Portalul web de pe care cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale COVID-19 a fost lansat, joi, 1 iulie.  Procedura pentru generarea acestor documente este facilă și rapidă, anunţă reprezentanţii Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

Potrivit sursei citate, specialiştii care au dezvoltat sistemul informatic, au făcut ultimele optimizări, în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a Guvernului României.

Reprezentanţii STS au făcut unele precizări pentru persoanele care doresc să-şi descarce certificatul COVID.

„Certificatul este gratuit. În cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinţilor. Timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde, până la o oră, în funcţie de numărul de solicitări. În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail. La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa şi vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât şi prin descărcarea efectivă, în format *pdf, a documentului, care se poate tipări”, au declarat reprezentanţii STS.

Pentru informații privind emiterea și utilizarea certificatelor, a fost deschis un Call Center la numărul de telefon 021.414.44.25. De asemenea, certificatul poate fi obținut pe hârtie, prin intermediul primăriei în raza căreia își are domiciliul persoana, direcției de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.

Certificatele se eliberează de către Ministerul Sănătății, prin Sistemul informatic integrat de emitere și verificare a certificatelor digitale ale UE privind COVID-19 (SII-CDC), și pot fi obținute de pe portalul https://certificat-covid.gov.ro/, unic punct de eliberare al acestora.

Reprezentanții STS prezintă pașii prin care poate fi obținut certificatul digital COVID:

  • Se face autentificarea pe baza unei adrese de e-mail.
  • Dacă e-mail-ul este valid, sistemul informatic trimite un link, care după accesare va direcționa utilizatorul în pagina principală a platformei.
  • Se accesează butonul verde „Certificat nou”.
  • Se alege tipul actului de identitate în baza căruia solicitantul a fost înregistrat la testare sau vaccinare.
  • Cetățenii români și cei cu CNP emis de autoritățile române accesează butonul „CNP”, urmat de categoria de vârstă. În câmpurile dedicate, introduc: codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, inițiala numelui, inițiala prenumelui și tipul certificatului dorit. Cetățenii străini selectează opțiunea „Pașaport/Act de identitate” și completează câmpurile care cuprind: „Țara care a emis pașaportul”, numărul „pașaportului sau al cărții de identitate”, inițialele numelui și prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.
  • În funcție de categorie, se completează:
  • Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, județul în care a fost vaccinat și se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea.
  • Pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care persoana a fost confirmată pozitiv.
  • Pentru generarea certificatului de testare, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care s-a efectuat. Se apasă butonul „Salvează”, iar aplicația înregistrează cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID.
  • Ulterior, în secțiunea „Listă certificate” se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail.

Potrivit Ministerului Sănătății, certificatele eliberate sunt valabile astfel:

  • Certificate de vaccinare: pentru persoanele vaccinate: până la 30 iunie 2022;
  • Certificate de testare: valabile 24 ore pentru testul antigen rapid și 72 de ore pentru testul RT-PCR;
  • Certificate de vindecare: pentru persoanele care au trecut prin boală, sunt valabile 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru Sars-Cov-2, înegistrat în platforma informatică Corona-forms.

Pentru certificatele de vaccinare și vindecare, solicitarea de eliberare prin portal trebuie realizată de către solicitant cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării certificatului, iar pentru certificatele de testare solicitarea se realizează după efectuarea testului, dar cu cel puțin 12 sau 48 de ore înainte de momentul utilizării certificatului, în funcție de tipul de test efectuat.

Certificatul nu este un document obligatoriu, însă cu ajutorul lui persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19, s-au recuperat după această afecțiune sau dețin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situația lor epidemiologică.

Pentru generarea certificatelor, sistemul informatic preia datele necesare din Registrul Electronic Național de Vaccinări pentru persoanele care s-au vaccinat și din Aplicația Corona-Forms pentru persoanele care au fost testate și au un rezultat negativ sau un rezultat pozitiv, dar s-au recuperat după COVID-19.

Certificatele includ un cod QR care va conține o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea și validitatea documentului. Semnătura digitală este pusă la dispoziție de STS, astfel încât cetățenii nu au nevoie de o semnătură digitală proprie.

Pentru mai multe informații aici https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/coronavirus/eu-digital-covid-certificate/

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.