Comitetul Naţional Paralimpic din România în parteneriat cu Asociaţia Totul pentru Tine, și cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, a organizat în premieră, în perioada 09-11 martie 2018, Campionatul Național de Tir cu Arcul Indoor destinat persoanelor cu dizabilități fizice.
Evenimentul a avut loc, la București, în sala de sport a Liceului Traian. Peste 20 de sportivi cu dizabilităţi fizice din întreaga ţara, printre aceștia numărându-se și șapte militari răniţi în teatrele de luptă din Irak și Afganistan, au tras cu arcul pentru un trofeu de campion în cele patru categorii. Competiția a adus împreună povești impresionante de viață, care prin intermediului sportului ne vorbesc despre ambiție, curaj și perseverență. Au fost prezenți Ionuţ Butoi, medaliat la jocurile Invinctus de la Toronto, care a obținut locul III la proba de arc compound în cadrul acestei competiții, dar şi Ciprian Anton, vicepreşedinte al Comitetului Național Paralimpic Român.
Iată câștigătorii care merită toată aprecierea pentru efortul și dăruirea lor:
• Cornel Florin Deaconiță (Asociația pentru persoanele cu handicap Sporting Club din Galați), care nu-și mai poate mișca picioarele de la vârsta de un an, din cauza poliomielitei, a câștigat proba de arc barebow paralimpic. El practică tirul cu arcul, la un nivel înalt, de aproape doi ani.
• Dorin Petruț (CSA Steaua București / echipa Invictus Romania a Armatei), rănit în 2007, în Irak, dupa ce i-a salvat viața unui camarad, a câștigat proba de arc compound militari răniți.
• Colegul lui, Eugen Valentin Pătru (CSA Steaua / Invictus Romania), rănit în 2014, în Afganistan, a câștigat proba de arc olimpic militari răniți.
• Eugen Emil Cojocaru (CSA Steaua / Invictus România), rănit în zona feței, în 2009, în Afganistan, a câștigat proba de arc compound paralimpic.
Covăsneanul Ciprian Anton, multiplu campion la tenis de camp, a obţinut locul II la proba de arc barebow, fiind primul lui concurs de gen şi prima participare.
„Mă bucur pentru acest rezultat și sper să fiu în continuare alături de colegii mei, un bun promotor al sportului adaptat. Îi respect foarte mult pe ceilalți participanți la această competiție. Știu că ei muncesc foarte mult ca să facă performanță. Ei ne reprezintă la multe competiții europene, mondiale și de cele mai multe ori sunt pe podium. Pentru mine a fost o experiență frumoasă și voi da curs întotdeauna unei astfel de invitații”, a spus Ciprian Anton.
Decanul de vârstă al concursului de sâmbătă a fost Vasile Cristea, membru al asociației pentru persoanele cu handicap Sporting Club din Galați, care a practicat de mic, într-un picior, fotbal, tenis de masă, înot. El a venit la acest eveniment pentru a-i încuraja pe cei tineri să participe la astfel de competiții.
„Este destul de dificil să organizezi un asemenea eveniment sportiv, pentru că trebuie să ai lângă tine sponsori, oficialități. Cel mai important lucru este că au venit oamenii. Am fost persoane cu dizabilități din toată țara. Au fost și arcași care trag de patru-cinci ani, și arcași care au venit, aici, pentru prima dată, ca să vadă cum e într-un astfel de concurs. Mă bucur enorm pentru că putem să dezvoltăm sportul în scaun rulant, sporul adaptat și putem să ducem România cât mai sus în sportul internațional”, a declarat pentru Radio România Actualități, Filip Gheorghe, unul dintre sportivii în scaun cu rotile și organizatorul competiției.
Sportul a devenit o parte importantă a vieții acestor persoane greu încercate, fiind cea mai bună metodă de integrare în societate. Laurii victoriei i-au cules prin multă muncă, determinare și voință.