
Asociația Nevăzătorilor din România lansează WILD România 2025, un program complex de formare dedicat femeilor cu dizabilități diverse, având ca obiectiv consolidarea leadershipului feminin în comunitățile de persoane cu dizabilități și prevenirea violenței bazate pe gen și dizabilitate, potrivit unui comunicat al asociației.
Evenimentul va avea loc în perioada 9–11 decembrie 2025, la sediul Asociaţiei Nevăzătorilor din România (Str. Vatra Luminoasă nr. 106 bis, sect. 2, București), în intervalul 10:00 – 16:00.
Proiectul este susținut de Mobility International USA și Strategy for Humanity, fiind una dintre puținele inițiative din România care abordează în mod integrat educația pentru prevenirea violenței și drepturile femeilor cu dizabilități.
Obiectivele programului
WILD România 2025 își propune să ofere participantelor:
- cunoștințe practice despre recunoașterea, gestionarea și raportarea abuzurilor;
- instrumente pentru dezvoltarea încrederii în sine și a abilităților de leadership;
- resurse esențiale pentru înțelegerea și revendicarea propriilor drepturi.
Programul include sesiuni și ateliere pe următoarele teme:
- Intersecționalitate și cultura dizabilității
- Prevenirea violenței bazate pe gen și dizabilitate
- Autoapărare fizică adaptată
- Sexualitate, intimitate și drepturi reproductive
- Legislație și politici publice incluzive
Cine poate participa
Programul se adresează femeilor cu dizabilități diverse, precum și celor cu boli cronice, autoimune sau genetice rare, cu vârsta de peste 18 ani, care locuiesc în București sau în localitățile din apropiere și care își doresc să își cunoască drepturile, să își dezvolte autonomia și să contribuie activ la schimbare în comunitățile lor.
Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate și vor fi alocate în urma unui proces de selecție.
,,Femeile cu dizabilități se confruntă frecvent cu discriminare și forme multiple de violență. Lipsa accesului la informație, a suportului instituțional și barierele sociale cresc vulnerabilitatea acestora. WILD România 2025 urmărește să reducă aceste vulnerabilități, oferind acces la educație, informare și strategii de autoapărare – mecanisme prin care femeile își pot revendica autonomia și siguranța”, se arată în comunicat.
Înscrieri și informații suplimentare
Pentru detalii, parteneriate sau întrebări, asociația poate fi contactată la:
Pentru a participa, este necesar să completați formularul de înscriere până la 1 decembrie 2025: Formular de înscriere – https://docs.google.com/…/1FAIpQLSeXjOXXw8Q…/viewform…
Pentru actualizări și informații despre program, urmăriți pagina de Facebook a asociației:
https://www.facebook.com/profile.php?id=61581981310631
Motto – ,,Pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor cu dizabilități, avem nevoie nu doar de protecție, ci și de participare – vocile lor trebuie să modeleze fiecare politică.” (UN Women)







