Autor: Ionuț Barbu
Conform clinicii Paxonline, anxietatea socială este una dintre cele mai des întâlnite probleme de sănătate mentală și afectează aproximativ 13% din populație. Cu toate acestea, problema este aproape niciodată adresată în spațiul public sau înafara cercurilor de specialitate. Nu este greu să ne închipuim și care sunt consecințele acestui fapt.
În societatea românească, persoanele cu handicap au dus din totdeauna o luptă pe două fronturi, una cu limitările concrete create de dezabilitate și alta cu preconcepțiile persoanelor din jur. Confruntarea cea din urmă este și mai apăsătoare când vorbim de problemele mintale. Căci psihopații, statistic vorbind, reprezintă nici un procent din populație, nu putem afirma că oamenii sunt, în general, lipsiți de empatie față de semenii lor mai puțin norocoși. Măcar din propria experiență, nu am auzit pe nimeni să mustreze un copil în scaunul cu rotile pentru a nu fi premiant la un maraton. De asemenea, nu cred că un schizofrenic a fost vreodată pus într-un tribunal să jure pentru infailibilitatea unei mărturii. Deși exemplul cel din urmă privește o dizabilitate mintală, majoritatea problemelor mintale nu sunt atât de evidente și, ca atare, nu sunt recunoscute sau luate în serios de către majoritatea oamenilor.
Probabil cea mai potrivită analogie în acest sens este următoarea. Ne putem imagina o angajată sunând să se învoiască de la muncă în dimineața absenței respective pe motive de viroză. Dacă aceasta este reputată drept o persoană serioasă, într-un caz normal, nu i se va cere nici o adeverință medicală, nici nu i se va aduce o mustrare sau o tăiere de salariu. Acuma să ne închipuim aceeași persoană sunând să declare că se simte depresivă și nu poate să se prezinte la datorie. Va atrage cel puțin o încruntare din partea superiorilor, dacă nu și alte penalități, în cazul în care incidentul se repetă. Totuși, răceala se alungă cu o supă de pui și câteva pastile, depresia poate fi cronică și recurentă. Acestea este deseori trecută cu vederea drept un ton de moment sau o fază trecătoare. Mă rog, am putea elabora o întreagă lucrare de doctorat despre cum depresia apare și, nediagnosticată, se înrădăcinează în personalitatea și modul de viața al unui procent alarmant de persoane adulte, în special din mediile competitive sau încărcate de responsabilități, dar, de dragul conciziei, vom spune că o situație cât se poate de similară întâlnim și în cazul anxietății sociale.
Ce este anxietatea socială și cum se manifestă aceasta?
Ei bine, după cum indică denumirea, anxietatea socială este, în primul rând, o teamă și, ca atare, se manifestă ca una. În funcție de gravitatea situației, vorbim de o frică față de indivizi, grupuri sau chiar frica de a trăi într-o societate, dar, la sfârșitul zilei, aceasta se rezumă în teama de a fi judecat, de a dezamăgi sau a te face de râs. În alte cuvinte, este frica de a nu performa conform așteptărilor celor din jur, indiferent de situație și standarde. Precum în cazul majorității dizabilităților, este greu să ne punem în pielea persoanei afectate, dacă nu am suferit cel puțin o experiență similară. Totuși, când vine vorba de anxietăți, ne putem raporta la propriile fobii pentru a încerca să empatizăm cu trăirile celui afectat. De exemplu, imaginează-ți stresul trăit înaintea susținerii unei prezentări sau al unui examen important, apoi șocul și dificultatea de a reacționa în situația unui moment de panică, precum pierderea balansului într-un punct abrupt și la înălțime, iar apoi reamintește-ti cel mai stânjenitor moment din viața ta. O persoană cu anxietate socială poate suferi toate aceste experiențe în fiecare zi. Întâi este stresul creat de perspectiva interacțiunii sociale, apoi panica din timpul acesteia și, în final, rușinea iscată de neajunsurile reale sau închipuite asumate de persoana afectată. Cea din urmă experiență este și cea mai dezastroasă și principala problemă a anxietății sociale, deoarece duce în nenumărate cazuri la depresie și îi facilitează recurența.
Eronat și chiar ignorant, anxietatea socială este trecută cu vederea drept o formă de timiditate sau, în situația persoanelor capabile să-și mascheze simptomele, ,,o lipsă de chef” sau interes. Acest fapt este cauzat de primele simptome ale anxietății, anume stresul și, în consecință, tendința de a evita o interacțiune socială, ce se regăsesc și în cazul timidității. Timiditatea, însă, este asociată cu lipsa de experiență, motiv pentru care este adesea corelată cu adolescența, pe când anxietatea socială transcende etapele timpurii ale vieții și atrage o sumedenie de alte dificultăți. Pentru o persoană timidă, deși poate avea o experiență neplăcută când vine vorba de a iniția o conversație și chiar a o menține, tendința este ca nivelul de stres să scadă în situația unor interacțiuni favorabile, iar anxietatea precedentă să se evite cu ajutorul repetiției și a creșterii încrederii în sine. Pentru o persoană ce suferă de anxietate socială, repetiția și cultivarea încrederii în sine poate ajuta la diminuarea stresului, însă acesta nu va dispărea niciodată din interacțiunea cu o persoană străină sau relativ necunoscută. În anumite cazuri, stresul poate fi simțit și chiar vizibil în prezenta unei persoane apropiate, de încredere, deși aici am vorbi despre o anxietate socială alimentată de una sau mai multe traume majore.
Precum am menționat deja, cea mai nefastă consecință a anxietății sociale este și cea mai puțin vizibilă, anume rușinea. Deși cuvântul în sine nu se bucură de o prea mare încărcătură, seriozitatea trăirii este dată de complicațiile aferente, precum scăderea stimei de sine, nesiguranță, ce poate duce la alte forme de anxietate, și depresie. Incapacitatea individului de a performa într-o situație socială aparent naturală, precum a întâlni noi posibili prieteni sau parteneri de afaceri, îl face pe acesta să se îndoiască de propriile aptitudini și trăsături de personalitate, să se simtă inferior, defavorizat sau marginalizat. Ne-ar trebui câteva pagini doar să enumerăm multitudinea de complicații rezultate din astfel de sentimente, dar acestea pot varia oriunde între atacuri de panică, izbucniri violente sau depresie.
Cum putem identifica și ajuta o persoană ce suferă de anxietate socială?
Este mai simplu de spus, decât de făcut, aceasta este realitatea crudă. Anxietatea socială nu poate fi corectată în adevăratul sens an sintagmei. Cu voință și ajutor din partea apropiaților și a specialiștilor, o persoană poate să diminueze greutățile handicapului în plan psihologic și să învețe să-și controleze simptomele în spațiul public. Însă, majoritatea celor vizați de această problemă fie nu sunt conștienți de complexitatea ei, probabil văzându-se drept timizi sau introvertiți, fie nu dispun de voința și disciplina necesară ameliorării complicațiilor. În cazurile de simptome extreme, precum atacurile de panică sau izbucnirile violente, este recomandată izolarea persoanei afectate de mediul declanșator, cel mai bine în prezenta uneia sau a două persoane de încredere. Din fericire, astfel de situații sunt rare, având în vedere că indivizii vizați sunt conștienți de problema lor și tind să evite mediile nefavorabile.
Pe de altă parte, când vine vorba de cazurile mai puțin excepționale, întâlnim simptomele generale ale anxietății: dificultăți de exprimare și menținere a contactului vizual, dificultăți de atenţie, ticuri nervoase, înroșirea fetei, transpirație, reacții bruște, mâini reci sau tremurând. Dacă avem de-a face cu astfel de reacții, mai întâi trebuie să luăm în considerare contextul. Dacă ne aflăm într-un grup, este recomandat să izolăm persoana într-un mod sau altul. Fie printr-o conversație privată, fie prin a ne adresa direct acesteia, ignorând tonul general al grupului. Dacă identificăm aceste simptome într-o conversație privată, atunci se cade să creăm un mediu cât mai confortabil pentru persoana vizată, anume un ritm al dialogului cât mai natural, un ton lipsit de agresivitate sau impulsivitate, un contact vizual lăsat la latitudinea interlocutorului, o gestică reactivă și un contact fizic cât mai limitat.
Pentru a ieși la plimbare din spațiul teoretic și a păși în lumea reală, ne-am adresat unei persoane, care, în ciuda dificultăților create de un caz avansat de anxietate socială, reușește să întrețină o viață cât mai normală. Este vorba despre Lau, o tânără studentă de geologie, care se confruntă cu atacuri de panică încă din copilărie și a fost diagnosticată cu tulburare de anxietate socială în 2015.
Reporter: Cum v-ați descrie ca persoană?
Lau: În ceea ce privește personalitatea, sunt foarte introvertită. Mai degrabă mi-aș petrece timpul de una singură, decât în prezența unui grup de prieteni apropiați. Încerc să fiu o persoană cât mai bună, dar sunt cam subiectivă, iresponsabilă și teribilă la a-mi gestiona timpul, las mai toate lucrurile pe ultima sută, ceea ce mă transformă într-o harababură de stres. Trecutul m-a făcut într-o persoană simultan depresivă, anxioasă și paranoică, anumite lucruri declanșându-mi reacția de a lupta până la ultima suflare sau a da bir cu fugiții, nu există cale de mijloc. Mă retrag din realitate prin intermediul jocului video, cărților și substanțelor halucinogene. Pe o notă ceva mai pozitivă, mă consider o persoană relativ inteligentă, cu o capacitate analitică și o gândire logică destul de dezvoltate; îmi place să învăț și o fac destul de repede, probabil datorită bunei memorii. M-aș descrie, de asemenea, drept o persoană destul de creativă.
Reporter: Dacă ar fi să atribui o cauză sau un moment declanșator pentru stările de anxietate, la ce te-ai gândi?
Lau: Dacă ar fi doar una. Hărțuire din partea altor copii, familie destrămată, tatăl a fost un alcoolic și dependent de substanțe, iar mama prea tânără și instabilă mental la vremea aceea, așa că obișnuia să mă învinuiască pentru aproape orice și chiar să mă bată. Nu am avut pe nimeni să-mi fie alături.
Reporter: Cum se reflectă această problemă interioară asupra relațiilor cu cei din jur?
Lau: Sunt incapabilă să leg relații de durată și, eventual, mă izolez și îmi las relațiile să se răcească. Aceasta mă face să mă văd într-o lumină negativă și devin nesigură pe sine. De asemenea, îmi deteriorează șansele de a întâlni alți oameni, având în vedere că sunt mai puțin dispusă să socializez cu ei, așa că mă izolez și mai mult.
Reporter: Dacă nu ar fi prea inconfortabil să destăinuiești, care ar fi cel mai serios episod de panică prin care ai trecut?
Lau: Serios ca și serios? Păi, mi-am zgâriat încheietura palmei până am sângerat în timpul unei căderi nervoase, legată de ceva interacțiune socială. Cred că era legată de școală. În public, cred că cel mai rău mi-a fost când m-am dus să fac un transfer la bancă. Femeia de la ghișeu mi-a cerut ceva număr, iar eu am înghețat și m-am rupt de realitate. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că era pe hârtia din mâna mea. Okay, asta cred că-i mai stânjenitoare. Altă dată, am stat o oră într-o toaletă pentru că îmi era rușine să ies. Cum să explic? Intraseră două fete și nu mi-am putut face treaba, căci îmi era rușine să fac zgomot. Am sperat că o să plece repede, așa că am așteptat. La un moment dat, una dintre ele a început să plângă, iar cealaltă să o consoleze. Mi s-a făcut și mai frică să fac orice fel de zgomot, să nu creadă că aș fi stat până în acel moment să le ascult. După o oră, mi-am luat inima în dinți și am dat să ies. A fost atât de stânjenitor, căci la ieșire era o a treia fată, prietenă cu cele două, și a trebuit să-i cer scuze pentru a-mi face loc să ies.
Reporter: Înțeleg că îți place să-ți petreci o bună parte din timp în lumea virtuală, moderând și participând la numeroase evenimente de roleplay. Ce te-a făcut să urmezi acest drum și cum crezi că anxietatea socială îți influențează parcursul?
Lau: Roleplay-ul îmi permite să evadez într-o altă lume, unde pot fi oricine vreau eu, într-o altă realitate ce-mi permite să uit de problemele realității, cel puțin pentru o scurtă vreme. Șansa de a mă da drept altcineva mă ajută să reduc din povara anxietății. Cu toate acestea, în anumite situații, mă simt și așa stânjenită, însă nu este la fel de grav precum în viața reală.
Reporter: Îmi închipui că, în calitate de moderator a trei comunități online, ai avut de-a face cu numeroase persoane întâmpinând dificultăți similare ție, dacă nu chiar mai severe. În termeni de provocări și beneficii, cum ai descrie responsabilitățile de moderator?
Lau: Cea mai dificilă încercare este cea de a media conflictele sau greutățile ce apar între oameni. Tind să fiu perfecționistă și să mă învinuiesc de fiecare dată când sunt incapabilă să rezolv o problemă într-o altă măsură decât ideală. De asemenea, când vorbim de o comunitate numeroasă, anumiți indivizi tind să-și verse frustrările și neajunsurile pe cheltuiala altora, iar în aceste cazuri nu am de ales decât să-i îndepărtez pentru a preveni un mediu toxic. Pe de altă parte, e o muncă plină de satisfacții. Am ocazia de a întâlni oameni noi, fără constrângerile sociale și mental aferente, majoritatea membrilor apreciază ceea ce fac iar, deseori, mă felicită și încurajează, ceea ce îmi face o mare bucurie.
Reporter: Dacă ar fi să recomanzi roleplay-ul cuiva ce se confruntă cu tulburări de anxietate socială, ce i-ai spune?
Lau: Să încerce, în primul rând. Cel mai dificil este primul pas, a găsi o comunitate în care să te simți în siguranță, liber să te exprimi fără teama de judecată și marginalizare. Dar, după aceea, câștigurile pot să merite, șansa de a lega noi prietenii cu ,,mințile” din spatele personajelor virtuale, precum și șansa de a sparge gheața în scenarii ce pot fi recreate în viața reală.
