Dacă reușim cu ajutorul bugetului să ne creăm o disciplină în a economisi bani, hai să vedem și ce instrumente financiare pentru fructificarea acestor economii, ni s-ar potrivi!?

De asemenea, este necesar să clarificăm, pentru a lua o decizie de plasament în cunoștință de cauză, înțelegerea  diferenței între a economisi sau a investi o sumă de bani!?

Economisirea înseamnă să pui o parte din veniturile tale într-un instrument financiar cu risc scăzut, cum ar fi un cont de economii. Acesta este un mod de a-ți păstra banii pentru a-i folosi în viitor.

De ce economisim? Economisim pentru a avea bani disponibili în caz de urgență, pentru a cumpăra ceva important în viitor sau pur și simplu pentru sentimentul de siguranță financiară.

Ce riscuri și beneficii comportă economisirea:

  • Riscuri: devalorizarea provocată de inflație, dobânzile nefiind totdeauna un factor de protecție 100% la inflație;
  • Beneficii: Banii sunt accesibili rapid, iar suma depusă este garantată.

Investirea înseamnă să folosești banii pentru a cumpăra ceva care are potențialul de a-ți aduce mai mulți bani în viitor; aceasta poate include acțiuni, obligațiuni, fonduri de investiții, imobiliare etc.

De ce investim? Investim pentru a încerca să ne creștem banii în timp. De exemplu, poți investi în acțiuni ale unei companii care crezi că va crește și va deveni mai valoroasă.

Ce riscuri și beneficii comportă:

  • Riscuri: valoarea investiției tale să scadă și să pierzi bani;
  • Beneficii: potențialul de a obține un profit mult mai mare decât prin economisire, dar cu riscuri mai mari.

Cum decidem când să economisim? Dacă ai nevoie de bani într-un timp scurt sau vrei să eviți riscurile, economisirea este cea mai bună opțiune.

Cum decidem când să investim? Dacă îți permiți să aștepți și să îți asumi anumite riscuri pentru potențiale câștiguri mai mari, investiția poate fi o alegere bună.

În esență, economisirea este despre protejarea și accesibilitatea banilor tăi, iar actul economisirii poate începe cu sume mici, în timp ce investirea este despre creșterea potențialului tău financiar pe termen lung, asumându-ți anumite riscuri, procesul investițional necesitând de la început alocarea unor sume mai mari.

Celor care rezolvă dilema dintre „economisire sau investire” prin ținutul banilor „la saltea”, trebuie să le spunem că aceasta este opțiunea cu cele mai mici beneficii în raport cu riscurile; devalorizarea în timp din cauza inflației, riscul de furt, de pierdere într-un incendiu sau inundație, riscul cheltuirii impulsive etc., sunt doar câteva dintre motivele pentru care banii nu trebuie ținuți în casă sau cel puțin, nu toți banii.

În acest articol vom prezenta instrumentele de economisire cu avantajele și dezavantajele lor, urmând ca într-un alt articol să vorbim și despre câteva produse de investiții accesibile financiar.

Instrumente financiare de economisire

Există mai multe instrumente financiare în care se poate economisi pe anumite perioade sau cu frecvență regulată; fiecare dintre acestea având caracteristici specifice, în funcție de nevoile și obiectivele financiare ale fiecărei persoane, iar pentru persoanele cu dizabilități, accesul la formele potrivite de economisire este foarte important.

În România, ca în multe alte țări, atât băncile, cât și casele de ajutor reciproc oferă produse de economisire. Aceste instituții financiare au, însă, unele diferențe notabile în ceea ce privește serviciile și condițiile pe care le oferă, astfel:

  1. Structura instituțională și scop
  • Băncile: în calitate de instituții financiare comerciale, oferă o gamă largă de produse financiare de economisire și creditare, atât pentru persoane fizice, cât și juridice, iar ca entitate comercială trebuie să genereze profit pentru acționari.
  • Casele de Ajutor Reciproc: sunt instituții financiare nebancare de tip asociativ, deținute și controlate de membri, exclusiv persoane fizice, care contribuie la constituirea fondului social. Membri într-un CAR pot fi doar persoanele cu venituri de natură salarială sau pensii. Fiind structuri asociative, scopul caselor de ajutor reciproc este de a sprijini membrii și nu de a genera profit.
  1. Produse financiare oferite
  • Băncile: conform legislației române, acestea sunt singurele entități financiare abilitate de lege să deschidă conturi, să atragă depuneri sub forma conturilor de economii și depozitelor la termen.
  • Casele de Ajutor Reciproc: potrivit reglementărilor legale, fondurile sociale sunt principalele mijloace de economisire pe care CAR-urile le pun la dispoziția membrilor lor. Aceștia își constituie fondul social prin contribuții periodice și/sau ocazionale la care se adaugă dobânzile anuale.
  1. Dobânzi și comisioane
  • Băncile: oferă o varietate de rate ale dobânzilor, funcție de produsul financiar accesat. De asemenea, plaja de comisioane include mai multe tipuri și grile de comisioane: de deschidere cont, de administrare, de transfer, de analiză, de retragere etc., funcție de politica băncii.
  • Casele de Ajutor Reciproc: aplică o taxă unică de înscriere în asociație. În general, ratele de dobânzi oferite la fondurile sociale sunt mai ridicate, iar gama de comisioane mai redusă, aceste organizații fiind orientate, în principal, spre beneficiul membrilor și în secundar pe obținerea excedentului financiar.
  1. Flexibilitate și personalizare
  • Băncile: produsele financiare oferite sunt, de regulă, standardizate, în special pe zona tranzacțiilor de valori mai mici, cu mai puțin accent pe personalizare.
  • Casele de Ajutor Reciproc: în general sunt mai flexibile, oferind soluții personalizate și servicii de consiliere financiară individuală.
  1. Accesibilitate și suport
  • Băncile: oferă acces la servicii digitale, sucursale și suport pentru clienți dar, în general, cu o amprentă mai puțin personală.
  • Casele de Ajutor Reciproc: oferă un suport personalizat în relația cu membrii lor, ușor de accesat și centrat pe nevoia/interesele membrului.
  1. Garanții
  • Băncile: asigură protecția banilor depuși în limita plafonului de 100.000eur (echivalent lei) prin Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare.
  • Casele de Ajutor Reciproc: garantează depunerile membrilor în fondul social cu veniturile și bunurile prezente și viitoare ale titularilor și giranților împrumuturilor, cu lichiditățile din fondul de risc, cu rezervele statutare și cu întreg patrimoniul CAR.
  1. Regimul fiscal
  • Băncile: dobânzile obținute de clienți la depuneri sunt impozitate cu 10%.
  • Casele de Ajutor Reciproc: conform Codului Fiscal, dobânzile obținute de membri la fondul social sunt scutite de impozit.

Nota: la fel ca la credite și în cazul instrumentelor de economisire,  trebuie menționată Dobânda Anuală Efectivă (DAE) pentru a reflecta venitul net din dobândă cu care rămâne clientul, după impozitare și reținerea eventualelor comisioane.

  1. Instrumente de economisire oferite de bănci
  • Conturi de economii
    • Caracteristici: conturile de economii reprezintă una dintre cele mai simple și accesibile forme de economisire; ele permit depunerea și retragerea banilor în orice moment.
    • Dobânzi* (la data redactării articolului): între 1,15%/an și 3,5%/an, înainte de impozitare și deducere a comisioanelor.
    • Beneficii: acces facil la fonduri, fără comisioane de administrare în unele cazuri.
    • Dezavantaje: regimul fiscal de impozitare a dobânzii cu 10%; unele bănci impun deschiderea unui cont de salariu/pensie; în unele cazuri menținerea unui sold minim pentru primirea dobânzii.
    • Persoanele cu dizabilități: au la dispoziție o serie de facilități oferite de majoritatea băncilor, cum ar fi accesul la internet banking și serviciile de telefonie mobilă pentru efectuarea tranzacțiilor.

*Sursa: https://www.finzoom.ro/conturi/economii/cautare?s=4T!nT9sOuaRKPN_1c298WMOywzuDAHkSXQi5_NOOv9Xu(nOQSIvsJC2CeyoaYezLd-zKflEkY8Wb5Sedqx_BCOVR4cjNnQ!T)Z-1CwmKnznI9IRNmmRsxQKgFqkwncFeL11ApdNEsUIJxG2gA

Exemplu reprezentativ

Pentru o depunere inițială de 1.000lei, pe o perioadă de 12 luni, cu o dobândă nominală fixă de 1,15%/an, impozit 10%, comision lunar de administrare 0lei. La retragere, dacă clientul va opta pentru virarea în cont, acesta va primi, după deducerea impozitului, suma de 1010,32 lei net, adică un DAE de 1,03%. În cazul retragerii în numerar de la ghișeu, suma netă primită va fi ajustată cu comisionul de retragere numerar de 1.0% (10,11lei), urmând să primească 1.000,21lei.

  • Planuri de economii
    • Caracteristici: sunt similare conturilor de economii, în plus trebuie să respecți un grafic de depuneri periodice.
    • Dobânzi*(la data redactării articolului): între 1,82%/an și 4,6%/an, înainte de impozitare și deducere a comisioanelor.
    • Beneficii: pe lângă dobânzi, în anumite condiții, titularii acestor planuri mai pot beneficia de diverse stimulente și bonificații, în special în cazul planurilor de economii destinate copiilor.
    • Dezavantaje: regimul fiscal de impozitare a dobânzii cu 10%; în funcție de politica băncii se pot impune unele obligații/restricții, ca de exemplu: deschiderea contului de salariu/pensie la aceeași bancă, obligativitatea respectării unui grafic de depuneri sau obligația menținerii unui sold minim permanent.
    • Persoanele cu dizabilități: au la dispoziție aceleași tipuri de facilități pentru efectuarea tranzacțiilor online.

*Sursa: https://www.conso.ro/compara/conturi-economii

  • Depozite la termen
    • Caracteristici: depozitele la termen implică depunerea unei sume de bani pe o perioadă determinată, cu o dobândă fixă sau variabilă. Dobânda este, de obicei, mai mare comparativ cu conturile de economii.
    • Dobânzi*(la data redactării articolului): între 4,75%/an (DAE 3,6%) și 6,85%/an (DAE 6,17%).
    • Beneficii: diverse opțiuni de termene (de la câteva luni la câțiva ani); posibilitatea de a alege între dobândă fixă și variabilă.
    • Dezavantaje: regimul fiscal de impozitare a dobânzii cu 10%; nerespectarea termenului angajat, atrage penalități de dobândă de până la 100% (pierderea integrală a dobânzii).
    • Persoanele cu dizabilități: majoritatea băncilor oferă opțiuni de gestionare online și servicii de asistență pentru clienți, care pot facilita accesul la aceste produse.

*Sursa: https://www.finzoom.ro/depozite/la-termen/

Exemplu reprezentativ:

Pentru un depozit de 15.000lei, pe un termen de 12 luni cu o dobândă nominală fixă de 6,85%/an, impozit 10% și comision lunar de administrare 0lei. La retragere, dobânda brută va fi de 1.027,50lei (15.000lei x 6,85%) dar după aplicarea impozitului de 10% dobânda netă încasată de client va fi de 924,75lei, adică 6,17% (DAE), astfel că la retragere clientul va primi suma neta de 15.924,75lei (15.000lei + 924,75lei).

  1. Modalități de economisire prin CAR

Fondul Social

  • Caracteristici: îmbină funcțiunile unui cont de economii cu cele ale unui instrument de investiții cu grad redus de risc; este utilizat doar pentru acordarea de împrumuturi membrilor, constituirea de depozite bancare, achiziționarea de titluri de stat sau depunerea la uniunile teritoriale (în cazul CAR-urilor afiliate la astfel de organizații).
  • Dobânzi*(la data redactării articolului): între 0,25% și 10%/an
  • Beneficii: dobândă neimpozabilă; fără condiționări de termen privind depunerile/retragerile din fond; fără pierderea dobânzii în cazul retragerilor; consiliere personalizată.
  • Dezavantaje: pot fi membri CAR doar persoanele cu venituri de natură salarială sau pensionarii; retragerea soldului dintr-un fond social poate dura între câteva zile și chiar 6luni, funcție de prevederile statutare și politica de lichiditate a fiecărei case de ajutor reciproc.
  • Persoanele cu dizabilități: ca și băncile, multe case de ajutor reciproc oferă servicii de depuneri/retrageri online sau fizic prin persoane special desemnate, precum și servicii de asistență pentru înscriere și constituire a fondului social.

*Sursa: https://reciproc.ro/fond-social

Exemplu reprezentativ:

Pentru o deținere de 15.000lei într-un fond social cu o dobândă nominală fixă de 6,85%/an și unde politica de comisioane a CAR este fără comision de administrare, iar comisionul de retragere standard este 0, știut fiind și că regimul de impozitare este 0%, după 12 luni membrul CAR va primi o dobândă de 1.027,50lei net (15.000lei x 6,85%), ceea ce înseamnă un DAE tot de 6,85%; în caz de retragere, suma încasată va fi de 16.027,50lei (15.000lei + 1.027,50lei).  

Concluzie

Alegerea formei potrivite de economisire depinde de obiectivele financiare personale și necesitatea de accesibilitate a fondurilor.

Conturile de economii oferă protecție și acces rapid la bani.

Depozitele bancare oferă randamente mai mari, dar necesită un angajament pe termen fix.

Fondul social al CAR combină dobânzile mari cu regimul fiscal favorabil, fiind astfel o alternativă foarte atractivă de economisire.

Analizând aceste opțiuni și înțelegând diferențele dintre ele, veți putea lua decizii financiare informate care să vă ajute să vă atingeți obiectivele personale și/sau ale familiei. .

„Economisirea – calea spre independența financiară” este un proiect Jurnal Social, susținut de Consiliul Național al Dizabilității din România și Asociația CAR RESTART BPT și se adresează persoanelor cu dizabilități. În fiecare săptămână, pe termen lung, ne propunem să oferim persoanelor cu dizabilități informații legate de inițierea în conceptul de economisire, să identificăm provocările financiare specifice și să găsim soluții practice.

Citește și:

Introducere în economisire – Primii pași către stabilitatea financiară

Obstacolele Financiare – cum să depășești provocările economice specifice

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.