Rețeaua Europeană pentru Viață Independentă (European Network of Independent Living – ENIL) marchează la 5 mai, Ziua Europeană pentru Viață Independentă. Începând cu 5 mai 2014, organizaţii şi persoane cu dizabilităţi din mai multe țări europene celebrează importanța drepturilor, valorilor și principiilor unei vieți independente în rândul persoanelor cu dizabilități.
Ziua Europeană pentru Viață Independentă din acest an este o zi ca niciuna alta. Având în vedere că o mare parte a lumii se află în izolare din cauza pandemiei de coronavirus, marea majoritate a persoanelor cu dizabilități sărbătoresc această zi în interiorul locuințelor lor, pentru a fi în siguranță, luând doar cel mai necesar contact cu cei din exterior. Mulți se luptă cu lipsa asistenței, lipsa hranei, izolarea, problemele de sănătate mintală, teama de a nu li se refuza tratamentul medical. Multe persoane au fost carantinate în instituții, fără să poată lua contact cu lumea exterioară.
Atunci când ENIL a ales „libertatea” ca temă pentru cea de-a șaptea ediție a Zilei Europene pentru Viață Independentă, nu și-a putut imagina că atâtor persoane li se va restricționa sau refuza libertatea. Totuși, chiar dacă nu se pot organiza proteste, conferințe sau întâlniri, putem folosi această situație pentru a conștientiza importanța vieții independente.
De zeci de ani, mișcarea pentru viață independentă a cerut închiderea instituțiilor. În ciuda dovezilor de abuz și încălcări ale drepturilor omului în mediul instituțional, există încă multe persoane care susțin că sunt mai în siguranță acolo decât dacă ar trăi în mijlocul comunității. Având în vedere că, în prezent, mii de persoane au murit în instituții și în azile, nu este această o dovadă suficientă că aceste locuri nu sunt potrivite pentru a trăi în ele?
Pentru multe persoane cu dizabilități, restricțiile de circulație și contactul social sunt o parte a vieții de zi cu zi, din cauza lipsei de sprijin sau a lipsei de accesibilitate. Faptul că toată lumea a simțit efectele izolării, de a nu putea merge la școală sau la muncă, de a nu se putea întâlni cu prietenii, ar trebui să fie suficient pentru a înțelege importanța de a face parte dintr-o societate incluzivă.
În lume, există peste un miliard de persoane cu dizabilități, dintre care 780.000 sunt în România. Toate aceste persoane își doresc o viață independentă, care presupune: participare socială, accesibilitate, educaţie incluzivă, implicare în activităţi şi muncă şi, desigur, respectarea drepturilor.
Ziua de 5 mai reprezintă asumarea unei noi abordări în domeniul dizabilității, axată pe crearea unei vieți independente și pe respectarea libertăților persoanelor cu handicap.
ENIL solicită guvernelor și instituțiilor UE șă-și ia angajamentul de a proteja dreptul persoanelor cu dizabilități la o viață independentă, în conformitate cu articolul 19 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Mai exact, acestea ar trebui:
• Să asculte vocile persoanelor cu dizabilități, în special cele care sunt cele mai marginalizate, cum ar fi cele care locuiesc în instituții și să acorde prioritate drepturilor lor asupra intereselor economice și de altă natură.
• Să-și asume angajamentul de închidere a tuturor instituțiilor și să se asigure că toate investițiile curente și viitoare vizează consolidarea sprijinului comunitar și dezvoltarea serviciilor incluzive.
• Să protejeze drepturile persoanelor cu dizabilități, indiferent de vârstă, în ceea ce privește planificarea în perioada post-COVID 19 și să ia în considerare lecțiile învățate din situația actuală pentru viitor, inclusiv pericolul inerent al mediilor instituționale.