În România, alegerile europene au loc pe 26 mai. Participarea la vot este primul pas prin care fiecare dintre noi putem contribui la dezvoltarea democrației europene. Cu cât vor vota mai mulți oameni, cu atât aceasta va fi mai puternică. Au mai rămas câteva săptămâni în care să ne convingem prietenii și familia să meargă la vot pentru a decide viitorul nostru.
Ca europeni, ne confruntăm cu numeroase provocări, de la migrație până la schimbările climatice, de la șomajul în rândul tinerilor până la protecția datelor. Trăim într-o lume competitivă, tot mai globalizată. În același timp, referendumul privind Brexitul ne-a demonstrat că UE nu este un proiect irevocabil. Și, în timp ce mulți dintre noi luăm democrația de bună, fiind convinși că nu va dispărea niciodată, ea pare să fie supusă unor amenințări tot mai mari, atât în teorie, cât și în practică.
Prezentăm mai jos 10 motive pentru ca persoanele cu dizabilități să voteze în alegerile europene
„UE? Ei sunt doar nişte birocraţi. De ce să votez pentru ei? „O întrebare (afirmaţie?) pe care suntem obişnuiţi să o auzim din nou şi din nou.
Nu este adevarat. UE are un impact important în viaţa persoanelor cu dizabilităţi. Are mai multe iniţiative care au îmbunătăţit direct sau care au determinat ţările UE să îmbunătăţească viaţa persoanelor cu dizabilităţi.
Iată zece motive pentru care ar trebui să mergeţi şi să votaţi (dacă nu sunteţi unul dintre cei 800000 de cetăţeni care nu pot vota în prezent din cauza unor legi discriminatorii):
1. Pentru că UE luptă pentru accesibilitate
Instituţiile UE au depus eforturi pentru a se asigura că atât lumea fizică, cât şi cea virtuală sunt accesibile persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, transportul public şi site-urile publice, printre altele, au devenit mai accesibile (de exemplu, obligă aeroporturile să ofere asistenţă persoanelor cu dizabilităţi şi obligă ţările UE să accesibilizeze toate gările noi ). De asemenea, UE a convenit recent asupra unei legi care va face mai multe produse şi servicii mult mai accesibile pentru noi!
Aceste legi, unele care încă trebuie să fie transpuse de către ţările UE în legislaţiile lor naţionale, nu numai că au îmbunătăţit accesibilitatea pe întreg teritoriul UE, dar şi au inspirat unele ţări să facă mai mult.
Important de ştiut: Legile UE sunt „standarde minime”. Ceea ce înseamnă că (spre deosebire de ceea ce cred unii oameni) o lege a UE nu poate reduce drepturile pe care le aveţi deja. De exemplu, UE obligă ţările să accesibilizeze toate gările noi şi renovate, dar, desigur, statele membre pot face mai mult decât atât, pot înclude şi gările vechi în lege.
2. Pentru că UE vă protejează la locul de muncă
În 2000, UE a adoptat o lege care interzice discriminarea la locul de muncă. Aceasta înseamnă că suntem protejaţi împotriva discriminării atunci când lucrăm sau suntem în pregătire profesională. De asemenea, angajatorii trebuie să-şi adapteze locul de muncă pentru angajaţii cu dizabilităţi.
Deşi situaţia este departe de a fi perfectă, datorită acestei legi puteţi merge în instanţă sau puteţi cere sprijinul unei instituţii anti-discriminare dacă, de exemplu, aţi fost discriminat atunci când aţi aplicat pentru un loc de muncă, atunci când sunteţi concediat sau atunci când angajatorul dvs. refuză să vă acorde adaptările necesare pentru a putea munci.
3. Pentru că fondurile UE sprijină includerea persoanelor cu dizabilităţi
Mulţi europeni sunt susţinţi fără să ştie de fondurile UE. De fapt, în ciuda plângerilor lor, chiar şi cele mai bogate ţări se bazează pe banii UE pentru a sprijini persoanele cu mai puţine şanse şi cu risc de excludere. .
4. Pentru că puteţi utiliza cardul de parcare în toate ţările UE
Dacă aveţi o dizabilitate, este posibil să aveţi dreptul la cardul de parcare UE. Acest card de parcare este recunoscut în toate ţările UE şi vă permite să parcaţi în locuri rezervate în întreaga UE. Aceasta înseamnă că, dacă vă decideţi să călătoriţi sau să locuiţi într-o altă ţară din UE, nu trebuie să solicitaţi de fiecare dată un card de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi! exemplu real de „birocraţi” care reduc birocraţia.
Vă puteţi obţine cardul de parcare de la autoritatea relevantă din ţara în care locuiţi.
5. Pentru că vă puteţi muta într-o altă ţară şi să beneficiați de (unele) prestaţii de securitate socială
Dacă sunteţi cetăţean al UE, puteţi să vă mutaţi într-o altă ţară a UE şi să beneficiaţi în continuare de anumite prestaţii de securitate socială. De exemplu, puteţi să vă deplasaţi într-o altă ţară din UE şi să vă păstraţi pensia iniţială pentru limită de vârstă. Pentru prestaţiile pentru dizabilitate, este mai complicat: aveţi dreptul la indemnizaţii de invaliditate la acelaşi nivel cu un cetăţean al acelei ţări, dar trebuie să solicitaţi şi să faceţi un nou proces de evaluare a dizabilităţii.
Acest lucru se datorează faptului că, deşi UE coordonează sistemele de securitate socială, unele ţări ale UE nu sunt integrate total: de exemplu, acum câteva săptămâni au refuzat noi reguli care ar oferi un sistem mai integrat! Acesta este motivul pentru care trebuie să votaţi şi să votaţi politicienii care se preocupă de libertatea de mişcare a persoanelor cu dizabilităţi!
6. Pentru că puteţi merge la spital într-o altă ţară a UE
Dacă aveţi un accident sau sunteţi bolnav când vizitaţi o altă ţară a UE, puteţi merge la spital sau la medic în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii din ţara respectivă, datorită cărţii europene de asigurare de sănătate. În acest fel, nu trebuie să vă reduceţi călătoria datorită costurilor inaccesibile pentru sănătate.
Atenţie: Cardul nu poate fi utilizat pentru tratamentul planificat în străinătate.
7. Pentru cardul european al dizabilităţii
În momentul de faţă, dacă vizitaţi o altă ţară din UE, este posibil ca documentele dvs. care atestă dizabilitatea să nu fie recunoscute din mai multe motive practice (formate diferite, limbă, evaluarea diferită a dizabilităţii). Cardul european al dizabilităţii, un proiect care se desfăşoară în 8 ţări din UE, va evita toate aceste probleme, prin crearea unui card cu un format standard. Aceasta înseamnă că puteţi avea acces la servicii culturale şi de agrement reduse: muzeu, facilităţi sportive, transport, etc.
Deşi cardul există doar în 8 ţări din UE, puteţi convinge UE să îl extindă în toate ţările. Cum? Printr-un vot în mai!
8. Pentru că puteţi să faceţi voluntariat şi / sau să studiaţi în străinătate şi să fiţi sprijiniţi în acest sens
Programul bine cunoscut ERASMUS + oferă sprijin financiar elevilor care doresc să-şi petreacă un semestru sau un an într-o altă ţară a UE. Acest program ia în considerare nevoile suplimentare ale persoanelor cu dizabilităţi: avem dreptul la sprijin financiar pentru acoperirea costurilor suplimentare, cum ar fi nevoia de asistenţă personală sau locuinţe accesibile.
Corpul european de solidaritate este un program care sprijină financiar oportunităţile de voluntariat într-o altă ţară a UE.
9. Pentru că 800.000 de oameni doresc să voteze, dar nu pot
Dacă toate motivele de mai sus nu v-au convins, poate că acesta o va face: 800000 de europeni nu pot vota din cauza legilor discriminatorii care îi exclud din cauza dizabilităţii lor. Avem nevoie de votul tău pentru a schimba acest lucru.
10. Pentru că putem lupta mai bine împreună
Ar putea lucrurile să fie îmbunătăţite? Cu siguranţă!
UE poate şi ar trebui să aibă o legislaţie mai accesibilă. Poate şi ar trebui să distribuie mai multe fonduri pentru persoanele cu dizabilităţi. Poate şi ar trebui să aprobe legi care ne protejează de discriminare în toate domeniile care ne afectează viaţă. De aceea avem nevoie să ieşiţi şi să votaţi! Prin vot, spuneţi politicienilor că doriţi o Europă care să aibă grijă de noi şi că ar trebui să facă mai mult pentru ao realiza.
Pentru cine să votez?
Nu vă vom spune „votaţi pentru acest sau acel partid”. Ce puteţi face este să verificaţi candidaţii care au semnat angajamentul pentru dizabilităte. Poţi să-i contactezi şi să-i spui că vei vota pentru ei (şi din) această cauză. Dacă candidatul dvs. preferat nu este pe listă, uşor: contactaţi-i şi spuneţi-le să semneze angajamentul.
Cum votez?
Puteţi consulta ghidul Parlamentului European cu privire la modul de vot în ţara dvs. Pentru a verifica pentru ţara dvs., selectaţi limba cu ajutorul butonului din partea dreaptă sus a site-ului.