În data de 18 aprilie 2019, s-a desfășurat webinarul ,,Accesul la sănătate”, organizat de proiectul european ,,Bridging the Gap II” ((BtG-II). Acest webinar face parte dintr-un ciclu de douăsprezece sesiuni, în care se vor aborda diferite aspecte ale includerii persoanelor cu dizabilități în cooperarea pentru dezvoltare.
Consiliul Național al Dizabilității din România a fost reprezentat la webinar de Lavinia Elena Niculicea. Webinarul a fost disponibil în engleză, franceză și spaniolă, oferindu-le participanților posibilitatea de a se angaja într-un dialog interactiv.
Webinarul a subliniat importanța accesului la sănătate, și anume incluziunea persoanelor cu handicap în serviciile de sănătate, în conformitate cu Articolul 25 al Convenției privind drepturile persoanelor cu handicap (CRPD).
Această sesiune a oferit o imagine generală a stării de sănătate a persoanelor cu dizabilități și a diferitelor subiecte legate de sănătatea persoanelor cu handicap, inclusiv:
• Necesitățile persoanelor cu dizabilități în ceea ce privește sănătatea;
• Nevoile nesatisfăcute ale persoanelor cu dizabilități privind asistența medicală;
• Bariere în ceea ce privește accesul la servicii și produse medicale gratuite sau la prețuri accesibile;
• Încălcarea drepturilor omului în contextul serviciilor de sănătate;
• Modul în care cadrul AAAQ poate îmbunătăți sistemele de sănătate.
Persoanele cu dizabilități (aproximativ 1/7 din populația globului – 19% dintre populația feminină și 12% dintre populația masculină) sunt vulnerabile la excluziune în ceea ce privește accesul la dreptul lor la sănătate. Ele se confruntă frecvent cu stigmatizare și discriminare, încălcarea drepturilor, lipsa unor servicii de sănătate adecvate și accesibile, excludere în ceea ce privește accesul la apă și canalizare, precum și la alte servicii de sănătate, având niveluri mai scăzute ale veniturilor care pot crește vulnerabilitatea lor la boli.
Agenda 2030 ia în considerare dizabilitatea în cadrul a 5-7 obiective, inclusiv angajamentele legate de dezagregarea datelor privind handicapul. Accentul pus pe asigurarea faptului că nimeni nu este exclus este crucial pentru Obiectivul 3 – ,,Asigurarea vieții sănătoase și promovarea bunăstării pentru toți la toate vârstele”, iar această centralitate este evidentă și în includerea obiectivului universal de acoperire a sănătății. Pentru atingerea obiectivelor legate de sănătate, trebuie acordată prioritate consolidării și creării unor sisteme de sănătate mai echitabile și abordării diferențelor în ceea ce privește acoperirea geografică și a grupurilor de populație cheie.
Statele sunt obligate să respecte, să protejeze și să-și îndeplinească dreptul la sănătate. Persoanele cu dizabilități sunt protejate de același cadru general al dreptului la sănătate ca și ceilalți. Cu toate acestea, sistemul internațional pentru drepturile omului a acordat puțină atenție nevoilor lor de sănătate până la adoptarea Convenției privind drepturile persoanelor cu handicap. Convenția trece de la o abordare medicală și paternalistă a dizabilității către o abordare bazată pe drepturile omului, care consideră persoanele cu dizabilități ca deținători de drepturi, mai degrabă decât ca simpli beneficiari de protecție, reabilitare sau bunăstare. Cadrul AAAQ (Disponibilitate, Accesibilitate, Acceptabilitate și Calitate) oferă un cadru util pentru identificarea obstacolelor în calea asistenței medicale incluzive pentru persoanele cu dizabilități.
Alessandra Aresu, consilier tehnic la Inclusive Health Policy Lead, a vorbit în cadrul webinarului despre dizabilitate și incluziune în legătură cu sănătatea.
,,De-a lungul anilor, s-a schimbat mult felul în care discutăm despre handicap, iar acest lucru, precum și motivul pentru care menționez asta, este deoarece modul în care privim dizabilitatea și modul în care sunt percepute persoanele cu dizabilități fac diferența atunci când vrem să promovăm drepturile persoanelor cu handicap și să promovăm, în acest caz, dreptul de a ajuta persoanele cu dizabilități.
La nivel global, handicapul este dezbătut din ce în ce mai mult dintr-o perspectivă a drepturilor naționale și, bineînțeles, instrumentul cheie pe care îl avem în mâinile noastre atunci când vorbim despre drepturile persoanelor cu dizabilități este Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap, care datează din 2006. Aceasta nu doar că menționează exclusiv că dizabilitățile se referă la diferite tipuri de deficiențe (fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale), dar atunci când se discută despre dizabilități, este esențial să luăm în considerare interacțiunea dintre deficiențe și diferite bariere, precum și faptul că întreaga societate și mediul împiedică persoanele cu handicap să-și realizeze pe deplin drepturile”, a declarat ea.
,,Printre articolele CRPD, articolul 25 este pe deplin dedicat sănătății. Atunci când vorbim despre sănătate, nu vorbim numai despre servicii de sănătate în general, ci și despre servicii de reabilitare, deci este momentul să subliniem faptul că reabilitarea face parte din sănătate. Și precizez acest lucru deoarece mulți actori care lucrează în sectorul sănătății la nivel mondial consideră de mult timp reabilitarea ca fiind o anexă, cumva un element extern care a fost definit și discutat separat, dar, de fapt, reabilitarea face parte din sănătate, iar când vorbim despre o sănătate incluzivă și când vorbim despre accesul la sănătate, este esențial să ne amintim că reabilitarea este o parte esențială a sănătății. Acum, când CRPD se referă la drepturile persoanelor cu handicap de a avea acces la sănătate, la informații și la servicii, ne reamintește și ce înseamnă accesul la sănătate. În primul rând, acesta înseamnă că persoanele cu dizabilități au dreptul la servicii de sănătate gratuite sau la prețuri accesibile, în același mod în care au acces persoanele fără handicap”, a mai adăugat Alessandra Aresu.
Statele trebuie să se asigure că facilitățile, bunurile și serviciile de sănătate sunt disponibile în cantități adecvate (disponibilitate); sunt accesibile din punct de vedere financiar, geografic și fizic, inclusiv informații și comunicări accesibile, fără discriminare (accesibilitate); respectă etica medicală, adecvate din punct de vedere cultural și sensibile la cerințele privind genul și ciclul de viață (acceptabilitate); și adecvate din punct de vedere științific și medical și de bună calitate (calitate).
În mod frecvent, chiar și politicile bine intenționate tratează persoanele cu dizabilități ca fiind ,,un obiectiv”, ca beneficiare pasive ale serviciilor sociale și de sănătate. Consultarea persoanelor cu dizabilități este esențială pentru a garanta că politicile și planurile răspund în mod eficient nevoilor acestora. Persoanele cu dizabilități pot duce o viață activă, productivă, lungă și sănătoasă. Sănătatea este o stare dinamică de bunăstare care rezultă dintr-o combinație a potențialului unui individ, a cerințelor vieții și a factorilor sociali și de mediu.
Indiferent de starea de sănătate sau de tipul de deficiență, persoanele cu dizabilități se pot bucura de o viață sănătoasă prin identificarea și realizarea aspirațiilor, satisfacerea nevoilor lor și schimbarea sau adaptarea la mediul înconjurător.
