.
Autor: Elena Năstase
Pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește nașterea Sfȃntului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută ȋn popor și sub denumirea de Sȃnziene sau Drăgaica.
Nașterea Sfȃntului Ioan a fost ȋnaintemergătoare minunatei nașteri a lui Hristos.
Ȋn calendarul creștin ortodox, Sfinții au ca zi de cinstire ziua trecerii lor la cele veșnice, ȋnsă Biserica a ȋnchinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului (25 mai).
Ioan este nume iudaic-Iohanan, prescurtare din Iehohanan și ȋnseamnă: „Dumnezeu s-a milostivit”.
Sfȃntul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, ȋn familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron, primul mare preot al lui Israel și purtător de cuvȃnt al lui Moise. Nașterea Prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni ȋnaintea nașterii lui Iisus.
Data de 24 iunie nu a fost fixată ȋntȃmplător ca zi a nașterii Sfȃntului Ioan Botezătorul. Ȋn Sfȃnta Scriptură, ȋn Evanghelia Sfȃntului Luca, ȋn primul capitol, se spune că zămislirea Sfȃntului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a slujit ȋn Sfȃntul Altar- loc ȋn care numai arhiereul intra o singură dată pe an, ȋn luna a șaptea, ziua a zecea. Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie și o alta din octombrie. Sfinții Părinți au rȃnduit ca ziua zămislirii Sfȃntului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de naștere.
Părinții Sfȃntului Ioan, Zaharia și Elisabeta, erau persoane ȋn vȃrstă care nu mai sperau ca vor avea prunci, de aici și ȋndoiala lui Zaharia atunci cȃnd Arhanghelul Gavriil i-a prezis că soția sa bătrȃnă „va naște prunc care va fi mare ȋnaintea Domnului” ( Luca 1:15) și „va merge ȋnaintea lui cu duhul și puterea lui Ilie” ( Luca 1:17). Pentru că nu a dat crezare celor vestite de Arhanghel, Zaharia va rămȃne mut pȃnă va pune numele fiului său.
La tăierea ȋmprejur a pruncului său, a opta zi după naștere, limba preotului Zaharia se va dezlega, după nouă luni, cȃnd va scrie pe o tăbliță numele Ioan, nume ce i-a fost prezis de Arhanghelul Gavriil, pentru a-l purta fiul său.
De asemenea, Zaharia inspirat fiind de Duhul Sfȃnt a proorocit: „Și tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Preaȋnalt, căci vei merge ȋnaintea Domnului, să gătești Căile Lui”. ( Luca 1:76)
Sfȃntul Evanghelist Luca ne istorisește toate acestea și ne mai spune despre Sfȃntul Ioan că: „Pruncul creștea și se ȋntărea ȋn duh și a stat ȋn locuri pustii pȃnă ȋn ziua arătării lui, ȋnaintea lui Israel”. ( Luca 1: 80)
Sfȃntul Ioan Botezătorul se găsește pe treapta cea mai ȋnaltă din ierarhia sfinților, iar această cinstire i-a fost acordată de Ȋnsuși Mȃntuitorul Hristos, cȃnd a vorbit ucenicilor despre el, la momentul ȋn care acesta se afla ȋnchis ȋn temniță de către Irod Antipa. Mȃntuitorul spunea astfel despre el:
„Adevăr vă spun, că dintre cei născuți din femeie nu s-a sculat niciunul mai mare decȃt Ioan Botezătorul”. ( Matei XI, 71)
Proorocul Isaia ȋl numește: „Glasul celui ce strigă ȋn pustie: gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui”.
Cunoscut ca mijlocitor al legii și propovăduitor al pocăinței, Sfȃntul Ioan este proorocul care ȋnchide cartea Vechiului Testament. Cu Nașterea Domnului ȋncepe o lume nouă și se deschide cartea Noului Testament.
Vechiul Testament se sfȃrșește cu cel mai mare dintre cei născuți dintre femei, culmea cea mai ȋnaltă la care s-a putut ridica omul și Noul Testament ȋncepe cu adȃncul cel mai de jos la care S-a coborȃt Dumnezeu facȃndu-Se Om.
Ȋnsuși Sfȃntul Ioan Botezătorul le vorbește ucenicilor săi despre Domnul Hristos astfel: „Acestuia I se cade să crească, iar mie să mă micșorez”. La nașterea lui Hristos, lumina zilei ȋncepe să crească odată cu Solstițiul de iarnă din 21 decembrie (cel mai adesea, uneori are loc la 22 decembrie), iar la Nașterea Sfȃntului Ioan lumina zilei ȋncepe să scadă, după Solstițiul de vara de la 21 iunie.
De aici putem ȋnțelege că Sfȃntul Ioan Botezătorul, persoana care reprezintă Legea Veche, se naște într-un timp cȃnd ziua se micșorează, ca semn că Legea Vechiului Testament ȋncepe să apună pentru că vine Legea Harului, Legea lui Hristos.
Ȋntre aceste doua nașteri, care au loc dupa solstiții, există o tainică legătură dumnezeiască.
Există o lungă perioadă din viața Sfȃntului Ioan Botezătorul despre care nu avem niciun fel de informații. Cunoaștem că s-a retras ȋn pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, pȃnă ȋn momentul ȋn care a primit poruncă să ȋnceapă să predice. Din Evanghelia după Marcu, aflăm că Sfȃntul Ioan Botezătorul era ȋmbrăcat ȋn haină din păr de cămilă, ȋncins cu o curea de piele și că se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.
Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu
Ioan Botezatorul – „cel mai mare dintre cei născuți din femeie, dar cel mai mic ȋn Ȋmpărăția Cerurilor”
Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: „Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat ȋntre cei născuți din femei unul mai mare decat Ioan Botezătorul totuși, cel mai mic ȋn ȋmpărăția cerurilor este mai mare decat el” (Matei 11, 11), este mărturisirea lui Hristos despre Ioan.
Sfȃntul Maxim Mărturisitorul oferă un ȋnțeles deosebit acestor cuvinte: „Cel ce stă pe treapta cea mai de pe urmă ȋn viețuirea evanghelică e mai mare ca cel ȋnălțat ȋn treapta Legii”. De aici reiese că Sfȃntul Ioan Botezătorul, neȋmpărtășindu-se cu Duhul Sfȃnt revărsat la Cincizecime este mai mic decȃt cel mai mic ȋn ȋmpărăția lui Dumnezeu.
Se consideră că pe vremea Sfȃntului Ioan Botezătorul Ȋmpărăția Cerurilor nu era ȋncă deschisă oamenilor și, astfel, Sfȃntul Ioan este mai mic decȃt orice ȋnger.
Ioan, prin viața pe care a dus-o, este considerat un ȋnger ȋn trup prin viețuire și lucrare, apostol prin mesajul purtat prin ȋnvățătură și mucenic prin jertfa pentru Hristos.
Reprezentarea lui Ioan Botezătorul, ȋn iconografie, cu aripi, a fost inspirată de profeția lui Maleahi: „Iată, Eu trimit pe ȋngerul Meu și va găti calea înaintea feței Mele […]
Să lăsăm glasul Sfȃntului Ioan Botezătorul să răsune ȋn pustiul sufletelor noastre și să ȋi urmăm ȋndemnul de a face fapte vrednice de pocăință, de a trăi ȋn credință, ȋn pacea si dragostea lui Dumnezeu!
AMIN!
OBICEIURI ȘI TRADIȚII
Există în mitologia folclorică românească, ideea că Sânzienele sau Drăgaicele, ar fi personaje mitice nocturne. Faţă de alte personaje mitice, precum ielele şi rusaliile, Sânzienele sunt aducătoare de pace, armonie, iubire, voioşie şi multă bunătate, având efecte benefice asupra tuturor oamenilor, vieţuitoarelor şi plantelor, în general, asupra tot ce are viaţă.
Un specialist în folclor, Marcel Lutic menționează că Sânzienele ascund trei elemente strâns legate între ele: “primul se referă la zânele, de obicei, bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii şi magice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume. Ultimul element, vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, şi Drăgaica”.
Potrivit tradiţiei folclorice, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, de obicei, în jurul unui foc, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, împart rod holdelor, umplu de leac şi miros florile, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.
În unele regiuni din țară încă se ține tradiția de Sânziene, când fetele mari culeg flori de sânziene de pe câmp și le împletesc cununi. Mai apoi, fetele aruncă peste case coronițele. Iar dacă acestea se lovesc sau ajung să se agațe de horm, acest lucru înseamnă că urmează o cununie în cel mai scurt timp. In zorii zilei de 24 iulie, băietii se adună în cete și bat satele în lung și în lat cu flori de sânziene la pălării.
Tot 24 iulie se alege Drăgaica. Aceasta este aleasă dintr-un grup de șapte fete. Aleasa trebuie să fie cea mai cuminte, cea mai frumoasă, dar și cu cea mai bună inimă dintre toate. După ce fata este aleasă, aceasta este împodobită cu spice de grâu în timp ce restul tinerelor se îmbracă în alb. Mai apoi, alaiul pornește prin sat. La răscruce de drumuri fetele fac o horă și încep să cânte voioase.
„Amuţitul cucului” este o altă denumire din popor a Sărbătoarii Sânzienelor, deoarece această pasăre cântă numai trei luni pe an, respectiv de la echinocţiu de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară (21 – 22 iunie) sau chiar de Sânziene, pe 24 iunie.
De Sânziene, au loc bâlciuri şi iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei.
