Autor: Elena Nastase

 

“Celui ce versi mir de mult pret la toata lumea si mie celui nevrednic si mai mult decat toti pacatosii, daruieste-mi ca sa-ti aduc tie cantare, Parinte Nicolae.
Tu, ca cel ce ai indraznire catre Dumnezeu, slobozeste-ma din toate necazurile ca sa strig tie: Bucura-te Nicolae mare facator de minuni!”
( Condacul intai)

Pe data de 6 decembrie Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Ierarh Nicolae, unul dintre cei mai populari Sfinti ai crestinismului.

S-a nascut in anul 270 in cetatea Patara din Lichia, in sud vestul Turciei de azi, ca singur copil al drept credinciosilor Teofan si Nona. Acestia l-au numit Nicolae care se talcuieste “ biruitor de popor” si l-au crescut in dreapta credinta respectand intocmai invataturile Sfintei Scripturi.

Se spune ca, inca de cand era prunc, respecta Postul si sugea lapte in zilele de miercuri si vineri, doar seara, dupa savarsirea rugaciunilor.
Anii au trecut, a sporit in invataturile crestine, a dobandit intelepciune si a devenit un tanar imbunatatit cu suflet curat si dedicat Bisericii.

Unchiul sau, care era episcop si purta acelasi nume ca el, l-a inaltat pe treptele cele sfintite ale preotiei si, astfel, a devenit preot in slujba lui Dumnezeu si al poporului pe care il slujea.

Ca preot, Sfantul Nicolae era model credinciosilor cu cuvantul, cu viata, cu dragostea si cu credinta. Era bland si smerit cu duhul, milostiv saracilor, mangaietor celor aflati in suferinta si facator de bine tuturor.

In acea vreme, unchiul sau Episcopul Nicolae hotaraste sa plece in Palestina si incredinteaza carmuirea Bisericii, nepotului sau, care va indeplini cu smerenie si daruire misiunea incredintata de unchiul sau.

In acea vreme, parintii Sfantului trec la cele vesnice si, astfel, el devine mostenitor al averii lor pe care o va imparti poporului pentru ca nu tinea la lucrurile pamantesti si pentru ca mana lui era intinsa, mereu, catre cei saraci si oropsiti.

Anii au trecut si Cuviosul hotaraste sa urmeze exemplu unchiului sau si pleaca sa se inchine la Locurile Sfinte. Dupa mult timp petrecut in Ierusalim, Sfantul Nicolae isi pune in gand sa mearga in pustie, la o manastire unde isi dorea sa duca o viata linistita.

Dar, Dumnezeu ii arata alta cale cand ii apare in timpul rugaciunilor si ii spune ca trebuie sa se intoarca pe meleagurile din Cetatea Lichiei.

Despre aceasta vedenie Sfantul Metodie, Patriarhul Constantinopolului scria astfel: “Intr-o noapte, Sfantul Nicolae a vazut pe Mantuitorul nostru intru slava, stand aproape de dansul si dandu-I Sfanta Evanghelie care era impodobita cu aur si cu margaritare; iar de parte cealalta a vazut pe Sfanta Nascatoare de Dumnezeu punand pe umarul lui omofor arhieresc”.

Dupa aceasta vedenie Nicolae a fost ales Arhiepiscopul Mirelor in locul Arhiereului Ioan, care trece la cele vesnice.

Sfantului Ierarh Nicolae i se mai spune si “Mos Nicolae, aducator de daruri” si “Patron al copiilor”, deoarece pe vremea cand era episcop in Mira, a poruncit sa se demoleze statuia Artemidei, zeita naturii si vanatorii, cea la care se inchinau multi pagani, iar aurul rezultat din topirea acestei statui este transformat in ajutoare pentru copii orfani. De asemenea, cu acelasi aur cumpara grau pentru saracii infometati.

Una dintre multele sale milostenii este si cea in care Sfantul hotaraste sa salveze onoarea unui tata vaduv si nevoias, care, din cauza cumplitei saracii in care traia, era pe punctul de a-si vinde fiicele unui unor bogati amatori de placeri trupesti.
Dupa ce a aflat de intentiile acestui tata, Cuviosul arunca noaptea de trei ori la rand cate o punga de bani si, astfel, acest om reuseste sa isi salveze fiicele de la desfranare si sa le dea cu nunta legiuita dupa barbat.

“Virtutea savarsita in taina este cea mai inalta virtute” ne spune Preacuviosul Paisie cel Mare.

Toate aceste lucruri minunate se petreceau pe vremea imparatilor persecutori ai crestinismului, Diocletien si Maximian, care deranjati de atitudinea si faptele lui impotriva cultelor pagane, l-au inchis. Va fi eliberat odata cu venirea la tron a lui Constantin cel Mare.

In calitate de Arhiepiscop al Mirei Lichiei, Sfantul Ierarh Nicolae va participa la primul Sinod Ecumenic ( Niceea-anul 325) unde se va infrunta cu ereticul Arie, cel care sustinea ca Fiul lui Dumnezeu nu este de o fiinta cu Tatal si ca El a fost creat din vointa Tatalui, fiind prima Sa creatie.
Dupa ce a epuizat argumentele verbale, blandul Episcop Nicolae a fost nevoit sa ii traga o palma lui Arie, gest care a ramas in memoria crestinismului.

La acest Sinod, alaturi de alti 318 Sfinti Parinti a aratat dogmele credintei cele drepte cand, impreuna, au pus bazele Crezului.

Dupa o viata inchinata Adevarului si Dreptei Credinte, Sfantul Ierarh Nicolae trece la cele vesnice in data de 6 decembrie, anul 345.

Sfintela sale moaste au stat o vreme in Mira ( pana in secolul opt), apoi au fost duse la Bari-Italia, iar din anul 1967 o parte din ele au fost readuse in Orient, la Constantinopol.
Mana dreapta a Sfantului se gaseste in Bucuresti la Biserica SF.Gheorghe Nou spre bucuria credinciosilor care merg in pelerinaj in fiecare an.

Multe, mari si preaslavite minuni a facut Sfantul Nicolae, pe uscat si pe mare, a ajutat pe cei aflati in robie redandu-le libertatea, a izbavit de la inec pe cei aflati in primejdie pe mare, a tamaduit pe cei bolnavi, pe cei saraci i-a imbogatit si celor flamanzi le-a dat hrana.

In Romania exista multe biserici care au ca ocrotitor pe Sfantul Ierarh Nicolae si peste 800000 de romani ii poarta numele.

La multi ani, tuturor celor care isi sarbatoresc onomastica!

Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care si Bari. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, al călătorilor, al fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici.

Sa ne rugam Sf. Ierarh Nicolae cel a carui inima era ca o mare in care se revarsau lacrimile pamantului, sa ne ocroteasca si sa sadeasca in mintea si in inimile noastre duhul blandetii si al rabdarii, smerenia, dragostea fata de aproapele nostru si bucuria de a darui tuturor mangaiere si speranta, ganduri bune si ajutor material atunci cand viata ii pune la incercare!

DATINI SI OBICEIURI

In credinta populara Sfantul Nicolae mai este cunoscut si sub numele de San-Nicoara. Se spune ca el pazeste soarele care incearca sa se strecoare pe langa el pentru a ajunge la taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara caldura si fara lumina.

In unele zone ale tarii, in ziua de Sfantul Nicolae oamenii aduc in casa cregunte de pomi fructiferi pe care le pastreaza in apa langa icoane ca sa infloreasca pana de Anul Nou. Iar daca aceste crengute vor inflori pana cand anul se sfarseste, anul care vine va fi unul foarte roditor si plin de satisfactii.
In popor se crede ca de Sfantul Nicolae incepe in adevaratul sens al cuvantului iarna. In aceasta zi Mosul isi scurtura barba sura si incepe sa ninga. Iar daca nu ninge inseamna ca Sfantul Nicolae a intinerit.

In fiecare an, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii stiu ca trebuie ca ghetulele sau cizmulitele lor sa fie lustruite, deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei sa le aduca daruri celor cuminti. Copiii neascultatori primesc o nuielusa, menita sa ii atentioneze si sa le aduca aminte ca trebuie sa asculte de parintii si bunicii lor. Pentru Mos Nicolae este suficient sa se uite prin ferestre pentru a-si da seama daca un copil a fost cuminte sau rau.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.