Joi, 29 septembrie, 2022, Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu Asociaţia Ability Hub, a organizat, în cadrul Ability Club, în format hibrid, o dezbatere despre problemele importante ale persoanelor cu dizabilităţi, în contextul socio-economic actual.
La eveniment au participat două zeci și unu de persoane cu dizabilităţi și însoțitorii lor, din Bucureşti şi din mai multe judeţe. În online au participat patru persoane cu dizabilităţi ucrainene, care au solicitat protecţie temporară în România. Persoanele ucrainene au făcut cunoştinţă cu membrii Ability Club, au aflat despre realizările şi problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi din România şi, la rândul lor, au povestit cum era viaţa lor înainte de conflictul din Ucraina şi cum este în România.
În cadrul dezbaterii, au fost abordate problemele presante cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, precum indemnizațiile de handicap mult prea mici, lipsa accesului la asistență și îngrijire, la dispozitive asistive și materiale igienico-sanitare și lipsa accesului pe piața muncii.
Doamna Mariana Nicolae, din București, este asistentul maternal al unui tânăr de 23 de ani, Edi, cu handicap psihic, ce a fost abandonat la vârsta de un an. Aceasta spune că Edi a terminat Liceul Tehnologic Special, fiind în căutarea unui loc de muncă. Deoarece sistemul de protecție socială este deficitar în România, au solicitat sprijin ONG-urilor pentru integrare pe piața muncii.
,,Am apelat la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, unde ni s-a spus că fiind o persoană cu dizabilități nu i se poate găsi un loc de muncă și, astfel, nu poate fi primit nici în programul de șomaj, pentru că ei primesc numai persoane cărora le pot asigura un loc de muncă”, a punctat aceasta.
Doamna Mariana Nicolae a mai subliniat și alte nevoi, cum ar fi lipsa accesului la tratament medicamentos, la asistență personală și veniturile insuficiente pentru traiul de zi cu zi.
Yousef Ayyash, în vârstă de 22 de ani, este un tânăr cu o dizabilitate locomotorie, student în anul III la Psihologie, în cadrul SNSPA. În prezent, este voluntar în cadrul Ability Hub. El spune că își dorește să aducă o schimbare în ceea ce privește statutul persoanelor cu dizabilități, iar pentru a schimba mentalitatea și viața acestor persoane este nevoie de implicare și de eforturi atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv.
Laurențiu Pârvulescu, în vârstă de 37 de ani, are tetrapareză spastică, fiind dependent de scaunul rulant. El a absolvit cursurile Grupului Școlar ,,Doamna Stanca”, specializarea Matematică-Informatică, iar în prezent lucrează în domeniul IT, doar patru ore. Acesta afirmă că își dorește să-și găsească încă un loc de muncă în acest domeniu, tot cu jumătate de normă.
Sașa, persoană cu dizabilități din Ucraina, a punctat problemele cu care se confruntă în prezent, fiind recunoscător pentru primirea călduroasă de care a avut parte aici.
,,Sunt Sașa, am 32 de ani și din cauza luptelor și a războiului a trebuit să ies din țara mea. Sunt persoană cu dizabilități de gradul II și în momentul de față nu lucrez, dar vă sunt recunoscător dvs. și țării dvs. pentru că m-ați primit foarte bine. Mulțumesc! (…) Din ceea ce știu, văd și înțeleg, aici orice întrebare își găsește răspunsul, de aceea rămân cu speranța că, în orice frământare, îmi sunteți alături și căutați cea mai bună cale de soluționare”, a declarat Sașa.
Otto Kis, preşedintele Asociaţiei ,,Speranţă fără limită”, a vorbit despre situația unor refugiaţi ucraineni, subliniind nevoile stringente ale acestora.
,,Ne bucurăm că putem participa la această discuție interesantă. Eu sunt președintele Asociației ,,Speranțe fără limite”, și obiectivul nostru principal este să venim alături de persoanele cu dizabilități, să-i ajutăm atât în nevoile fizice, cât și în nevoile emoționale, psihice, spirituale. În ultima perioadă, îi avem și pe prietenii noștri cu dizabilități, din Ucraina, pe care vrem să îi ajutăm.
Lângă mine este prietenul meu, Slava, care s-a refugiat, împreună cu familia, din Herson în Odessa. A durat cam o lună și ceva ca să ia pașaportul biometric și documentele pentru a veni cu copiii lor cu dizabilități, dintre care unul al lor și doi copii adoptați. Sunt deja de trei săptămâni la noi și încă nu am reușit să obținem documentele, adică acel permis de ședere temporară pentru băieții adoptați, de care ei au grijă. Fiindcă este război în Ucraina și au trebuit să stea mai mult de o lună ca să poată să vină încoace, ei au obținut, conform legislației ucrainene, toate documentele care le-au permis să ajungă în România. La oficiul de imigrări am fost de 5-6 ori cu documentele să le prezentăm… Ultima dată, copiii au trebuit să stea în mașină cam cinci ore, în căldură, nemâncați. A fost o situație foarte neplăcută. Probabil au suspectat vreo ilegalitate (trafic de persoane). Au trecut două-trei săptămâni și nu s-a întâmplat nimic. Din punctul de vedere al asigurărilor de sănătate, copiii sunt neacoperiți”, a explicat Otto.
În continuare, Otto a precizat că nu este ușor să acopere cheltuielile de zi cu zi ale asociației pe care o conduce, nevoile membrilor fiind multiple.
,,În momentul de față, avem patru persoane accidentate (trei fracturi de gleznă și una de șold), în cadrul centrului de refugiați. Au nevoie de consultații medicale, care presupune niște costuri. Acel suport pe care-l primește centrul unde stau refugiații din partea statului nu acoperă aceste nevoi, așa că încercăm să găsim soluții, parteneri care să vină în sprijinul acoperirii acestor nevoi”, a adăugat Otto.
La rândul său, Slava, tatăl celor trei copii cu dizabilități, a evidențiat problemele pe care le întâmpină în România, ca refugiat, solicitând ajutorul autorităților competente în soluționarea lor.
,,Mă bucur foarte mult să vă cunosc. Așa cum ați auzit, noi locuiam în Herson, însă nu am mai putut rămâne acolo, așa că ne-am mutat în Odessa. Pentru că era război, am luat unele acte, pe altele am vrut să le facem, dar nu am reușit. Astfel, în Odessa, am putut să completăm ce nu aveam. Organizația noastră de binefacere se numește Promise, al cărei scop este să ajute persoanele peste 18 ani să aibă o viață cât de cât decentă. Deoarece, în Ucraina, cei care rămân în internat după vârsta de 18 ani au condiții foarte precare, eu și soția mea am luat decizia să ajutăm cât mai mulți dintre acești copii. Acum cu noi sunt cei trei copii: Kostea, băiatul nostru de 12 ani, care are paralizie cerebrală, Slava Ivanov, de 27 de ani, care este în scaun rulant și nu poate umbla, având retard mental și Sașa Babenko, care are gradul II de invaliditate, tot cu retard mental.
Ne-am mutat din Odessa aici, gândindu-ne că va fi doar pentru o perioadă, până se vor încheia luptele acolo. Întrebările care se ridică sunt legate de Sașa Babenko, deoarece în noiembrie ar trebui să fie o altă evaluare cu privire la invaliditatea sa de gradul II, el deja face 19 ani, și comisia ar trebui să-i dea invaliditate pentru toată viața. Iar fără această aprobare din partea comisiei nu poate fi sprijinit, și actele nu pot fi făcute în continuare, dacă nu se pronunță mai întâi comisia. Dacă comisia nu acceptă ca el primească această protecție temporară, atunci în noiembrie trebuie să plecăm din țară. Dar pentru că în orașul nostru, rușii fac deja referendum și probabil o să rămână acolo, noi, de fapt, nu avem unde să ne întoarcem”, a povestit Slava.
Domnul Ion Vîntu a tradus pe toată durata întâlnirii pentru persoanele ucrainene. Menţionăm că domnul Vîntu, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, a participat voluntar la eveniment.
Vizualizează albumul foto de la eveniment aici…
Consiliul Național al Dizabilității din România desfășoară proiectul „Criza din Ucraina: Soluții incluzive și recuperare pentru persoanele cu dizabilități, partea a II a”, cu asistență financiară din partea ONG-ului Christian Blind Mission (CBM) și a European Disability Forum (EDF) (Forumului European al Dizabilității).
,,Acest document a fost realizat cu asistența financiară a partenerului finanțator CBM și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității). Opiniile exprimate aici sunt cele ale Consiliului Național al Dizabilității din România și, prin urmare, nu pot fi considerate în niciun fel ca reflectând opinia oficială a partenerului de finanțare și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității).”
