Consumatorii vulnerabili pot solicita, online, acordarea tichetului electronic de energie, începând de miercuri, 20 august 2025, prin platforma electronică EPIDS, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), disponibilă la adresa epids.mmuncii.ro. Persoanele care nu au acces la internet pot depune cererile în scris la primăria de domiciliu ori la oficiile poștale, începând cu 28 august 2025, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii.

Tichetul are valoarea de 50 de lei/lună și poate fi utilizat exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, până la data de 31 martie 2026. Acesta nu poate fi înstrăinat.

,,Platforma digitală lansată astăzi poate fi folosită direct de beneficiari, dar și de reprezentanții primăriilor și ai Poștei Române, care îi vor ajuta pe românii fără competențe digitale să utilizeze sistemul electronic. Un stat responsabil este acela care are grijă de oamenii săi atunci când le este cel mai greu. Tichetele de energie sunt o garanție a solidarității”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Energiei.

Condiții de eligibilitate

De acest sprijin financiar pot beneficia persoanele singure cu venit net lunar de până la 1.940 lei, familiile cu venit net lunar pe membru de maximum 1.784 lei și persoanele cu dizabilități, dacă veniturile se încadrează în plafoanele prevăzute de ordonanță.

Nu pot beneficia persoanele fără domiciliu legal în România, persoanele aflate în detenție și cele din centre rezidențiale publice sau private.

Cine primește sprijinul automat și cine depune cerere

Persoanele care primesc venitul minim de incluziune sunt introduse direct în sistem, fără a depune cerere.

Ceilalți solicitanți cu venituri mici, dar care nu primesc acest ajutor, trebuie să depună o cerere o singură dată, online sau fizic. Pentru facturile aferente lunilor iulie și august 2025, termenul-limită pentru depunerea cererii în aplicația EPIDS este 27 septembrie 2025.

Cum se folosesc tichetele de energie

Solicitanții trebuie să aibă domiciliul în România sau să poată dovedi locuirea legală în țară. Banii nu se acordă în numerar și nu se virează în cont bancar. Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, chiar dacă solicitantul nu este titularul contractului de energie.

Plata consumului de energie electrică se face direct la oficiile poștale, unde cetățeanul trebuie să prezinte factura și un act de identitate.

Plata facturilor se face direct la oficiile poștale, pe baza facturii și a unui act de identitate. Tichetele pot fi utilizate în termen de 12 luni de la ultima încărcare, iar soldul rămas poate fi folosit până la 31 martie 2026.

În cazul schimbării adresei sau al modificării componenței familiei, este necesară depunerea unei noi cereri în platforma EPIDS, la primăria de domiciliu sau la oficiile poștale.

Informații utile pentru beneficiari

Pentru informații suplimentare și asistență, cetățenii pot apela Call-center 021.93.09 al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială sau pot scrie la adresa sprijinenergie@mmanpis.ro.

📄Modelul cererii este disponibil aici:

👉 https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/299488

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.