Au mai rămas câteva zile până la începerea noului an școlar, astfel că este important ca părinții copiilor cu dizabilități din școlile de masă sau speciale să cunoască drepturile acestora și să se asigură că ele sunt respectate. Copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) au unele drepturi de natură financiară și educațională menite să le asigure incluziunea.
Potrivit Hotărârii de guvern nr. 564 din 2017, copiii cu CES beneficiază de alocația zilnică de hrană și de cea pentru rechizite școlare, cazarmament, îmbrăcăminte și încălțăminte.
În 2022, au avut loc unele modificări legislative care au vizat cuantumul sumelor acordate copiilor cu CES, prevederi valabile pentru anul școlar 2022-2023.
Conform Ministerului Educației, drepturile financiare se majorează cu 50% în anul școlar 2022-2023 și pentru copiii pentru care nu s-a stabilit o măsură de protecție specială, adică pentru toți, indiferent că sunt în centre de plasament sau nu. Măsura se aplică copiilor din grădinițe, școli, licee, din învățământul de masă și special, public sau privat, potrivit reglementărilor în vigoare.
Drepturile financiare ale copiilor cu CES sunt cuprinse și în Legea Educației Naționale, conform art. 51 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
,,Copiii și tinerii cu cerințe educaționale speciale, școlarizați în unitățile de învățământ special sau de masă, inclusiv cei școlarizați în alt județ decât cel de domiciliu, beneficiază de asistență socială constând în asigurarea alocației zilnice de hrană, a rechizitelor școlare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei și a încălțămintei în cuantum egal cu cel pentru copiii aflați în sistemul de protecție a copilului, precum și de găzduire gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu cerințe educaționale speciale din cadrul direcțiilor generale județene/a municipiului București de asistență socială și protecția copilului”, prevede Legea educației naționale.
Drepturile financiare se acordă copiilor cu certificat de orientare școlară, obținut de la centrele CMBRAE/CJRAE, din învățământul preuniversitar, inclusiv celor din învățământul confesional și privat, potrivit H.G. nr. 564/2017.
Trebuie precizată distincția între certificatul CES și certificatul de încadrare în grad de handicap. Astfel, certificatul CES ajută strict pentru orientarea școlară și se referă la nevoile particulare de învățare, pe când certificatul de handicap atestă dizabilitatea în sine. Dacă un copil are certificat CES nu înseamnă că are automat și certificat de handicap.
Drepturile financiare ale copiilor cu CES sunt:
- Alocația zilnică de hrană
Cuantum minim de hrană pentru 2022 este de 22 de lei și este stabilit prin Legea nr. 143 din 20 mai 2022.
Se plătește în primele 10 zile lucrătoare ale lunii pentru luna/lunile precedent. Cuantumul se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului.
,,Alocația zilnică de hrană se acordă lunar, în funcție de numărul de zile de școlarizare și de prezența școlară, indiferent de numărul de ore de curs pe zi la care participă copilul, pe perioada de valabilitate a certificatului de orientare școlară și profesională.
Alocația zilnică de hrană nu se acordă pentru zilele în care copiii cu CES au absentat nemotivat, zilele de sâmbătă, duminică, sărbătorile legale și nici în perioada vacanțelor școlare.
Fac excepție de la condiția de acordare a alocației de hrană, în funcție de prezența școlară, copiii cu CES școlarizați la domiciliu și/sau internați în unitățile sanitare”, arată Hotărârea nr. 564/2017.
Sumele destinate acoperirii cheltuielilor pentru alocația zilnică de hrană se suportă din aceleași fonduri din care sunt finanțate instituțiile și unitățile publice de asistență socială.
2. Cazarmament
Cazarmamentul este o sumă fixă care se acordă pe an școlar, în funcție de vârsta copilului, în două tranșe. Acesta constă în bani pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive.
Hotărârea Guvernului nr. 838 din 29 iunie 2022 stabilește valoarea, în funcție de vârstă. Așadar, statul acordă: 580 lei/an pentru copiii cu vârste între 0-2 ani inclusiv, 789 lei/an pentru copiii cu vârste între 3-6 ani inclusiv, 968 lei/an pentru copiii cu vârste între 7-13 ani inclusiv, 1195 lei/an pentru adolescenți cu vârste între 14-117 ani inclusiv și 1338 lei/an pentru tineri cu vârste cuprinse între 18-26 ani inclusiv.
Ce trebuie să facă părinții pentru a obține aceste drepturi
Pentru obținerea acestor drepturi, părinții sau reprezentanții legali al copilului cu CES trebuie să depună o cerere scrisă la instituția de învățământ la care este înscris copilul cu CES, în perioada 1-30 septembrie a fiecărui an școlar, însoțită de următoarele documente, în copie:
- certificatul de naștere al beneficiarului;
- actul de identitate al beneficiarului, după caz;
- actul de identitate al părintelui sau, după caz, al reprezentantului legal;
- certificatul de orientare școlară și profesională eliberat de CJRAE/CMBRAE;
- declarație pe propria răspundere a beneficiarului major sau reprezentantului legal al copilului cu CES, conform căreia acesta nu beneficiază de aceleași drepturi acordate ca urmare a stabilirii unei măsuri de protecție specială, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1;
- declarații pe propria răspundere a beneficiarului major, părintelui sau reprezentantului legal al copilului cu CES conform căreia alocațiile prevăzute la art. 3 alin. (1) vor fi folosite doar în acest scop, conform modelelor prevăzute în anexele nr. 2.a) și 2.b).
Model de cerere privind acordarea drepturilor copiilor cu CES
Finanțarea drepturilor pentru copiii/elevii/tinerii cu CES integrați în învățământul de masă, care urmează curriculumul învățământului de masă, se asigură din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată prin bugetul local, iar pentru cei din învățământul special și pentru cei integrați în clase/grupe speciale organizate în învățământul de masă, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată prin bugetul județului/al sectoarelor municipiului București, prin unitățile de învățământ la care sunt înscriși copiii cu CES, potrivit H.G. nr. 564 din 2017.
Când se plătesc drepturile financiare pentru copiii cu CES
Unitățile de învățământ plătesc beneficiarilor sumele aferente reprezentând alocația zilnică de hrană în primele 10 zile lucrătoare ale lunii pentru luna/lunile precedentă(e), în funcție de numărul de zile de școlarizare și de prezența școlară înregistrată în luna/lunile anterioară(e), prin totalizarea numărului de zile în care copiii/elevii/tinerii cu CES au fost prezenți la școală sau au absentat motivat.
Actul normativ prevede că sumele aferente drepturilor de care beneficiază copiii/elevii/tinerii cu CES, cu excepția celor reprezentând alocația zilnică de hrană, se plătesc în două tranșe: prima tranșă va fi acordată în perioada aprilie-iunie, aferentă semestrului I calendaristic, iar a doua tranșă în perioada octombrie-noiembrie pentru al doilea semestru calendaristic.
Potrivit Legii nr. 272 din 21 iunie 2004, în cazul copiilor cu handicap, infectați cu HIV sau bolnavi de SIDA, cuantumul sumelor necesare acordării drepturilor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 50% în raport cu sumele acordate.
În cazul copiilor cu cerințe educaționale speciale care au și certificat de încadrare în grad de handicap cuantumul sumelor necesare acordării drepturilor prevăzute la art. 51 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 se majorează cu 50% raport cu sumele acordate.
În conformitate cu art. 129 din Legea nr. 272/2004, cu modificările şi completările ulterioare privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, „copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, mamele protejate şi copiii acestora din centre maternale au dreptul la hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum şi sume de bani pentru nevoi personale“.
Atunci când nu se respectă drepturile copiilor cu CES, părintele poate face o sesizare către Inspectoratul Școlar.
Mai jos puteți desărca modelul de sesizare:
In caz ca aceasta majorare nu se aplica..ce este de facut?