În data de 29 octombrie 2018, Forumul european pentru persoanele cu dizabilități (EDF) și Consorțiul Internațional pentru Dizabilitate și Dezvoltare (IDDC) au organizat webinarul ,,Susținerea drepturilor persoanelor cu handicap: legăturile dintre finanțarea pentru dezvoltare și bugetul UE pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD)”.
Evenimentul a avut ca scop explorarea modului în care Agenda globală de finanțare pentru dezvoltare și noul buget al UE sprijină persoanele cu dizabilități și implementarea ODD-urilor.
CNDR a fost reprezentat la webinar de Lavinia Elena Niculicea.
Cu toate că liderii lumii au convenit asupra unor obiective ambițioase și universale de dezvoltare durabilă în 2015, găsirea fondurilor pentru atingerea acestor obiective rămâne o provocare. Finanțarea pentru dezvoltare (FFD) vizează promovarea unei abordări cuprinzătoare și integrate în asigurarea politicilor și a resurselor necesare pentru a sprijini dezvoltarea durabilă în întreaga lume. FFD este un concept amplu. Aceasta include mobilizarea resurselor interne (cum ar fi veniturile fiscale), resursele financiare internaționale (cum ar fi asistența oficială pentru dezvoltare și alte fluxuri publice internaționale), valorificarea rolului sectorului privat în finanțarea dezvoltării, maximizarea utilizării mecanismelor și surselor de finanțare inovatoare, creșterea capacității comerciale și a investițiilor pentru crearea de locuri de muncă și stimularea creșterii economice și promovarea sustenabilității datoriei.
Activitățile desfășurate în jurul FFD trebuie să fie legate de noul buget al UE pentru a se asigura că persoanele cu dizabilități nu sunt lăsate în urmă în ceea ce privește implementarea ODD-urilor.
Elizabeth Lockwood, reprezentanta organizației non-profit CBM International, la ONU, New York , a ținut să precizeze:
,,Aceasta este prima noastră informare la care societatea civilă poate participa. Grupul de lucru este alcătuit din 50 de entități, agenții ONU și altele, Comisii Economice, FMI și altele. În acest an, Forumul ECOSOC privind monitorizarea finanțării pentru dezvoltare (Forumul FFD) a avut loc în perioada 23 -26 aprilie și am fost foarte norocoși pentru că am fost susținuți puternic și am avut referințe în documentul final pentru prima dată. Primul document final al forumului FFD. Și am menționat, de asemenea, persoanele cu dizabilități în deschidere. Statele membre care, în special, ne-au întărit și ne-au susținut, au fost Japonia, UE, Canada, Noua Zeelandă și Australia…”
Forumul de anul viitor, în 2019, va avea loc între 15 aprilie-18 aprilie. Are ca temă – cadrul național de finanțare integrat și se așteaptă ca aceasta să fie legată de obiectivele HLPF revizuite anul viitor, care sunt foarte relevante pentru persoanele cu dizabilități. Se vor aduce în discuție inegalitățile și alte domenii importante. De asemenea, anul viitor se vor desfășura două forumuri politice la nivel înalt: unul în luna iulie și celălalt în cadrul Adunării Generale din septembrie.
,,Un lucru important pentru noi este faptul că ne-am implicat în grupul FFD al organizației societății civile. Este un grup foarte puternic. A fost organizat de-a lungul anilor și am reușit să lucrăm cu ei destul de bine. Încă nu există multe grupuri centrate pe oameni în cadrul acestei entități a societății civile. Ele au o bază europeană. Deci, este bine pentru cei dintre voi cu sediul în Europa. Apoi, noi, grupul părților interesate al persoanelor cu dizabilități, am creat în fiecare an un document de poziție oficială și vom face altul acum. În plus, o să ne uităm foarte mult la alocarea bugetară privind drepturile persoanelor cu handicap, cooperarea internațională și diferitele domenii… Este un plan în acest moment, dar am încercat să creăm niște spații în care să putem introduce și pune persoane cu dizabilități” a adăugat Elizabeth Lockwood.
Un alt expert care a luat cuvântul în cadrul webinarului a fost Jose Miguel, reprezentant al Direcției Generale pentru Cooperare și Dezvoltare Internațională (DG DEVCO)
,,Pentru a vorbi despre viitor, poate că este bine să aruncăm o privire înapoi și, în acest sens, este important să vă reamintim cadrul politic în care ne desfășurăm activitatea în ceea ce privește drepturile persoanelor cu handicap. După cum bine știți, Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap este singura Convenție referitoare la drepturile omului care a fost încheiată de Uniunea Europeană, în ianuarie 2011. Convenția acoperă toate drepturile civile, politice, sociale, economice și culturale recunoscute pe plan internațional. Ea solicită statelor se să asigure că persoanele cu dizabilități se bucură de toate drepturile omului” a spus el.
El a adus în discuție și Agenda 2030, care conține mesajul puternic de a nu lăsa pe nimeni în urmă. Acest lucru este valabil și pentru persoanele cu dizabilități. Atunci când vine vorba de mai multe cadre politice specifice ale UE și de angajamentele politice de a sprijini drepturile persoanelor cu dizabilități, se poate observa că în cadrul consensului european privind dezvoltarea există o viziune foarte puternică de a nu lăsa pe nimeni în urmă și de a recunoaște legătura dintre handicap și sărăciei, dintre dizabilitate și discriminare. Acest consens pentru dezvoltare reafirmă angajamentul UE și al statelor sale membre de a promova cu fermitate drepturile persoanelor cu dizabilități în conformitate cu Convenția și de a lua măsuri mai ferme pentru a asigura integrarea deplină în societate și participarea deplină pe piaţa muncii.
,,Atunci când vorbim despre cadrul politicii ne putem referi și la strategia europeană pentru persoanele cu handicap, 2010-2020, cu o prioritate specifică în ceea ce privește acțiunea externă. Putem cita, de asemenea, planul de acțiune privind drepturile omului și democrația, 2015-2019, care cultivă un mediu de nediscriminare. Apoi, cel mai recent angajament pe care l-am luat față de persoanele cu dizabilități este faptul că am susținut foarte mult introducerea unui marker politic pentru a monitoriza finanțarea pentru dezvoltare care promovează includerea și împuternicirea persoanelor cu dizabilități în OCD.”
Alejandro Moledo, coordonator al politicii EDF, a menționat că misiunea EDF este de a milita în fața instituțiilor, de a se asigura că Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap nu este doar ratificată, așa cum este acum de către UE ca ansamblu, ca organizație regională, de toate statele sale membre, dar și implementată. Bugetul UE este acum o prioritate pentru mișcarea europeană a persoanelor cu dizabilități, împreună cu, în mod evident, viitoarele alegeri din UE.
,,În primul rând, vrem să ne asigurăm că toate regulamentele și programele care dezvoltă sau detaliază bugetul UE, întrunesc cu adevărat obligațiile UE și ale CRPD. Atât în cadrul programelor care vor fi desfășurate și implementatete în UE, cât și în cel al acțiunilor externe și al cooperării internaționale. Deci, în principiu, suntem în favoarea garanțiilor care ar trebui puse în aplicare pentru a se asigura respectarea CRPD și pentru dezvoltarea acestor programe diferite.
În al doilea rând, să ne asigurăm că există o monitorizare adecvată la nivelul UE și, de asemenea, la nivel național, care implică cu adevărat și în mod semnificativ persoanele cu handicap. Și luăm măsuri că fondurile UE să fie utilizate pentru incluziunea socială și coeziunea socială. Atât în UE, cât și în afara UE. În plus, dorim să promovăm independența persoanelor cu dizabilități. Evitarea investițiilor în aranjamente instituționale, sprijinirea locuințelor, a transportului, a educației incluzive și asigurarea faptului că, așa cum am menționat anterior, accesibilitatea este integrată în toate produsele și serviciile finanțate din fonduri UE. Incluziunea socială este un aspect puternic în campania noastră de promovare și dorim să ne asigurăm că fiecare program pentru persoanele cu handicap este menționat explicit în regulamentele respective, că accesibilitatea este respectată atunci când este aplicabilă”, a concluzionat el.