Simion Popa, în vârstă de 62 de ani, este un om cu viziune, ambiție și putere de muncă, pentru care conceptul de ,,bine” și ,,dorința de a face” lucruri frumoase sunt parte din AND-ul lui. Atunci când viața i-a scos în cale o provocare mare, o dizabilitate, el nu a așteptat milă, ci a venit cu idei inovatoare și a depus eforturi pentru binele comunității.
Simion Popa, născut în comuna Șepreuș, județul Arad, a absolvit liceul economic, promoția 1979. Este activist pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, fost consilier local în comuna natală, în perioada 2000-2004, iubitor de sport și sportiv paralimpic. El este candidat independent la funcția de consilier local al comunei Clinceni, județul Ilfov.
Simion Popa consideră că aleșii (chiar dacă au făcut și lucruri bune) sunt în avantaj față de cetățeni, care au rămas cu promisiuni neonorate. Astfel că a decis să candideze pentru a schimba lucrurile în bine și pentru a motiva și alte persoane să se implice mai mult în societate.
,,Desigur e mult mai simplu și comod să stai deoparte, doar să comentezi că așa și pe dincolo, dar rezultatele sunt cele pe care le vedem și simțim cu toții de 30 de ani încoace, astfel că „ dacă nu lupți pentru ceea ce vrei, meriți ceea ce ai”. În acest sens, vreau să dau un imbold și altor persoane să se implice mai mult în societate, în transformare ei așa cum ne-o dorim”, spune el.
Simion povestește că în urma unei poliomelite contactată la 6 luni, a rămas cu un handicap locomotor, iar în prezent se deplasează cu cârje. Însă dizabilitatea nu l-a împiedicat să termine curse de maraton de zeci de kilometri, să joace tenis de masă și să facă performanță în șah.
Din punctul lui de vedere, dizabilitatea nu este un impediment în dezvoltarea comunității.
,,Nu cred că dizabilitatea este o piedică, deoarece sunt mult mai multe persoane fără dizabilități, care constituie adevărate impedimente în dezvoltarea comunității, și apoi dizabilitatea nu o alegem noi, ci invers”, spune Simion.
Deoarece a existat un interes redus al statului pentru integrarea în societate a persoanelor cu handicap, Simion a pus bazele proiectului ,,Noblesse Oblige”, care are ca scop crearea a zeci de campioni mondiali în sporturile paralimpice.
,,Având în vedere că numărul persoanelor cu dizabilități din țara noastră depășește 500.000, din care în momentul de față doar maximum 500 sunt legitimate și fac sport, reiese clar slaba preocupare a autorităților statului nostru pentru integrarea în societate prin sport a persoanelor cu dizabilități, fapt pentru care propun realizarea unei infrastructuri zonale și naționale, care să permită pentru prima etapă ridicarea numărului practicanților sportului pentru persoanele cu dizabilități la minimum 5000 persoane, cel puțin 100 pentru fiecare județ și sector al capitalei”, explică el.
Simion susține că acum este momentul să acționăm și că doar prin eforturi conjugate putem contribui la bunăstarea comunității.
,,Dacă vrem cu adevărat binele, nu trebuie să așteptăm ca alții să ni-l facă, ci împreună să punem mână de la mână, să facem cele strict necesare ce stau în puterea noastră, să-i ajutăm pe semenii noștri aflați în nevoie, să-i învățăm pe cei care vor să învețe, dându-le undițe si nu pește, să dăm exemplu copiilor și tinerilor noștri de un comportament demn de un creștin-ortodox. Doar împreună vom reuși!”, mărturisește Simion.
În ceea ce privește proiectele de viitor, Simion Popa menționează câteva măsuri care consideră că ar fi utile, precum: accesarea fondurilor europene și naționale nerambursabile pentru îmbunătățirea infrastructurii satelor, a comunei Clinceni și cursuri în vederea formării de abilități de viață și educație, a copiilor și tinerilor, atragerea de noi investitori în comună, prin crearea și acordarea de noi facilități acestora, în vederea măririi numărului locurilor de muncă în comună, înființarea unor zone de agrement și sport, oaze de verdeață și la nivelul satelor aparținătoare comunei Clinceni, îmbunătățirea condițiilor din școlile, grădinițele și dispensarele medicale locale, transparența totală a ședințelor Consiliului Local etc.
De asemenea, el propune angajarea, în cadrul primăriei Clinceni, cu jumătate de normă, a unui jurist care să asigure gratuit consiliere, îndrumare și sprijin tuturor locuitorilor comunei în problemele lor juridice, precum și înființarea unei băi comunale destinate persoanelor nevoiașe, unde cel puțin odată pe lună, pe timpul iernii, respectiv saptămânal, vara, să poată să facă un duș și unde să-și poată spăla rufele, în mod gratuit, pentru igienă proprie și ca prevenție a răspândirii bolilor.
,,În primul rând vreau să mă schimb pe mine și apoi să realizez, în ceea mai mare parte, propunerile din programul meu. Aș vrea să cred că ținta mea este o idee pentru normalitate, de promovare a voluntariatului și nu doar o critică permanentă la adresa celorlalți candidați (vezi perpetua greaua moștenire)”, mai spune Simion.