Arhive persoane cu dizabilitati - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/persoane-cu-dizabilitati/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Thu, 24 Oct 2024 13:49:10 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 O oportunitate pentru cei care vor să inspire schimbarea și să îmbunătățească viețile din jurul lor https://jurnal-social.ro/o-oportunitate-pentru-cei-care-vor-sa-inspire-schimbarea-si-sa-imbunatateasca-vietile-din-jurul-lor/ https://jurnal-social.ro/o-oportunitate-pentru-cei-care-vor-sa-inspire-schimbarea-si-sa-imbunatateasca-vietile-din-jurul-lor/#respond Thu, 24 Oct 2024 13:49:08 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=26535 Ești gata sa faci parte dintr-o mișcare care contează? Ești o persoană cu abilități speciale și crezi că economisirea și accesul la împrumuturi responsabile pot deschide noi drumuri către independența financiară? În continuarea proiectului de încurajare a economisirii, derulat de Consiliul Național al Dizabilității împreună cu CAR RESTART BPT, coordonatorii […]

Articolul O oportunitate pentru cei care vor să inspire schimbarea și să îmbunătățească viețile din jurul lor apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Ești gata sa faci parte dintr-o mișcare care contează? Ești o persoană cu abilități speciale și crezi că economisirea și accesul la împrumuturi responsabile pot deschide noi drumuri către independența financiară?

În continuarea proiectului de încurajare a economisirii, derulat de Consiliul Național al Dizabilității împreună cu CAR RESTART BPT, coordonatorii își propun să colaboreze cu oameni care împărtășesc această viziune. Alături de specialiști, cei interesați vor avea ocazia să promoveze soluții financiare de economisire și împrumuturi inovative, menite să sprijine comunitatea persoanelor cu dizabilități și să îmbunătățească calitatea vieții celor dragi.

Se dorește construirea unei echipe care să răspândească mesajul solidarității și al economisirii. Cei implicați vor contribui activ la creșterea acestei inițiative și vor face ca visurile fiecărui membru al comunității să fie mai ușor de atins.

Dacă simți că acest drum este și al tău, te invităm să participi la întâlnirile noastre online unde discutăm mai multe despre aceste oportunități și despre cum putem lucra împreună. Pentru a te înscrie, trimite un mesaj pe office@restartbpt.ro  și vei primi toate detaliile necesare.

Împreună, putem transforma economisirea în forța care aduce mai aproape independența financiară.

Articolul O oportunitate pentru cei care vor să inspire schimbarea și să îmbunătățească viețile din jurul lor apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/o-oportunitate-pentru-cei-care-vor-sa-inspire-schimbarea-si-sa-imbunatateasca-vietile-din-jurul-lor/feed/ 0
Pentru micii antreprenori – leasingul ca alternativă de finanțare https://jurnal-social.ro/pentru-micii-antreprenori-leasingul-ca-alternativa-de-finantare/ https://jurnal-social.ro/pentru-micii-antreprenori-leasingul-ca-alternativa-de-finantare/#respond Mon, 05 Aug 2024 09:58:46 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=25412 Acest articol este adresat persoanelor cu dizabilități angajate într-o activitate antreprenorială și celor care doresc să își dezvolte o afacere proprie, iar noi pledăm ca tu, persoană cu dizabilități, să iei în considerare provocările antreprenorialului. Dizabilitatea nu definește limitele succesului, ci este doar o trăsătură personală. În fața provocărilor, trebuie […]

Articolul Pentru micii antreprenori – leasingul ca alternativă de finanțare apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Acest articol este adresat persoanelor cu dizabilități angajate într-o activitate antreprenorială și celor care doresc să își dezvolte o afacere proprie, iar noi pledăm ca tu, persoană cu dizabilități, să iei în considerare provocările antreprenorialului.

Dizabilitatea nu definește limitele succesului, ci este doar o trăsătură personală. În fața provocărilor, trebuie să vezi oportunități, iar în fața dificultăților, să găsești soluții!

Antreprenoriatul îți oferă șansa de a-ți valorifica talentele și pasiunile într-un mod practic și personalizat. Ai curajul de a-ți urma visurile și de a-ți crea propriul drum. Fiecare pas înainte este o victorie, iar fiecare obstacol depășit este o dovadă a rezilienței tale.

Încrederea în tine însuți este cheia succesului. Înconjoară-te de oameni care te susțin și care cred în potențialul tău. Resursele și oportunitățile sunt la dispoziția ta, trebuie doar să le cauți și să le folosești cu înțelepciune.

În acest articol, pe lângă deja cunoscutele credite, fonduri europene, programe de sprijin etc., vei vedea și o altă opțiune de a-ți procura finanțarea necesară pentru începerea sau dezvoltarea unei afaceri proprii – leasingul.

Ce este Leasingul?

Spre deosebire de persoanele fizice, antreprenorii pot apela pentru finanțare, pe lângă varianta creditului și la soluția de achiziție în leasing.

Leasingul reprezintă o modalitate de finanțare prin care o firmă (denumită societate de leasing) achiziționează un echipament (instalație, auto, linie tehnologica, mobilier etc.) și îl oferă unei alte entități juridice (denumită locatar sau utilizator) pentru o perioadă determinată de timp, în schimbul unor plăți periodice. La sfârșitul perioadei de leasing, utilizatorul are opțiunea de a achiziționa echipamentul, de a prelungi contractul sau de a returna bunul către societatea de leasing.

Tipuri de Leasing

  • Leasing financiar: Utilizatorul plătește rate care acoperă costul integral al bunului, iar la sfârșitul perioadei de leasing are opțiunea de a achiziționa bunul la o valoare reziduală mică.
  • Leasing operațional: Utilizatorul plătește pentru utilizarea echipamentului pe durata contractului de leasing, fără intenția de a-l achiziționa la final. Costurile sunt mai mici, dar și valoarea reziduală poate fi mai mare.

De ce leasingul poate fi o alternativă la credit?

Leasingul poate fi o alternativă atractivă la credit din mai multe motive:

  • Avansul mai mic: leasingul poate necesita un avans mai mic sau chiar deloc, comparativ cu un credit bancar.
  • Flexibilitate: Perioada de leasing și termenii contractuali pot fi ajustați în funcție de nevoile utilizatorului.
  • Întreținere și asistență: În leasingul operațional, costurile de întreținere pot fi incluse în ratele de leasing.
  • Beneficii fiscale: Ratele de leasing pot fi deduse fiscal în anumite condiții, reducând astfel baza impozabilă.

Avantajele și dezavantajele leasingului

Avantaje:

  • Capital inițial redus: necesită mai puțin capital inițial din partea antreprenorului.
  • Flexibilitate: contracte adaptabile nevoilor specifice ale afacerii.
  • Risc redus: în leasingul operațional, riscul deprecierii bunului este suportat de societatea de leasing.
  • Acces rapid la echipamente: permite accesul rapid la echipamente moderne și performante.

Dezavantaje:

  • Costuri totale mai mari: pe termen lung, costul total al leasingului poate fi mai mare decât al unui credit.
  • Obligații contractuale: utilizatorul este obligat să respecte termenii contractului pe întreaga durată.
  • Lipsa proprietății imediate: echipamentul rămâne în proprietatea societății de leasing până la finalul contractului (în cazul leasingului financiar).

Ce calcule să își facă micul antreprenor?

Înainte de a opta pentru leasing sau credit, în general, micii antreprenori ar trebui să analizeze următoarele aspecte:

  1. Costul total: Comparați costul total al leasingului și al creditului pe întreaga perioadă, inclusiv dobânzi, comisioane și alte costuri ascunse.
  2. Fluxul de numerar: evaluați impactul plăților lunare asupra încasărilor generate de afacerea dumneavoastră (fluxul de numerar al activității).
  3. Durata de utilizare a echipamentului: dacă intenționați să utilizați echipamentul pentru o perioadă lungă de timp, leasingul financiar poate fi mai avantajos. Dacă doriți să schimbați frecvent echipamentele, leasingul operațional ar fi preferabil.
  4. Beneficii fiscale: Consultați-vă cu un contabil pentru a înțelege cum sunt tratate fiscal ratele de leasing comparativ cu dobânzile la credite.

Exemplu comparativ între leasing și credit pentru achiziționarea unui echipament de 50.000 Lei

Leasing financiar:

  • Valoare echipament: 50.000 lei
  • Perioadă: 5 ani
  • Dobândă anuală: 7%
  • Rata lunară: aprox. 1.012,00lei
  • Valoare reziduală: 5% din valoarea echipamentului (2.500 lei)
  • Valoarea totală a ratelor: 60.720lei (1.012lei x 60luni)

Total plătit în 5 ani: 63.220lei (60.720 lei + 2.500lei)

Credit de Investiții:

  • Valoare echipament: 50.000 lei
  • Perioadă: 5 ani
  • Dobândă anuală: 7%
  • Comision de acordare: 1% (500 lei)
  • Rata lunară: 990,10lei
  • Cost total dobândă: 9.904lei

Total plătit în 5 ani: 60.404 lei, din care:

– 50.000lei (principal credit)

-9.904lei (dobânda la credit)

-500lei (comision analiză credit)

P.S. Mulțumim pentru interesul și susținerea continuă față de articolele noastre din cadrul proiectului „Economisirea – Calea spre Independența Financiară”; de aceea, în dorința de a răsplăti loialitatea și interesul vostru pentru acest program, echipa de proiect pregătește o serie de campanii și concursuri speciale ce vor fi lansate în următoarea perioadă.

Astfel, începând cu luna septembrie, vom organiza concursuri interactive și dezbateri interesante, care nu doar că vă vor oferi șansa de a câștiga premii atractive în bani, dar vă vor și motiva să continuați pe drumul economisirii și al independenței financiare.

Rămâneți alături de noi și urmăriți articolele din rubrica „Economisirea – Calea spre Independența Financiară”, participați activ și nu ratați ocazia de a fi răsplătiți pentru eforturile și implicarea voastră!

„Economisirea – calea spre independența financiară” este un proiect Jurnal Social, susținut de Consiliul Național al Dizabilității din România și Asociația CAR RESTART BPT și se adresează persoanelor cu dizabilități. În fiecare săptămână, pe termen lung, ne propunem să oferim persoanelor cu dizabilități informații legate de inițierea în conceptul de economisire, să identificăm provocările financiare specifice și să găsim soluții practice.

Citește și:

Introducere în economisire – Primii pași către stabilitatea financiară

Obstacolele Financiare – cum să depășești provocările economice specifice

Formele de economisire

Titlurile de stat pentru populație, nici riscuri, nici câștiguri wow

Teritoriul instrumentelor de investiții financiare: Răbdare – Risc – Randament

Alegerea și utilizarea mijloacelor de plată adecvate

Creditul, între oportunitate și responsabilitate

Împrumutul responsabil îți poate consolida economiile

Modalitățile de plată a creditului

Articolul Pentru micii antreprenori – leasingul ca alternativă de finanțare apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/pentru-micii-antreprenori-leasingul-ca-alternativa-de-finantare/feed/ 0
Introducere în economisire – Primii pași către stabilitatea financiară https://jurnal-social.ro/introducere-in-economisire-primii-pasi-catre-stabilitatea-financiara/ https://jurnal-social.ro/introducere-in-economisire-primii-pasi-catre-stabilitatea-financiara/#respond Thu, 30 May 2024 10:46:55 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=23933 Economisirea poate părea un concept dificil pentru mulți dintre noi, dar pentru persoanele cu dizabilități, provocările financiare pot fi și mai complexe. Însă, stabilitatea financiară este un obiectiv tangibil pentru oricine, iar economisirea reprezintă primul pas către o viață liniștită. În acest articol, vom explora importanța economisirii, cum îți poți […]

Articolul Introducere în economisire – Primii pași către stabilitatea financiară apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Economisirea poate părea un concept dificil pentru mulți dintre noi, dar pentru persoanele cu dizabilități, provocările financiare pot fi și mai complexe. Însă, stabilitatea financiară este un obiectiv tangibil pentru oricine, iar economisirea reprezintă primul pas către o viață liniștită. În acest articol, vom explora importanța economisirii, cum îți poți stabili obiective financiare realiste și sfaturi practice pentru a începe să economisești indiferent de venituri.

De ce este importantă economisirea

Economisirea reprezintă un pilon esențial pentru siguranța financiară a unei persoane cu dizabilități. Iată câteva motive pentru care ar trebui să îți construiești un plan de economii:

  1. Siguranță în fața cheltuielilor neașteptate: Persoanele cu dizabilități se confruntă adesea cu cheltuieli medicale neprevăzute sau costuri pentru echipamente speciale. Un fond pentru cheltuieli neprevăzute (de urgență) te poate ajuta să gestionezi aceste situații fără stres financiar.
  2. Libertate financiară: Indiferent de provocări, economiile îți oferă libertatea de a lua decizii fără a depinde de ajutorul altora sau de împrumuturi.
  3. Investiții în viitor: Economisirea te poate ajuta să investești în educație, dezvoltare profesională sau chiar să începi o afacere proprie.
  4. Plasă de siguranță pentru perioadele dificile: Un fond de economii bine construit îți oferă stabilitate în cazul unor venituri fluctuant.

Cum sa îți stabilești obiective financiare realiste

Obiectivele financiare sunt vitale pentru succesul planului tău de economisire. Iată cum să le stabilești în mod realist:

Definește-ți prioritățile – care sunt cele mai importante obiective pentru tine? Poate fi vorba de un fond de economii pentru cheltuieli neprevăzute, achiziționarea unui echipament special, finanțarea unui program educațional al copiilor sau pur si simplu, stabilitatea pe termen lung.

Stabilește sume și perioade de economisire – de exemplu, un fond de economii pentru cheltuieli neprevăzute (de urgență), ar trebui să acopere cel puțin 3-6 luni de cheltuieli curente (utilități, hrană, medicamente). Pentru obiectivele mai mari, stabilește ținte intermediare de acumulare, pe anumite intervale de timp, pentru realizarea unei economisiri în trepte.

Fixează-ți ținta de acumulare – de exemplu, dacă vrei să economisești 2.000 lei într-un an, vei avea nevoie să pui deoparte aproximativ 167 lei pe lună sau 42 lei pe săptămână. Permanent, planifică-ți depunerile periodice în funcție de veniturile tale.

Fii flexibil și ajustează-ți planul – dacă întâmpini obstacole, revizuiește-ți obiectivele și adaptează-le situației tale actuale.

Important este să nu renunți, ci să îți modifici planul în funcție de noile realități.

Sfaturi simple pentru a începe să economisești

Indiferent de nivelul veniturilor, economisirea poate fi integrată în viața ta cu câteva schimbări simple:

“Automatizează” depunerile – Programează prin banca sau de la locul de munca, transferuri periodice automate  într-un fond/cont de acumulare pentru a economisi fără să te gândești la asta.

Începe cu sume mici – Dacă ai venituri limitate, începe prin a economisi măcar 2% din venituri. Chiar și 10 lei pe săptămână se pot aduna în timp într-un fond consistent!

Revizuiește cheltuielile – Identifică acele cheltuieli neesențiale care pot fi eliminate sau reduse. Poți opta pentru mărci mai ieftine sau servicii la prețuri mai reduse.

Formează-ți obiceiuri financiare sănătoase – Monitorizează acumulările lunare pentru a te menține motivat și nu uita să-ți oferi câte un moment de relaxare, sărbătorind de fiecare dată micile ținte de economisire atinse.

Apelează la sfaturi profesionale – Este util să apelezi la consilieri financiari; aceștia îți pot oferi informații despre diverse forme de economisire existente pe piața financiară, dintre care tu să alegi produsul de economisire care s-ar potrivi mai bine intereselor tale. Contactarea și alegerea unui consilier financiar se poate realiza ușor prin accesarea serviciilor de consiliere oferite de banca la care ai contul de salariu/indemnizație sau cabinete de consultanță financiară.   

Și salariații CAR RESTART BPT, datorită experienței bancare solide dobândite de-a lungul anilor, te pot ajuta în structurarea unui plan de economii eficient, oferindu-ți gratuit informații si recomandări financiare, așa că profită de expertiza lor și contactează-i direct la telefon 021.555.12.81 sau pe mail: economisire@restartbpt.ro .

Concluzie

Procesul de economisire începe cu pași simpli: stabilirea unor obiective clare, „automatizarea” economiilor și revizuirea obiceiurilor financiare. Fă primul pas către un viitor mai sigur și începe să economisești chiar de astăzi!

„Economisirea – calea spre independența financiară” – proiect Jurnal Social, susținut de Consiliul Național al Dizabilității din România și Asociația CAR RESTART BPT

Articolul Introducere în economisire – Primii pași către stabilitatea financiară apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/introducere-in-economisire-primii-pasi-catre-stabilitatea-financiara/feed/ 0
Prin implementarea proiectului LEAD, tinerii cu dizabilități au şanse reale de a se angaja și de a se integra din punct de vedere social https://jurnal-social.ro/prin-implementarea-proiectului-lead-tinerii-cu-dizabilitati-au-sanse-reale-de-a-se-angaja-si-de-a-se-integra-din-punct-de-vedere-social/ https://jurnal-social.ro/prin-implementarea-proiectului-lead-tinerii-cu-dizabilitati-au-sanse-reale-de-a-se-angaja-si-de-a-se-integra-din-punct-de-vedere-social/#respond Thu, 17 Dec 2020 13:38:15 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=9692 Pandemia de COVID-19 a schimbat radical viața oamenilor. Dincolo de consecințele asupra sănătății, pandemia a avut un impact puternic asupra ocupării forței de muncă. Criza pieței muncii este o realitate, iar cele mai afectate de aceasta sunt persoanele cu dizabilităţi. Pornind de la ideea că tinerii cu dizabilităţi trebuie să-şi […]

Articolul Prin implementarea proiectului LEAD, tinerii cu dizabilități au şanse reale de a se angaja și de a se integra din punct de vedere social apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Pandemia de COVID-19 a schimbat radical viața oamenilor. Dincolo de consecințele asupra sănătății, pandemia a avut un impact puternic asupra ocupării forței de muncă. Criza pieței muncii este o realitate, iar cele mai afectate de aceasta sunt persoanele cu dizabilităţi.

Pornind de la ideea că tinerii cu dizabilităţi trebuie să-şi descopere abilităţile şi să fie integrați pe piața muncii, a fost lansat proiectul  ,,Labour market Employment for young Adults with a Disability – LEAD”. Proiectul, cofinanţat din EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment, se adresează tinerilor cu dizabilități, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani, părinţilor şi aparţinătorilor tinerilor cu dizabilităţi, companiilor, specialiştilor şi furnizorilor de servicii de angajare asistată. LEAD este derulat de un consorţiu transnaţional condus de către Fundatia Health Action Overseas România (HAO), din care mai fac parte parteneri din alte trei ţări: Valakupiai Rehabilitation Centre (Lituania), Consultis – Consultoria Empresarial, Unipessoal Lda. (Portugalia) şi Status Employment (Marea Britanie), în calitate de partener expert.

Prin implementarea proiectului LEAD se urmărește creşterea gradului de conştientizare al angajatorilor în ceea ce priveşte dificultăţile și obstacolele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi în demersul lor de a obţine un loc de muncă, conceptul de adaptare rezonabilă a locurilor de muncă, drepturile persoanelor cu dizabilități, beneficiile acordate de stat firmelor care angajează tineri cu dizabilităţi, avantajele de a integra persoane din această categorie socială.

,,De ce ar angaja o firmă o persoană cu dizabilităţi? Pentru că, pe de o parte, beneficiază de facilităţi fiscale deloc de neglijat. Aş aminti, de exemplu, subvenţia de 2250 lei/lună, acordată de stat timp de un an şi jumătate, pentru fiecare persoană cu dizabilitate, absolventă a unei instituţii de învăţământ, angajată, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă cel puţin 18 luni. Pe de altă parte, apelând la programul nostru de angajare asistată, serviciile de recrutare, pre-screening și de formare și sprijin la locul de muncă sunt oferite gratuit, în condiţiile în care pe piaţa de profil aceste servicii se ridică la circa 600 de euro/persoană”, spune Nicolae Dobrescu, director executiv al Fundaţiei Health Action Overseas Romania (HAO) şi managerul proiectului ,,Labour market Employment for young Adults with a Disability – LEAD”

Nicolae Dobrescu precizează că și în perioada pandemiei sunt firme care continuă să angajeze tineri cu dizabilităţi.

,,Chiar şi în plină criză sanitară şi economică, sunt angajatori care continuă să integreze în echipele lor tineri cu dizabilităţi. Spre bucuria noastră, vorbim nu numai de companii multinaţionale cunoscute, care au o politică bine conturată în domeniul responsabilităţii sociale, ci şi de firme locale, mici şi mijlocii, din domenii de activitate diverse, de la producţie, până la comerţ şi alimentaţie publică. În plus, cei mai mulţi dintre beneficiarii noştri, angajaţi înainte de pandemie, şi-au păstrat locul de muncă. Atât angajatorii, cât şi tinerii cu dizabilităţi au beneficiat, inclusiv în perioada pandemiei, de servicii de angajare asistată furnizate de echipa noastră, în cadrul proiectului LEAD”,  a declarat Nicolae Dobrescu.

Datorită proiectului LEAD, 265 de tineri cu dizabilităţi, dintre care 124 din România, au beneficiat de asistenţă în identificarea abilităţilor şi intereselor profesionale, de elaborarea profilelor vocaţionale şi de identificarea unor oportunităţi de dezvoltare a carierei. De asemenea, 72 de tineri, dintre care 40 în România, au fost angajaţi şi benficiază de sprijin în procesul de integrare la locul de muncă, 28 de tineri dintre care 18 din România au fost implicaţi în activităţi de voluntariat, iar 58 din tineri dintre care 18 în ţara noastră au fost înscrişi la cursuri de formare profesională. 

În plus, în cadrul proiectulu se acordă o atenţie deosebită părinţilor şi aparţinătorilor tinerilor cu dizabilităţi. Astfel, aceştia beneficiază, până la sfârșitul anului 2021, de un pachet de instruire dedicat, validat în perioada iunie-iulie a.c., care le oferă informaţii practice menite să-i ajute să-și susțină copiii în accesarea serviciilor şi tipurilor de suport disponibile pentru integrarea acestora pe piaţa muncii.

Prin intermediul unor astfel de proiecte, tinerii cu dizabilități vor avea şanse reale de a se angaja și de a se integra din punct de vedere social.

Articolul Prin implementarea proiectului LEAD, tinerii cu dizabilități au şanse reale de a se angaja și de a se integra din punct de vedere social apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/prin-implementarea-proiectului-lead-tinerii-cu-dizabilitati-au-sanse-reale-de-a-se-angaja-si-de-a-se-integra-din-punct-de-vedere-social/feed/ 0
Includerea persoanelor cu dizabilități în noul Plan de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația pentru perioada 2020-2024 https://jurnal-social.ro/includerea-persoanelor-cu-dizabilitati-in-noul-plan-de-actiune-al-ue-privind-drepturile-omului-si-democratia-pentru-perioada-2020-2024/ https://jurnal-social.ro/includerea-persoanelor-cu-dizabilitati-in-noul-plan-de-actiune-al-ue-privind-drepturile-omului-si-democratia-pentru-perioada-2020-2024/#comments Tue, 15 Dec 2020 14:09:53 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=9657 Forumul European pentru persoane cu dizabilități (EDF) consideră binevenită includerea persoanelor cu dizabilități în noul Plan de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația pentru perioada 2020-2024. Comisia Europeană a lansat recent Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația 2020-24. Punerea în aplicare a planului va fi […]

Articolul Includerea persoanelor cu dizabilități în noul Plan de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația pentru perioada 2020-2024 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Forumul European pentru persoane cu dizabilități (EDF) consideră binevenită includerea persoanelor cu dizabilități în noul Plan de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația pentru perioada 2020-2024.

Comisia Europeană a lansat recent Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația 2020-24. Punerea în aplicare a planului va fi condusă de domnul Eamon Gilmore, Reprezentantul Special al UE pentru drepturile omului, fiind alocați 1,5 miliarde de euro din bugetul UE pentru implementarea acestuia.

Planul de acțiune identifică cinci priorități generale:

  • Protejarea și capacitarea persoanelor;
  • Construirea unor societăți reziliente, favorabile incluziunii și democratice;
  • Promovarea unui sistem mondial pentru drepturile omului și democrație;
  • Noile tehnologii: Valorificarea oportunităților și abordarea provocărilor;
  • Obținerea de rezultate lucrând împreună.

Planul de acțiune abordează noile oportunități și provocări actuale și, prin urmare, se concentrează pe unele elemente noi, cum ar fi legătura dintre provocările globale de mediu și drepturile omului sau valorificarea beneficiilor tehnologiilor digitale. Acesta menționează în special promovarea accesibilității tehnologiilor pentru persoanele cu dizabilități.

,,În martie 2020, EDF a publicat o scrisoare deschisă, împreună cu Alianța internațională pentru persoane cu dizabilități (IDA) și Consorțiul Internațional al Dizabilităţii şi Dezvoltării (IDDC), prin care solicita includerea persoanelor cu dizabilități în acest plan de acțiune al UE. Scrisoarea noastră a atras atenția factorilor de decizie politică asupra importanței includerii persoanelor cu dizabilități în activitatea globală a UE, în domeniul drepturilor omului, în conformitate cu Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CRPD)”, informează EDF.

În ceea ce privește drepturile persoanelor cu dizabilități, Planul de acțiune include următoarele obiective:

  • Intensificarea acțiunilor de combatere a tuturor formelor de discriminare, acordând o atenție specifică formelor multiple și intersectate de discriminare, inclusiv pe criterii de handicap. (Pagina 9)
  • Promovarea ratificării și a punerii în aplicare de către țările partenere a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CRPD ).
  • Asigurarea accesibilității la infrastructură, transporturi și tehnologii ale informației și comunicațiilor (TIC) și asigurarea unor servicii favorabile incluziunii, cum ar fi educația de calitate, inclusiv educația la distanță, asistența medicală, justiția și ocuparea forței de muncă, promovând accesibilitatea tehnologiilor pentru toată lumea, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități și alte persoane aflate în situații vulnerabile, deja în stadiul de proiectare a noilor tehnologii care acoperă toate sectoarele, inclusiv educația. (Pagina 12, 1.2.d.)

În timpul unei discuții fructuoase, doamna Heather Grabbe, directorul Institutului pentru Politici Europene al Fundației pentru o Societate Deschisă, doamna Patricia Lombart Cussac, ambasadoarea UE în Columbia, profesorul Olivier de Schutter, Raportorul Special al Națiunilor Unite privind sărăcia extremă și drepturile omului și dl. Kevin Casas Zamora, secretarul general al Institutului Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA) și-au prezentat opiniile cu privire la strategie. Vorbitorii au susținut declarația Înaltului Reprezentant, Josep Borrell, potrivit căruia acest plan ambițios este o oportunitate pentru Europa de a-și promova valorile în beneficiul tuturor.

Hilde Hardeman, șefa Serviciului Instrumente de Politică Externă (FPI), a subliniat în cadrul evenimentului de lansare că ONU, UE cu statele sale membre și societatea civilă trebuie să colaboreze și mai strâns pentru a se asigura că planul de acțiune este pus în aplicare.

„Este nevoie de muncă și atenție zilnică. Lucrurile promise nu se întâmplă de la sine, trebuie să lucrăm pentru ele în fiecare zi, iar această muncă nu se termină niciodată. Acest plan de acțiune este un instrument care ne poate ajuta”, a declarat ea.

Forumul european pentru persoane cu dizabilități susține punerea în aplicare a Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități în toate politicile și programele UE, inclusiv în acțiunile sale externe. EDF salută referințele importante referitoare la persoanele cu dizabilități în cadrul noului plan de acțiune privind drepturile omului și va acționa pentru a se asigura că elementele favorabile incluziunii persoanelor cu dizabilități pot fi puse în aplicare pe deplin în cooperare cu organizațiile persoanelor cu dizabilități din întreaga lume.

Nimeni nu ar trebui lăsat în urmă și niciun drept al omului nu ar trebui ignorat!

Articolul Includerea persoanelor cu dizabilități în noul Plan de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația pentru perioada 2020-2024 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/includerea-persoanelor-cu-dizabilitati-in-noul-plan-de-actiune-al-ue-privind-drepturile-omului-si-democratia-pentru-perioada-2020-2024/feed/ 2
Forumul Politic la Nivel Înalt din 2020 s-a concentrat pe asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și realizarea celor 17 Obiective, în contextul pandemiei de COVID-19 https://jurnal-social.ro/forumul-politic-la-nivel-inalt-din-2020-s-a-concentrat-pe-asigurarea-drepturilor-persoanelor-cu-dizabilitati-si-realizarea-celor-17-obiective-in-contextul-pandemiei-de-covid-19/ https://jurnal-social.ro/forumul-politic-la-nivel-inalt-din-2020-s-a-concentrat-pe-asigurarea-drepturilor-persoanelor-cu-dizabilitati-si-realizarea-celor-17-obiective-in-contextul-pandemiei-de-covid-19/#respond Fri, 24 Jul 2020 09:28:44 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=8310 Reuniunea Forumului Politic la Nivel Înalt (HLPF) pentru dezvoltare durabilă în 2020 a avut loc în perioada 7-16 iulie, sub auspiciile Consiliului Economic şi Social. Acest eveniment s-a desfășurat online, din cauza pandemiei de COVID-19, și a inclus reuniunea ministerială de trei zile a forumului, de marți, 14 iulie, până […]

Articolul Forumul Politic la Nivel Înalt din 2020 s-a concentrat pe asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și realizarea celor 17 Obiective, în contextul pandemiei de COVID-19 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Reuniunea Forumului Politic la Nivel Înalt (HLPF) pentru dezvoltare durabilă în 2020 a avut loc în perioada 7-16 iulie, sub auspiciile Consiliului Economic şi Social. Acest eveniment s-a desfășurat online, din cauza pandemiei de COVID-19, și a inclus reuniunea ministerială de trei zile a forumului, de marți, 14 iulie, până joi, 16 iulie 2020.

Reprezentanții Forumului european pentru persoane cu dizabilități (EDF) au ascultat diferitele evenimente secundare privind persoanele cu dizabilități și au organizat propriul lor eveniment secundar, în colaborare cu ,,Innovation to Inclusion” (i2i).

Tema Forumului Politic la Nivel Înalt a fost: „Acțiune accelerată și căi transformatoare: realizarea deceniului de acțiune și luarea de măsuri pentru dezvoltare durabilă”.  

Întâlnirea anuală a HLPF este platforma principală a Națiunilor Unite pentru urmărirea și revizuirea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă și a celor 17 Obiective ale sale de Dezvoltare Durabilă (ODD-uri).

În cadrul HLPF 2020, 47 de țări au efectuat Revizuiri Naționale Voluntare (VNR) privind punerea în aplicare a Agendei 2030.

,,Anul acesta,  Revizuirile Naționale Voluntare(VNR) au fost mai ample și, de asemenea, mai detaliate în comparație cu anul 2015”, a subliniat Michael Obersteiner, directorul executiv al Institutului pentru schimbări de mediu, de la Universitatea Oxford.

În cadrul HLPF 2020, participanții au dezbătut ce s-a realizat până acum în implementarea obiectivelor, având în vedere impactul pandemiei de COVID-19. Aceștia au reflectat asupra modului în care comunitatea internațională poate răspunde la pandemie, astfel încât să contribuie la redresarea economică și la realizarea ODD-urilor.

,,Criza necesită acțiune urgente și soluții privind solidaritatea. Rolul fiecăruia care colaborează pentru respectarea drepturile omului și pentru o societate incluzivă este să se asigure că drepturile persoanelor cu dizabilități sunt incluse în fiecare etapă, ori de câte ori este vorba de evaluări sau de elaborare a politicilor. Acesta este singurul mod de a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă, în timp ce lucrăm la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă și luptăm împotriva pandemia de COVID-19”, au precizat reprezentanții EDF.

COVID-19 a fost, desigur, principalul subiect al dezbaterilor, reprezentanții guvernamentali prezentând strategia de ieșire din criză, în cadrul diferitelor sesiuni. În mod similar, cele mai multe evenimente secundare, care au fost, de asemenea, online, s-au concentrat pe epidemia de COVID-19.  De exemplu, Grupul părților interesate a organizat evenimentul său oficial la 8 iulie. Evenimentul a gravitat în jurul următoarei întrebări: ODD-urile vor mai fi relevante pentru persoanele cu dizabilități după pandemie?

Evenimentul a reunit participanți din grupuri slab reprezentate de persoane cu dizabilități din întreaga lume, lideri mondiali ai organizațiilor reprezentative ale persoanelor cu dizabilități, reprezentanți ai guvernului din Australia, Bangladesh, Noua Zeelandă, Jamaica și Regatul Unit și parteneri ai societății civile.

Persoanele cu dizabilități – un miliard de oameni care trăiesc în mare parte în țările în curs de dezvoltare – sunt cele mai afectate de această pandemie. Acest eveniment secundar online a furnizat date pentru a înțelege impactul economic al pandemiei de Covid-19 asupra persoanelor cu dizabilități. Sesiunea a discutat despre modul în care se folosesc datele pentru informarea măsurilor de recuperare privind ocuparea forței de muncă și protecția socială. Vorbitorii au subliniat importanța unui răspuns intersectorial pentru a reduce impactul disproporționat asupra grupurilor marginalizate.

Stefan Trömel, specialist principal al OIM (Organizația Internațională a Muncii), a spus că doar 10% din evaluările COVID-19 includ date privind dizabilitatea. „Lumea a promis să nu lase pe nimeni în urmă”, a conchis Catherine Naughton, directorul EDF.

Articolul Forumul Politic la Nivel Înalt din 2020 s-a concentrat pe asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și realizarea celor 17 Obiective, în contextul pandemiei de COVID-19 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/forumul-politic-la-nivel-inalt-din-2020-s-a-concentrat-pe-asigurarea-drepturilor-persoanelor-cu-dizabilitati-si-realizarea-celor-17-obiective-in-contextul-pandemiei-de-covid-19/feed/ 0
021/9998, numărul la care vârstnicii și persoanele cu dizabilități afectate de pandemie pot suna începând de vineri https://jurnal-social.ro/021-9998-numarul-la-care-varstnicii-si-persoanele-cu-dizabilitati-afectate-de-pandemie-pot-suna-incepand-de-vineri/ https://jurnal-social.ro/021-9998-numarul-la-care-varstnicii-si-persoanele-cu-dizabilitati-afectate-de-pandemie-pot-suna-incepand-de-vineri/#respond Mon, 22 Jun 2020 08:47:41 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=7922 Vicepremierul Raluca Turcan și Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, au inaugurat, vineri, la Baia Mare, Unitatea Mobilă de Asistență Socială (UMAS), un viitor „SMURD Social” prin care vârstnicii aflați în situații vulnerabile și persoanele cu dizabilități aflate în condiții de izolare pot suna la 021/9998 (tarif normal) pentru a solicita sprijin […]

Articolul 021/9998, numărul la care vârstnicii și persoanele cu dizabilități afectate de pandemie pot suna începând de vineri apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Vicepremierul Raluca Turcan și Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, au inaugurat, vineri, la Baia Mare, Unitatea Mobilă de Asistență Socială (UMAS), un viitor „SMURD Social” prin care vârstnicii aflați în situații vulnerabile și persoanele cu dizabilități aflate în condiții de izolare pot suna la 021/9998 (tarif normal) pentru a solicita sprijin din partea celor 1.000 de asistenți sociali angajați în proiectul cu finanțare europeană „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19”, finanțat prin intermediul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Potrivit sursei citate, call center-ul operat de „Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC” ca partener al Ministerului Muncii și Protecției Sociale deservește 100.000 de persoane care pot apela la 021/9998 pentru probleme de la cumpărarea medicamentelor necesare, până la întocmirea unor documente sau a unor dosare necesare interacțiunii cu diverse instituții publice.

Proiectul inaugurat astăzi este emblematic pentru zona de asistență socială pe care Guvernul intenționează să o susțină în continuare. Inițiativa – despre care mi-aș dori să fie debutul unui SMURD social în România – face parte dintr-un ansamblu de programe sociale integrate pe care le avem în vedere. Acest proiect se adaugă altor măsuri pe care le-am finanțat din fonduri europene, în beneficiul persoanelor vulnerabile. De exemplu, pachete de igienă în valoare de 141,2 milioane de lei, a căror distribuție a început deja în mai multe județe și va continua în toată țara și pachete cu hrană în valoare de 1 miliard de lei, a căror distribuire va începe la sfârșitul acestei luni. Alimentele din aceste pachete vor fi din producția națională, ca o formă de sprijin a producătorilor români”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a subliniat importanța intervențiilor susținute din fonduri europene pentru sprijinirea incluziunii sociale. 

„Folosesc prilejul oferit de lansarea unui proiect social de importanță națională pentru a anunța viitorul Program Operațional de Incluziune și Demnitate Socială care va fi implementat în perioada de programare 2021-2027. Cu o alocare de 3,5 miliarde de euro, este centrat pe persoanele vulnerabile, deoarece ei au cea mai mare nevoie de servicii sociale. O altă componentă este dedicată copiilor din familiile care se află în risc de sărăcie”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

La rândul său, Alin Ignat, secretar de stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale a subliniat importanța coeziunii sociale: „Am convingerea că trăim vremuri în care trebuie să avem grijă unii de alții mai mult decât de obicei și consider că sunt prioritare intervenția în comunitățile cele mai vulnerabile și sprijinul acordat vârstnicilor ori persoanelor cu dizabilități, ale căror posibilități sunt în mod obișnuit limitate. Pentru ca acești oameni să poată fi ajutați este necesar, în primul rând, ca problemele cu care se confruntă să fie semnalate autorităților. Dar de câte ori nu am aflat despre oameni care au murit singuri sau au trăit în condiții extrem de dificile pentru că nu au știut ce drepturi au, nu au știut unde să meargă sau nu au putut să ajungă până la cei care ar fi putut să îi sprijine? Demersul nostru de astăzi, realizat cu sprijinul Ministerului Fondurilor Europene și ASSOC, le este adresat acestor oameni. La capătul unui apel telefonic, trebuie găsite soluții pentru ei.

„Vizita reprezentanților Guvernului României la sediul Asociației ASSOC este o recunoaștere a faptului că munca noastră din ultimii 25 de ani în furnizarea de servicii sociale nu a fost în zadar și o oportunitate prin care decidenții politici au înțeles oportunități de îmbunătățire a legislației în domeniul economiei sociale, al auditului social, precum și de a dezvolta proiecte pentru românii care acum îngrijesc vârstnici în străinătate. Suntem, de asemenea, onorați de parteneriatul cu Ministerul Muncii din cadrul celui mai recent proiect al nostru, care ne-a oferit oportunitatea să deschidem un call center pentru vârstnicii din toată România. Este o categorie de populație căreia trebuie să îi acordăm o grijă din ce în ce mai mare”, a afirmat Florian Sălăjeanu, președinte Asociația ASSOC.

Potrivit comunicatului, proiectul, inaugurat în prezența secretarului de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Bogdan și a secretarului de stat din Ministerul Economiei, Daniela Nicolescu, are o alocare de 18 milioane euro și va fi implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Asociația Profesională Nonguvernamentală de Asistență Socială ASSOC. Call center-ul este doar una dintre cele două acțiuni care sunt finanțate prin intermediul proiectului, cealaltă presupunând acordarea de sprijin material, dar și asigurarea de materiale pentru protecție împotriva virusului SARS-COV-2.

Mai multe informații despre proiectul „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19” și despre call center sunt disponibile aici: http://mfe.gov.ro/varstnici/.

Articolul 021/9998, numărul la care vârstnicii și persoanele cu dizabilități afectate de pandemie pot suna începând de vineri apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/021-9998-numarul-la-care-varstnicii-si-persoanele-cu-dizabilitati-afectate-de-pandemie-pot-suna-incepand-de-vineri/feed/ 0
Pandemia de coronavirus ar putea revoluționa oportunitățile de muncă pentru persoanele cu dizabilități https://jurnal-social.ro/pandemia-de-coronavirus-ar-putea-revolutiona-oportunitatile-de-munca-pentru-persoanele-cu-dizabilitati/ https://jurnal-social.ro/pandemia-de-coronavirus-ar-putea-revolutiona-oportunitatile-de-munca-pentru-persoanele-cu-dizabilitati/#comments Fri, 12 Jun 2020 12:55:12 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=7812 Epidemia  de coronavirus și măsurile de izolare au dus la încurajarea unui nou tip de lucru: cel de acasă. De fapt, munca de acasă a devenit ,,noua normalitate” pentru mulți dintre noi în timpul pandemiei de COVID-19. În timp ce munca la domiciliu are în mod clar unele dezavantaje, totuși, […]

Articolul Pandemia de coronavirus ar putea revoluționa oportunitățile de muncă pentru persoanele cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Epidemia  de coronavirus și măsurile de izolare au dus la încurajarea unui nou tip de lucru: cel de acasă. De fapt, munca de acasă a devenit ,,noua normalitate” pentru mulți dintre noi în timpul pandemiei de COVID-19. În timp ce munca la domiciliu are în mod clar unele dezavantaje, totuși, există un segment de populație care ar putea profita de pe urma acestui tip de activitate: persoanele cu dizabilități.

Acest lucru este important deoarece persoanele cu dizabilități sunt adesea dezavantajate la locul de muncă. Studiile arată că persoanele cu dizabilități se confruntă deseori cu stereotipuri și atitudini negative din partea colegilor sănătoși și sunt supuse unui risc mai mare de a fi disponibilizate, în timpul unei crize ca aceasta.

Munca de acasă este o modalitate de care pot profita în special persoanele cu mobilitate redusă, care consideră că este dificil sau costisitor să se deplaseze în afara casei sau cei care au nevoie de flexibilitate pentru a face față pauzelor frecvente de la serviciu, de exemplu pentru programări medicale dese sau programări la terapie.

Studiile arată că angajatorii nu sunt dispuși să își exprime interesul pentru cererile de angajare ale persoanelor cu dizabilități, chiar și atunci când CV-urile lor sunt identice cu ale celor fără handicap, iar dizabilitatea este irelevantă pentru performanța de la locul de muncă.

În plus, alte studii au arătat că, odată angajați, mulți lucrători cu dizabilități trebuie să facă față stereotipurilor și prejudecăților supraveghetorilor și colegilor care limitează calitatea muncii lor.

De asemenea, angajații cu dizabilități sunt prost plătiți și mult mai expuși riscului să fie concediați de angajatori atunci când vremurile sunt dificile.

Unele dintre aceste bariere în calea angajării pot fi diminuate, prin munca de acasă. Angajatorii pot fi mai dispuși să angajeze persoane cu dizabilități pentru a lucra de acasă, ca să nu mai fie nevoie să se (pre)ocupe de accesibilizarea și adaptarea locului de muncă.

Pandemia, care a făcut ca munca de acasă să devină normală pentru o mare parte din forța de muncă, poate fi văzută ca un test major al capacității și disponibilității angajatorilor de a include și persoanele cu dizabilități.

Conform studiilor, angajații cu dizabilități – în special cei cu mobilitate redusă – au deja 20% mai multe șanse de a lucra de acasă. Dar, cu mai puțin de o treime dintre persoanele cu dizabilități angajate în 2019, este posibil ca milioane de oameni să poată lucra dacă mai mulți angajatori sunt dispuși să ofere flexibilitate la locul de muncă.

Nu trebuie să ignorăm faptul că pandemia ,,mușcă” serios din piața muncii și pierderea uriașă a milioane de locuri de muncă pe perioada crizei actuale, ceea ce probabil va afecta semnificativ persoanele cu dizabilități. Fără a minimaliza actuala devastare economică, merită să luăm în considerare modul în care structura muncii se poate schimba atunci când va trece criza, și, în cele din urmă, economia se va reface.

Rămâne de văzut dacă, după ce pandemia va trece, angajatorii vor reveni la atitudinea anterioară crizei sau mulți dintre ei își vor schimba modul în care se raportează la salariați, recunoscând că atât angajații, cât și compania, ar putea beneficia de munca la domiciliu și că aceasta reprezintă o adaptare rezonabilă pentru angajații cu dizabilități.

Articolul Pandemia de coronavirus ar putea revoluționa oportunitățile de muncă pentru persoanele cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/pandemia-de-coronavirus-ar-putea-revolutiona-oportunitatile-de-munca-pentru-persoanele-cu-dizabilitati/feed/ 1
A fost lansat programul de finanțare ,,Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19” https://jurnal-social.ro/a-fost-lansat-programul-de-finantare-sprijin-pentru-persoanele-vulnerabile-in-contextul-epidemiei-covid-19/ https://jurnal-social.ro/a-fost-lansat-programul-de-finantare-sprijin-pentru-persoanele-vulnerabile-in-contextul-epidemiei-covid-19/#respond Wed, 27 May 2020 13:18:33 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=7697 Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, a lansat în consultare publică ghidul „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19”. Obiectivul general al proiectului este creșterea calității vieții și combaterea situațiilor de risc și vulnerabilitate pentru persoanele vârstnice și cu dizabilități, izolate la […]

Articolul A fost lansat programul de finanțare ,,Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19” apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, a lansat în consultare publică ghidul „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19”.

Obiectivul general al proiectului este creșterea calității vieții și combaterea situațiilor de risc și vulnerabilitate pentru persoanele vârstnice și cu dizabilități, izolate la domiciliu sau cu restricții și dificultăți de deplasare.

Activități finanțabile:

• Furnizarea de servicii de sprijin pentru persoanele vârstnice și cu dizabilități.

• Înființarea, dezoltarea și funcționarea unui centru de coordonare si monitorizare care include Servicii de tip call center.

În cadrul proiectului „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19” vor fi asigurate finanţări pentru 1.000 de asistenţi sociali care să acopere nevoile unui număr de minim 100.000 de persoane vârstnice sau cu dizabilităţi, aflate în carantină.

Bugetul apelului va fi de18 milioane euro, fonduri europene şi contribuţia naţională, iar proiectul va fi implementat în întreaga ţară.

 

Articolul A fost lansat programul de finanțare ,,Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19” apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/a-fost-lansat-programul-de-finantare-sprijin-pentru-persoanele-vulnerabile-in-contextul-epidemiei-covid-19/feed/ 0
Recomandările EDF privind măsurile de ieșire din criză, pentru asigurarea serviciilor de transport, în contextul pandemiei de COVID-19 https://jurnal-social.ro/recomandarile-edf-privind-masurile-de-iesire-din-criza-pentru-asigurarea-serviciilor-de-transport-in-contextul-pandemiei-de-covid-19/ https://jurnal-social.ro/recomandarile-edf-privind-masurile-de-iesire-din-criza-pentru-asigurarea-serviciilor-de-transport-in-contextul-pandemiei-de-covid-19/#respond Mon, 25 May 2020 13:26:46 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=7673 Pandemia cazuată de coronavirus și măsurile de izolare au lovit din greu viețile oamenilor, în mod deosebit ale persoanelor cu dizabilități. Acest lucru s-a produs, în mare parte, din cauza faptului că guvernele din Europa au ignorat persoanele cu dizabilități și nevoile acestora, în aproape toate domeniile vieții publice și […]

Articolul Recomandările EDF privind măsurile de ieșire din criză, pentru asigurarea serviciilor de transport, în contextul pandemiei de COVID-19 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Pandemia cazuată de coronavirus și măsurile de izolare au lovit din greu viețile oamenilor, în mod deosebit ale persoanelor cu dizabilități. Acest lucru s-a produs, în mare parte, din cauza faptului că guvernele din Europa au ignorat persoanele cu dizabilități și nevoile acestora, în aproape toate domeniile vieții publice și private. Au existat, de asemenea, deficiențe majore în ceea ce privește furnizarea de servicii esențiale, cum ar fi asistența medicală, serviciile de sprijin bazate pe comunitate și transportul. De exemplu, unul dintre serviciile care au fost suspendate odată ce s-au impus măsuri de izolare în Franța și Belgia, a fost asistența pentru pasagerii cu dizabilități din transportul feroviar. Aceasta reprezintă o încălcare a legislației UE și limitează în continuare accesul cu șanse egale la călătorie persoanelor cu dizabilități, care întâmpină deja numeroase bariere legate de accesibilitate și asistență.

Deoarece țările relaxează măsurile de izolare, autoritățile publice și furnizorii de servicii iau decizii cu privire la creșterea funcționării transportului, în timp ce încearcă să se asigure că sănătatea publică nu este pusă în pericol de creșterea fluxului de pasageri și de contactul personal strâns.

Prin urmare, EDF a elaborat o serie de ghiduri pentru a ajuta factorii de decizie europeni și naționali, autoritățile publice locale, reprezentanții operatorilor de transport, administratorii de infrastructură și serviciile conexe, precum și alte părți interesate să se asigure că diversitatea deplină a pasagerilor este luată în considerare atunci când dezvoltă și implementează strategii de ieșire din criză în ceea ce privește toate modurile de transport la nivel regional, național și european. Pentru a evita greșelile comise în timpul izolării, care au contribuit, într-o mai mare măsură, la marginalizarea persoanelor cu dizabilități, EDF speră că autoritățile și serviciile menționate vor ține cont pe deplin de recomandările propuse.

Recomandările EDF sunt:

• Dreptul persoanelor cu dizabilități de a călători în condiții de egalitate cu ceilalți este de necontestat și aplicat de legislația UE. Aceasta include asistență în timpul călătoriei. Măsurile de sănătate publică nu ar trebui să justifice încălcarea acestui drept, ci ar trebui dezvoltate și puse în aplicare într-un mod care să asigure atât dreptul la călătorie, cât și protecția sănătății pasagerilor cu dizabilități.

• Accesibilitatea informațiilor, inclusiv a obligațiilor și drepturilor pasagerilor, a restricțiilor de călătorie, înainte și în timpul călătoriei, trebuie să fie asigurată pentru toți pasagerii, luând în considerare diversitatea deplină a pasagerilor cu dizabilități. Informațiile trebuie să fie clare, ușor de găsit și de înțeles. De asemenea, trebuie să fie asigurată accesibilitatea facilităților și serviciilor de transport: acest lucru va fi benefic și din perspectiva sănătății publice (gândiți-vă la o ușă automată pe care nu trebuie să o atingeți pentru a o deschide).

• Echipamentul de protecție personală trebuie furnizat tuturor pasagerilor și personalului de transport, iar măsurile de igienă trebuie să fie accesibile persoanelor cu dizabilități.

• Trebuie continuate investițiile și modernizarea formării profesionale și a accesibilității, pentru a se asigura că rezultatele obținute nu se vor pierde din cauza reducerii finanțării sau a schimbării priorităților.

• Autoritățile și serviciile trebuie să mențină cooperarea directă și continuă cu organizațiile persoanelor cu dizabilități pentru a se asigura că interesul călătorilor cu dizabilități este luat în considerare în ceea ce privește elaborarea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și măsurilor.

Pentru explicații și detalii suplimentare, consultați recomandările EDF de mai jos.

edf_recommendations_on_exit_measures_for_transport_in_light_of_covid19

Articolul Recomandările EDF privind măsurile de ieșire din criză, pentru asigurarea serviciilor de transport, în contextul pandemiei de COVID-19 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/recomandarile-edf-privind-masurile-de-iesire-din-criza-pentru-asigurarea-serviciilor-de-transport-in-contextul-pandemiei-de-covid-19/feed/ 0