Senatorul John Dolan, directorul executiv al Federaţiei pentru persoanele cu handicap din Irlanda, a trimis către forurile internaționale o scrisoare legată de nemulțumirea neratificării Convenției ONU de către Irlanda.
„Este greu de înţeles de ce guvernul nostru nu a ratificat Convenţia privind drepturile persoanelor cu handicap (CRPD), la aproximativ 10 de ani după ce această convenţie de referinţă a fost adoptată de către Organizaţia Naţiunilor Unite?
În perioada cât am fost în Seanad Éireann (Senatul Irlandez) şi anterior, în calitate de avocat m-am ocupat de problemele legate de handicap, încercând în mod regulat să trezesc interesul Parlamentului să ia măsurile necesare în vederea ratificării, însă fără nici un rezultat.
Sper sincer că acest lucru nu este un alt indiciu al clasei noastre politice care face promisiuni deşarte comunităţii persoanelor cu handicap, în timp ce-i ignoră problemele importante.
Cei 600.000 de membri ai comunităţii persoanelor cu handicap din Irlanda îşi vor aminti ziua de 13 decembrie 2006, când Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat o convenţie de referinţă privind persoanele cu handicap, primul tratat ce apără drepturile omului, din secolul XXI.
Secretarul general al ONU, Kofi Annan, a declarat că acest lucru a reprezentat ,,zorii unei noi ere”, pentru aproximativ 650 de milioane de oameni din lumea întreagă care trăiesc cu o formă de handicap.
El a cerut tuturor celor 192 de state membre, inclusiv Irlandei, să ratifice rapid convenţia, care prevede dreptul la educaţie, sănătate, muncă şi o serie de alte măsuri de protecţie pentru persoanele cu handicap.
Unul dintre aspectele majore ale acestei convenţii este faptul că statele care o ratifică, ar trebui să ia apoi legi şi alte măsuri pentru a îmbunătăţi drepturile persoanelor cu handicap şi, de asemenea, să elimine legislaţia, obiceiurile şi practicile care discriminează persoanele cu handicap.
Pe 30 martie 2007, Ministrul Justiţiei, Michael McDowell a semnat această convenţie, în numele guvernului, descriind-o ca „un plan pentru o îmbunătăţire semnificativă“ în viaţa persoanelor cu handicap. El a continuat să spună că Irlanda ar trebui să o ratifice „cât mai curând posibil“.
Deşi Irlanda a fost una dintre primele ţări care au semnat UNCRPD – semnarea convenţiei a fost posibilă din prima zi – ea este acum singura ţară din UE care nu a reuşit să o ratifice, după ce Olanda şi Finlanda au ratificat-o în 2016.
O ruşine naţională
Acest eşec în ceea ce priveşte ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu handicap (UNCRPD) este o ruşine naţională de lungă durată şi destul de inexplicabilă.
Încă din iunie 2008, Comisia irlandeză pentru drepturile omului a declarat Comisiei ONU pentru drepturile omului că a fost preocupată de faptul că Irlanda nu a ratificat convenţia.
În ianuarie 2011, în urma criticilor aduse de deputatul partidului Fine Gael, Mairéad McGuinness, că „întârzierea în continuare a ratificării Convenţiei ar aduce de fapt ruşine Irlandei,“ un purtător de cuvânt al guvernului a declarat că „intenţia guvernului este aceea de a ratifica convenţia cât mai repede posibil “.
În octombrie 2011, ministrul justiţiei Alan Shatter, a promis să ratifice Convenţia la o audiere ONU pentru drepturile omului de la Geneva.
În octombrie 2015, miniştrii Frances Fitzgerald şi Aodhan Ó Ríordáin au publicat o Foaie de parcurs pentru ratificarea convenţiei în Irlanda, care a subliniat modificările legislative necesare, împreună cu termenul estimat de realizare.
În luna mai 2016, noul Program pentru Guvernul enunţa: „Irlanda a semnat Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu handicap în 2007 şi o foaie de parcurs pentru ratificare a fost publicată în noiembrie 2015. Elaborarea legislaţiei pentru a aborda o serie de bariere legislative privind ratificarea este în curs de desfăşurare în vederea înscrierii ei înainte de adunarea Oireachtas-ului (legislativul Irlandei), până la sfârşitul anului 2016.
Comitetului relevant Oireachtas şi părţilor interesate relevante li se va cere să supravegheze punerea sa în aplicare.“
În mai 2016, secretarul de stat însărcinat cu problemele persoanelor cu handicap, Finian McGrath, a declarat că Guvernul şi Ministrul Justiţiei au promis că convenţia va fi ratificată „în termen de şase luni“. Dl McGrath a spus că a avut „un angajament de la Frances Fitzgerald şi din partea Guvernului că aceasta va fi ratificată în termen de şase luni“.
În mai 2016, mai mult de 40 de state au încurajat Irlanda în vederea ratificării convenţiei, printre care Noua Zeelandă, care a subliniat că Irlanda a semnat-o încă din martie 2007.
Oferirea scuzelor
În august 2016, dl McGrath a declarat că statul va ratifica convenţia îndelung amânată până la sfârşitul anului, că mai multe întârzieri în ceea ce priveşte includerea acesteia în lege nu au putut fi justificate. Cu toate acestea, el a recunoscut că până în decembrie, obiectivul privind termenul de realizare nu ar putea fi îndeplinit invocând „blocajele din cadrul procesului legislativ“.
În decembrie 2016, Dáil (Adunarea Irlandei) a auzit că Irlanda este singurul stat membru al UE care încă nu a ratificat convenţia. Independentul TD (Techta Dáil) Thomas Pringle a susţinut că Ministerul Justiţiei şi al Egalităţii şi Ministerul Sănătăţii s-au acuzat reciproc pentru acest eşec.
Taoiseach Enda Kenny a apărat abordarea Guvernului şi a declarat că „alte ţări au ratificat convenţia înainte de a fi introdusă legislaţia sectorială care ar permite evaluării competenţei să fie evidentă“.
În timp ce mă ocup cu litania de scuze, care v-a fost prezentată de diverşi politicieni din martie 2017, mă simt jenat precum şi furios. Este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru un grup de cetăţeni în calitate de legislatori?
La începutul acestui an, serviciul de transport irlandez a considerat acceptabil faptul de a retrage un serviciu de autobuz accesibil scaunelor cu rotile pe ruta Clonmel-Dublin. În octombrie anul trecut, Guvernul a avut 1 miliard € disponibil pentru a cheltui din buget, dar persoanele cu dizabilităţi au fost în mare parte ignorate în cursa lor de strângere de voturi care să le asigure o parte din câştiguri.
Bugetul pe 2018 este acum planificat. În timp ce procesul legislativ (UNCRPD) în mod regretabil va necesita timp, nu există niciun motiv să nu se acorde prioritate persoanelor cu handicap în cel de-al treilea buget al acestei administraţii. Un pachet de măsuri practice ar restabili încrederea comunităţii persoanelor cu handicap şi ar relansa necesara şi bine-meritata scoatere a lor din excluziunea socială şi din sărăcie.
Cum e posibil ca ratificarea unei convenţii ONU inovatoare, care a avut susţinerea absolută a guvernului de la începuturile sale, să nu fie ratificată aproximativ 10 ani mai târziu? Acest lucru este greu de înţeles. Am fost martorii unui alt exemplu clasic al culturii clasei politice care s-a îngrămădit în a face promisiune după promisiune? Comunitatea persoanelor cu dizabilităţi s-a săturat de promisiuni, ajungând la limită. Avem nevoie ca politicienii noştri să înlocuiască obiceiul şi practica de a face promisiuni cu faptul de a trece la acţiune.”
Traducere: Lavinia Elena Niculicea
