După ce a urcat pe Kilimanjaro și Mont Blanc, Alex Benchea, alpinistul nevăzător din Lotul Național de Paraclimbing, a reușit să ajungă, duminică, 8 august, pe Vârful Elbrus, la altitudinea de 5.642 de metri. Din nefericire, colegul lui, Răzvan Nedu, nu s-a simțit bine la cota 5.100 și a fost nevoit să se întoarcă la bază.
,,Astăzi am ajuns pe Vârful Elbrus, 5.642m, însoțit de ghidul român Teofil Vlad, fotograful Cătălin Grigoriu și ghidul rus Vyacheslav Muhranyan. Sunt recunoscător pentru întreaga echipă care a dus împreună cu mine tot greul acestei ascensiuni. Mi-ar fi plăcut foarte mult să țin steagul sus, pe vârf, împreună cu prietenul și colegul meu, Răzvan Nedu, antrenorul Claudiu Miu și coordonatorul Iulian Lupoaia, doar că la altitudinea de 5.100m, Răzvan nu s-a simțit bine și au fost nevoiți să se întoarcă. Mulțumesc din nou întregii echipe Climb Again, prin care am demonstrat încă o dată că depășirea limitelor este posibilă„, a scris Alex Benchea, pe pagina sa de Facebook.
Cei doi alpiniști ne arată încă o dată că niciun vis nu e prea mare, nicio provocare nu este prea grea și imposibilul poate fi atins.
La sfârşitul anului 2019, Alex a pornit într-o expediţie în premieră pentru România, care s-a încheiat cu o mare reuşită: un sportiv cu deficienţe de vedere cucerea unul dintre cei mai înalți munți, Kilimanjaro (5.895 metri) – ,,plafonul Africii”. În iulie 2020, tânărul a mai făcut încă un pas important spre împlinirea visului său şi a urcat, alături de colegul său de club, căpitanul Răzvan Nedu, pe Vârful Mont Blanc, la altitudinea de 4810 metri.
Aceste reușite au fost posibile datorită Asociaţiei Climb Again din Bucureşti, care a dezvoltat primul centru de terapie prin escaladă din Europa, în urmă cu 3 ani. Viziunea clubului sportiv Climb Again este să ofere o şansă la o viaţă normală copiilor şi tinerilor cu nevoi speciale, cu ajutorul terapiei prin escaladă.
,,Climb Again este despre ascensiune, despre a merge în sus atunci când provocările te trag în jos, despre a escalada, atunci când urcușul devine dificil, despre voință și putere, atunci când speranța pierde din intensitate. Climb Again este acel centru de escaladă unde acțiunile civice sunt susținute de oameni simpli ca oricare dintre noi. Plecăm de la premisa că putem face bine împreună, de aceea misiunea noastră este să oferim acces la o viață firească copiilor și tinerilor cu nevoi speciale. Ce înseamnă o viață firească? Înseamnă o viață în care au șansa să își atingă propriul potențial, la fel cum o au și persoanele valide. Astfel, ne propunem să creăm un cadru în care aceștia să își dezvolte abilitățile necesare unei vieți independente”, se spune pe pagina clubului.
În urmă cu un an, Alex Benchea, denumit ,,Alpinistul cu ochii albi”, afirma pentru Jurnal Social: ,,Personal, nu am considerat niciodată faptul că sunt nevăzător ca fiind un impediment, ci dimpotrivă, mă bucur de privilegiul de a arăta lumii potențialul pe care persoanele cu dizabilități îl dețin, și, în același timp, de a face cunoscută această comunitate. Toate demersurile Climb Again, la care mă alătur pentru că mă reprezintă, au în prim plan motto-ul ,,Depășim imposibilul”. Eu sunt un exemplu că orice obstacol poate fi depășit. Răzvan Nedu, colegul meu de Lot și căpitanul echipei, interacționează cu zeci de copii nevăzători în fiecare săptămână și îi încurajează să îmbrățișeze independența. Colegii mei de la club sunt fiecare dintre ei exemple clare că se poate ieși din casă cu ajutorul bastonului alb, se poate folosi tehnologia ca mijloc de orientare, comunicare, divertisment. Da, se poate ca sportul, în general, și escalada, alpinismul sau muntele, în special, să reprezinte ieșirea din zona de confort și permisul către viața reală”.