Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene informează că 285.000 de persoane vârstnice sau fără adăpost sunt beneficiari ai programului ,,Mese calde”, la sediul ministerului având loc vineri o întâlnire între Direcţia Implementare POAD şi emitenţii de carduri din programul ,,Mese calde”.

,,Acest program constituie o premieră în abordarea politicilor sociale pentru vârstnici din România. Este prima dată când se acordă un astfel de ajutor cu finanțare europeană – ajutor financiar pentru procurarea de mese calde – prin tichete sociale electronice. Programul are un efect îmbucurător, de creșterea a utilizării mijloacelor de plată electronice de către persoanele vârstnice. La începutul lunii martie 2021 erau înscrise în program aproape 285.000 de persoane vârstnice sau fără adăpost. Programul s-a derulat în perioada septembrie 2020 – iunie 2021, iar beneficiarii eligibili au fost persoanele în vârstă de minim 75 ani, care au pensie mică. La aceștia s-au adăugat persoanele fără adăpost”, se arată într-un comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Discuția de vineri s-a axat pe modalități de creștere a gradului de distribuire a cardurilor utilizate de beneficiarii programului, dar și pe modalități de creștere a gradului de utilizare a sumelor alocate. Lunar, fiecare beneficiar dispune de 180 lei, sumă pe care o poate utiliza pentru a-și achiziționa alimente gătite („Masă caldă”) de la partenerii afiliați programului. Suma poate fi utilizată pentru achiziția de mese calde în termen de 1 an de la data viramentului.

,,Având în vederea activitatea mea anterioară în domeniul social și lucrul cu grupurile de persoane defavorizate, este foarte important ca acest program să fie un succes și România să poată raporta un grad de absorbție cât mai mare a finanțării acordată de Uniunea Europeană. Nu este un obiectiv birocratic, ci fiecare leu cheltuit are corespondență directă în îmbunătățirea calității vieții pentru o persoană defavorizată”, a declarat Secretarul de stat Cătălina Bădoiu, care coordonează Direcţia Implementare POAD.

În perioada următoare se vor desfășura activități de impulsionare a utilizării cardurilor și implicit de creștere a ajutorului utilizat de persoanele defavorizate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.