  • Păstrarea dreptului consiliilor locale de a acorda reduceri suplimentare;
  • Respectarea obligațiilor constituționale și internaționale privind protecția persoanelor cu dizabilități;
  • Organizarea unui dialog real cu organizațiile reprezentative ale persoanelor cu dizabilități, pentru ca vocea acestora să fie luată în considerare.

Stimați decidenți,

Drepturile persoanelor cu dizabilități nu pot fi tratate ca o simplă ajustare bugetară. Ele reprezintă garanții fundamentale pentru o viață demnă și participare egală în societate.

Vă cerem să demonstrați că România rămâne un stat care își respectă cetățenii, valorile constituționale și angajamentele internaționale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.