Miercuri, 6 decembrie, fostul rugbist George Baltă, care se deplasează într-un scaun rulant, a fost expus unei situații umilitoare de către compania TAROM. El afirmă că nu i s-a permis îmbarcarea într-o aeronavă a TAROM pentru un zbor de la Bucureşti la Cluj-Napoca, ,,pe motiv de siguranţă”. În plus, acestuia i s-ar fi anulat rezervarea, fără a fi anunţat.
,,Adevărul este că demult nu am mai simţit asta şi nu cred că îmi doream să-mi reamintească cineva despre, dar TAROM a reuşit să-mi arate că în 2023 încă se mai fac discriminări.
Astăzi aveam zbor spre Cluj, împreună cu Tedy Necula, unde eram invitaţi ca speakeri la un eveniment. Doar că asta nu s-a mai întâmplat, pentru că TAROM mi-a refuzat mie îmbarcarea pe motiv de siguranţă”, a scris George Baltă pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că Tedy Necula, care îl însoţea, a fost cu o seară înainte la aeroport să verifice dacă totul este în regulă, dar ,,personalul de atunci i-a ridicat din umeri”.
,,Cu bilete cumpărate, asistenţă pentru persoane cu dizabilităţi confirmată, astăzi m-am trezit că mi s-a anulat biletul, fără să fiu anunţat, pe motiv că aeronava care zboară spre Cluj este un ATR şi nu ia la bord persoane cu mobilitate redusă. Rezolvarea: Vă dăm bilet la zborul de la ora 17. Practic zbori când vor ei, nu când ai tu nevoie. În 2023, TAROM scrie pe site că este o companie modernă, dar folosește aeronave doar pentru o anumită categorie de oameni. Să nu mai spun că o persoană cu dizabilități nu poate selecta asistența și tipul de dizabilitate direct de pe site. Trebuie să suni în call centre sau să mergi într-o agenție a lor că să fii evaluat”, a relatat George.
Fotografie din arhiva personală (George Baltă, alături de Tedy Necula)
La rândul lor, reprezentanții Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române (TAROM) au transmis, joi, 7 decembrie 2023, într-un comunicat de presă, că ,,oferă asistenţă tuturor persoanelor care au mobilitate redusă ca urmare a unei dizabilităţi temporare sau permanente, motorie, vizuală, auditivă sau mintală, ori din cauza vârstei sau a unei boli, pe toată durata călătoriei, de la rezervarea sau cumpărarea biletului până la sosirea la destinaţie”.
,,Pentru a derula aceste servicii și a putea consilia adecvat pasagerii, compania are nevoie să primească, cu minimum 48 de ore înainte de decolare, informația referitoare la existența unei cereri speciale. Solicitarea poate fi transmisă oricărei agenții TAROM, agentului de turism sau prin Call Center-ul TAROM (în funcție de modalitatea de realizare a rezervării). Orice variantă de informare sau cerere trebuie comunicată companiei cu nu mai puțin de 48 de ore înainte de ora de plecare. Această procedură este disponibilă vizibil din Home Page https://www.tarom.ro/informatii-pasageri/despre-calatorie/persoane-cu-dizabilitati.html. Informațiile respective sunt strict necesare, pentru că obiectivul fiecărui zbor este acela de a oferi condiții de maximă siguranța tuturor călătorilor, conform reglementărilor înternaționale și naționale în materie de transport aerian”, au precizat reprezentanții companiei.
Aceștia au făcut referire și la situația prin care a trecut George Baltă, menționând că bifarea opţiunii corespunzătoare pentru persoanele cu dizabilităţi s-a făcut după rezervarea biletului şi că însoţitorului lui George Baltă (lui Teddy Nicula) i s-a comunicat că reglementările în materie de siguranţă nu permit efectuarea cursei cu aeronava respectivă, fiindu-i oferite alternative de zbor.
,,Din nefericire, la data de 6 decembrie, unul dintre pasagerii noștri, fostul celebru rugbist George Baltă, a fost expus unei situații pe care nici o persoană, cu atât mai puțin una cu mobilitate redusă, nu ar trebui să o traverseze. Achiziția biletului, realizată prin intermediul unui site specializat, a fost făcută fără bifarea necesității de Wheel Chair Cabin. Această cerință a fost introdusă în sistem abia după emiterea biletului. Odată bifată cerința, sistemul de rezervari nu i-a mai validat serviciul solicitat pe zborul spre Cluj (nici pe data de 2 decembrie, nici pe data de 3 decembrie, la a doua încercare), pentru că nu permitea zborul în siguranță. TAROM a fost informată de situația sa cu doar o zi înainte (5 decembrie) de către însoțitorul său, venit la aeroport, căruia i s-a comunicat și personal faptul că reglementările în materie de siguranță nu permit efectuarea cursei cu aeronava respectivă. TAROM i-a oferit acestuia alternative de zbor pe un alt tip de aeronavă, tot pentru data de 6 decembrie, și a anulat rezervarea la cursa care nu permitea transportul pe motive de siguranță. Cu toate acestea, însoțitorul s-a prezentat cu domnul George Baltă la îmbarcare, deși cunoștea situația la care îl expune pe acesta, ignorând toate informațiile transmise”, au afirmat reprezentanţii TAROM.
Ei au adăugat că, la check-in, agentul, în mod corect, a constatat că pasagerul nu avea rezervare valabilă, pasagerul era complet imobilizat, prin urmare nu putea fi îmbarcat la respectivul zbor, întrucât reglementarile aplicabile sunt imperative şi interzic în mod expres astfel de îmbarcări, pentru siguranţa tuturor pasagerilor.
,,Regretăm mult situaţia şi sperăm ca nicio persoană cu dizabilităţi să nu mai treacă prin astfel de situaţii, care o fac mai vulnerabilă, în loc să o suţină în dificilele încercări pe care le traversează. Echipa TAROM doreşte în mod permanent să îşi îmbunătăţască activitatea şi este deschisă la orice sugestie a pasagerilor săi, dar, în acelaşi timp, nu putem lăsa informaţiile false să umbrească dedicarea TAROM faţă de pasagerii săi, oricare este starea lor, şi nici să afecteze comunicarea cu publicul român direct sau prin opinia publică. Până acum am susţinut şi am practicat o comunicare onestă cu publicul larg. Intenţionăm să continuăm să practicăm onestitatea în orice situaţie, indiferent dacă ne avantajează sau nu, în interesul general al publicului şi al statului român”, a declarat Bogdan Popescu, director general al TAROM.
Tedy Necula a contrazis afirmațiile făcute de reprezentanții TAROM în comunicat, menționând că astfel de lucruri se întâmplă la această companie ,,de câteva luni cu foarte multe persoane cu dizabilităţi din ţară”.
,,Biletele au fost luate acum șapte zile prin kiwi, cu mențiunea de rezervare pentru serviciul de asistență (conform regulilor TAROM care îți spun să anunți cu măcar 48 de ore înainte dacă ai nevoie de asistență). Am specificat dimensiunile scaunului lui George. Am făcut rezervare prin kiwi, pentru că acolo îmi cumpăr în general biletele, dar și pentru că dacă bifezi pe site-ul TAROM orice formă de asistență atunci când vrei să cumperi bilet de la ei de pe site, nu te lasă, te trimit să îți cumperi la ghiseu… Timp de cinci zile, TAROM nu a confirmat cererea de asistență, iar la telefon, acolo unde la ei pe site te pun să suni, nu răspunde nici dracu. Ieri m-am dus personal până la aeroport la ticketing să mă asigur că vom putea zbura împreună astăzi. Am dat acolo de o fată, tânără, care doar ridica din umeri și din buze și a spus nu știu, nu știu, veniți mâine la check-in direct”, a declarat Tedy.
Tedy a precizat că a primit confirmare de la kiwi că serviciul de asistență este asigurat pentru amândoi și biletul de îmbarcare al lui George.
,,În niciun loc când îți cumperi bilet nu spune că nu ai voie în avion dacă ești wheelchair și nici măcar nu-ți arată modelul avionului. Mai mult, TAROM a anulat ieri seara, fără să ne anunțe pe noi sau pe kiwi, biletul lui George! Astăzi în aeroport au dat din colț în colț cu voce din ce în ce mai ridicată și din ce în ce mai mulți nu știu, ,,avem treabă”. Punând și minciuna că dom’le, s-a schimbat aeronava. Nu este adevărat, știați din start pe ce aeronavă circulă la această oră cursa, și oricum nu există să nu poți să îmbarci. Orice alt aeroport a reușit să îmbarce ani de zile și în aceste avioane – și încă îmbarcă. Și până acum un timp, se făcea asta fără nicio grijă și pe București. De oriunde am plecat din țară, chiar si cu George, nu am pățit chestia asta indiferent de avion. E vorba despre oameni și despre cât de obtuzi sunt la niște reguli inventate de ei, total discriminatorii și care împiedică dreptul la circulație al persoanelor cu dizabilități”, a mai spus Tedy.
El a adăgat că reprezentanții TAROM au încercat șă-și spele imaginea în comunicatul transmis, doar că au mințit, iar comunicarea lor legată de persoanele cu dizabilități nu e transparentă, nefiind capabili să fie coerenți.
Această situație nu este una singulară. Radu Alexa, în vârstă de 43 de ani, încadrat în grad de handicap grav cu însoțitor, a povestit despre experiențele avute cu TAROM.
,,Prima experiență cu TAROM a fost în anul 2019, când am zburat de la Suceava la București cu o aeronavă ATR. Pe aeroportul din Suceava nu au fost probleme la îmbarcare, dar la Otopeni, după aterizare nu a sosit serviciul de asistență. La un moment, echipajul de la bord m-a întrebat de ce nu cobor și le-am explicat că nu pot să merg și că am nevoie de asistență. Mi s-a răspuns că lor nu le-a comunicat de la sol acest aspect și că oricum serviciul de asistență nu se aplică la aeronavele tip ATR. Am avut noroc de pilot, care a sunat pe la cineva din conducerea aeroportului, și problema s-a rezolvat. La întoarcere, deși aveam check-inul făcut, inițial mi s-a refuzat îmbarcarea pe motiv că aeronavele ATR nu sunt potrivite pentru transportul persoanelor cu mobilitate redusă. Am insistat, fiind și o oră destul de târzie am reușit totuși (după lungi insistențe), îmbarcarea s-a făcut cumva pe proprie răspundere. Am folosit serviciul de asistență din aeroport.
Menționez că ruta aeriană Suceava- București este deservită doar de TAROM și doar cu aeronave ATR, deci eu ca persoană cu mobilitate redusă nu pot folosi ruta aeriană către capitala țării, ceea ce mi se pare o situație destul de complicată ca să nu spun discriminatorie.
A doua experiență cu TAROM: august 2023. Am achiziționat bilete București-Istanbul, iar în aplicația TAROM nu specifica nicăieri că trebuie transmis către TAROM cu cel puțin trei săptămâni înainte de zbor un document medical parafat de un medic care să confirme că sunt apt pentru zbor. Noroc că am sunat la call center să întreb cum pot solicita serviciul de asistență la îmbarcare, pentru că în aplicație nu există această posibilitate. Atunci am fost informat despre acel formular. La Istanbul, TAROM a greșit etichetarea scaunului rulant personal și acesta a ajuns la ,,obiecte pierdute”, și astfel am pierdut două ore căutând scaunul.
În concluzie, dacă ești persoană cu mobilitate redusă și vrei să folosești serviciile TAROM, trebuie să îți planifici călătoriile cu cel puțin o lună și jumătate în avans (pentru a avea timp să scoți ,,avizul de zbor de la medic”) și poți folosi numai anumite rute, cele care nu sunt operate cu aeronave ATR”, a declarat Radu.
El a adăugat că a zburat cu multe companii străine și nu a întâmpinat nicio astfel de problemă, din contră a fost tratat cu grijă, respect și prioritate.
Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România, a afirmat că pe lângă problema legată de îmbarcare, mai este problema lipsei personalului de asistență. „Persoanele cu mobilitate redusă sunt lăsate să aștepte în avion sau la îmbarcare. Și mai grav, din cauza lipsei personalului de asistență, persoanele cu dizabilități sunt supuse umilinței de a solicita ajutor altor pasageri, ceea ce poate duce la accidente grave de ambele părți. Personal am suferit un accident în luna mai, pentru că biroul de asistență la îmbarcare mi-a trimis doar o persoană pentru a face transferul de pe scaunul din avion pe scaunul de îmbarcare. În cazul unei persoane dependentă de scaunul rulant, e nevoie de două persoane pentru asistență. O colegă, care se întorcea de la Bruxelles, a trebuit să fie coborâtă în spate, precum un sac de cartofi, de către soțul ei, din același motiv: lipsă de personal.”
Puteți viziona filmulețul despre incidentul în care a fost implicat George Baltă, aici: https://www.facebook.com/tedy.necula.33/videos/1497902957609802