Valoarea prestației sociale acordată persoanelor cu dizabilități este compusă din indemnizația lunară și bugetul complementar.
Valoarea prestației sociale (indemnizația lunară, indiferent de venituri și bugetul complementar) acordată persoanelor cu dizabilități este calculată începând din 1 ianuarie 2018 conform Ordonanței de Urgență (OUG nr. 60/2017 care modifică Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Potrivit prevederilor acestei OUG, la baza modului de calcul este ISR ( indicatorul Social de Referință) și nu Indicele Prețului de Consum (IPC), anterior acestei date.
În prezent, valoarea ISR este de 500 lei.
Indemnizația lunară, indiferent de venituri și bugetul complementar acordate persoanelor cu dizabilități au următoarele valori:
Indemnizația lunară, indiferent de venituri:
350 lei (70% din ISR), pentru adultul cu handicap grav;
265 lei (53% din ISR), pentru adultul cu handicap accentuat.
Buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:
150 lei (30% din ISR), pentru adultul cu handicap grav;
110 lei (22% din ISR), pentru adultul cu handicap accentuat;
60 lei (12% din ISR), pentru adultul cu handicap mediu.
Așadar, la acestă dată, 2019, prestația socială este:
– 500 lei pentru adultul cu handicap grav
– 375 lei pentru adultul cu handicap accentuat
– 60 lei adultul cu handicap mediu
Ordonanța de Urgență nr. 60/2017 anulează Art. 58 alin (13) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap conform căruia „ Cuantumul drepturilor se actualizează anual cu indicele creşterii preţurilor de consum, prin hotărâre a Guvernului”.
Din cifrele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), preţurile de consum au crescut cu 3,9% în august 2019, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2018, iar rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,1%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2018 – ianuarie 2019) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2017 – ianuarie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,5%.
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a făcut numeroase demersuri prin care și-a manifestat indignarea față de lipsa de preocupare a decidenților privind condiția de sărăcie și excluziune socială în care se află persoanele cu dizabilități din România. CNDR a trimis mai multe petiții către doamna Lia Olguța Vasilescu, Ministrul Muncii și Justiției Sociale la momentul dezbaterii OUG nr. 60/2017 și după, dar situația a rămas neschimbată.
În repetate rânduri CNDR a atras atenția că nivelul cuantumului prestațiilor sociale în plată nu ajută persoanele cu dizabilități, nu le îmbunătățește condițiile și nivelul de trai și menține procesul de marginalizare socială al acestora.
Creșterea valorii sprijinului financiar acordat persoanelor cu dizabilități, așa cum este ea stabilită de Executiv la 30.06.2017, nu este în măsură să rezolve această importantă problemă. Drepturile băneşti acordate persoanelor cu dizabilități/handicap reprezintă numai o parte din echivalentul valoric al serviciilor acordate în instituţiile de stat pentru aceste persoane. Cu alte cuvinte, menținerea persoanelor cu dizabilități în familie costă mult mai puțin decât instituționalizarea lor și le respectă dreptul de a avea locuințe adecvate.
Nivelul măririlor acordate etapizat pe parcursul anului 2018 naște sentimentul unor măsuri paliative, nu ne-a convins că există voință și preocupare reală din partea Guvernului pentru asigurarea unui nivel de viață decent, consacrat la nivel constituțional.
Prin stabilirea unei legături directe între nivelul indemnizației lunare și al bugetului personal complementar de valoarea indicelui ISR s-a săvârșit o mare nedreptate față de persoanele cu dizabilități:
Potrivit Legii nr. 76/2002, act normativ care reglementează sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, ”Indicatorul social de referință” al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă.
Cu alte cuvinte, cei 500 de lei sunt acordați unor persoane valide care sunt temporar în stare de nevoie din cauza șomajului, și suma are drept scop ajutarea acestora cu caracter tranzitoriu, până la găsirea unui nou loc de muncă.
Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora, din cauza unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilităţile de a desfăşura în mod normal activităţi cotidiene. Noi nu avem nevoie doar de un sprijin temporar și limitat, astfel încât să nu determine lipsa preocupării de a găsi un loc de muncă.
Necesitățile personei cu handicap sunt cu totul altele, decurgând în primul rând din starea de sănătate precară a acestora. Doamna ministru Vasilescu nu a fost mișcată de nevoile financiare lunare pe care o persoană persoană cu dizabilități le are pentru a-și procura materiale igienico-sanitare, strict necesare conservării sănătății, asigurării igienei corporale, dar și păstrării demnității acesteia. Multe persoane cu dizabilități au nevoie de o dietă aparte, diversificată și de un nivel calitativ superior, ceea ce implică sume importante. La acestea se adaugă cheltuieli semnificative pentru dispozitivele medicale, încălțăminte ortopedică, produse pentru cei cu incontinență urinară (pamperși, traverse, sonde urinare etc.) lucruri pe care trebuie să le achiziționeze persoana cu dizabilități/handicap sau familia – daca are. Și la toate aceste cheltuieli se mai adaugă facturi (curent, apa, gunoi, încălzire, telefon), costuri pentru îmbrăcăminte și, nu în ultimul rând, mâncarea. Din ce? Din 340 de lei/luna?
Marea majoritate a persoanelor cu dizabilități/handicap se află în imposibilitate obiectivă de a munci, provocată fie de handicap, fie de lipsa unor oportunități reale, deci nu îi este suficientă o sumă de minima subzistență.
Consiliul Național al Dizabilității din România va face demersuri în sensul creșterii prestației sociale acordată persoanelor cu handicap și către Guvernul Ludovic Orban.
Soția mea are gradul de handicap grav permanent. Este pensionară de cca. 12 ani, iar handicapul din iulie 2009. Dacă în primii doi ani reușisem să o pun cât de cât pe picioare, o fractură de col femural stâng, protezată dar nereușită, a pus capăt speranțelor. Acum se află în fotoliu rulant.
Aveți perfectă dreptate atunci când spuneți că aportul societății este insuficient, dar și faptul că el trebuie diferențiat în funcție de necesități. Soția are diabet tip II și datorită lipsei de mișcare are tendința de îngrășare. O dietă specializată, în afară de faptul că fizic este greu de alcătuit datorită falsificării alimentare, este și foarte scumpă. Mijloacele individuale de transport sunt de asemenea tipizate, mijloacele de transport în comun nu sunt adaptate decât prea puțin la aceste nevoi. Un transport cu trenul, pentru o astfel de persoană care are și incontinență pronunțată este imposibil. De un transport cu avionul nici nu vreau să mă gândesc.
Așadar sunt atâtea probleme care nu pot fi cât de cât îndeplinite pe calea acordării, doar, a unor ajutoare bănești sau prevederi legislative, pentru a căror aplicare trebuie să te bați îndelung cu acte originale, cu copii după ele, cu cereri, cu treceri pe la ghișee și cu multe emoții și așteptare. Mă gândesc că în astfel de instituții ar trebui să fie angajate persoane, care sentimental să fie atașate acestor probleme.
Eu nu am recunoașterea de asistent sau însoțitor personal, deși sunt soțul și unicul îngrijitor al soției. Soției i se asigură niște drepturi, dar mie nu. Ea are niște gratuități la îngrijiri balneare, dar eu nu am nici la transport nici la celelalte servicii hoteliere. Atunci, cine să meargă cu ea și să o ducă peste tot?
Am cerut la DSAPC sector 4 să mă ajute cu o persoană pentru curățenie și îngrijirea intimă a soției. Am 75 de ani și sunt și operat de hernie de disc. Nu o mai pot spăla în cadă. Mi s-a spus că avem aparținători. Da am doi băieți. Da, unul de 42 de ani și altul de 50 de ani. Pot să îi chem să o spele pe mamă-sa?
Primul lucrează în sistemul de apărare națională, timpul fiindu-i extrem de drămuit. Al doilea lucrează în MAI și are destule probleme personale.
Până la urmă, toate drepturile persoanelor cu dizabilități sunt drămuite de lipsa banilor, care poate ar putea fi folosiți mai mult în servicii utile diferențiat, pentru recuperări, pentru tratamente în ambulatoriu specifice sau în stațiuni balneo, pentru dietele diabeticilor și altele.
Eu mă întreb, de pildă cum putea comunitatea evreiască de membrii săi, să le aducă acasă, cu mașina, îmbrăcăminte, hrană și alte lucruri necesare? Noi nu putem lua niște exemple pozitive de la alții?