EFD și Comisarul European Corina Crețu împărtășesc același angajament de a folosi fondurile UE pentru a construi o Europa accesibilă și inclusivă.
Președintele Forumului European al Persoanelor cu Dizabilități, Yannis Vardakastanis, s-a întâlnit în data de 18 iulie 2017 cu comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu. În cadrul reuniunii au fost discutate următoarele aspecte: utilizarea fondurilor Uniunii Europene (UE) pentru accesibilitate și nediscriminare, parteneriatul cu organizațiile persoanelor cu handicap, viitorul bugetului UE și politica de coeziune.
Comisarul Corina Crețu a subliniat importanța politicii de coeziune, care urmărește reducerea inegalităților dintre statele membre ale UE, pentru a elimina decalajul dintre UE și populația sa. ,,Interesele celor 80 de milioane de europeni cu dizabilități sunt foarte importante pentru mine. Lucrăm în parteneriat strâns cu Forumul European al Persoanelor cu Dizabilități pentru obiectivul nostru comun de a avea o Europă socială și inclusivă „, a spus comisarul Corina Crețu.
Președintele EDF, Yannis Vardakastanis, a evidențiat impactul pozitiv al fondurilor europene în implementarea Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (CRPD) în Europa. De exemplu, fondurile UE sunt utilizate pentru a finanța activitatea depusă de țările UE în scopul promovării accesibilității și nediscriminării. În acest fel, ele contribuie la eliminarea barierelor care împiedică participarea deplină în societate a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor în vârstă și a altor grupuri. Cu toate acestea, EDF a solicitat comisarului să aibă o abordare mai atentă în ceea ce privește asigurarea respectării acestor dispoziții.
Directorul EDF, Catherine Naughton, a făcut referire la politica de coeziune ca instrument important pentru punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale și a Agendei pentru dezvoltare durabilă din 2030. Toate trebuie să fie în conformitate cu CRPD și să includă persoanele cu dizabilități.
Dl Yannis Vardakastanis a cerut Comisiei Europene să continue promovarea nediscriminării și a parteneriatului cu organizațiile societății civile. De asemenea, el a solicitat Comisiei Europene să finanțeze consolidarea capacităților organizațiilor persoanelor cu handicap, astfel încât acestea să poată contribui în mod semnificativ la utilizarea și monitorizarea fondurilor UE.
În cursul reuniunii, președintele FED a subliniat, de asemenea, importanța viitorului buget al UE de a aloca resurse adecvate politicii de coeziune și de a continua lupta împotriva discriminării și a sărăciei ca prioritate maximă.
Comisarul Corina Crețu și-a exprimat sprijinul față de punerea în aplicare a CRPD de către UE în ceea ce privește dezvoltarea viitoarei politici de coeziune și a viitorului finanțelor UE, bazându-se pe cooperarea și implicarea mișcării persoanelor cu dizabilități.
,,Invit toți partenerii și cetățenii să participe la dezbaterea lansată de președintele Comisiei Europene, dl Junker, despre viitorul Europei și ultima despre viitorul finanțelor UE”, a spus comisarul Crețu.
Președintele EDF a invitat-o pe Comisarul Crețu la al patrulea Parlament European pentru persoanele cu handicap care va avea loc la 6 decembrie 2017. Mișcarea europeană a persoanelor cu handicap va saluta dialogul privind valoarea adăugată a fondurilor UE pentru a elimina barierele din calea accesibilității și incluziunii sociale a persoanelor cu handicap acum și în viitor.
Forumul European al Persoanelor cu Dizabilități așteaptă cu nerăbdare să continue colaborarea cu comisarul Corina Crețu pentru promovarea drepturilor persoanelor cu handicap în Europa.
Traducere: Lavinia Elena Niculicea
Dn.comisar CORINA CRETU varog din suflet luptati la ccomisia europeana pentru persoanele cu handicap ca imdemnizzatiile sa fie majorate nu se poate trai cu o indemnizatie de 340 lei pentru handicap grav accentuat dar ceilanti din alta grupa ce fac ?,va rog analizati si luti cea mai buna decizie, cu respect pentru functia pe care o aveti.
Doamna Corina Cretu va rugam respectos sa aveti un punct de vedere cu ANPD in ceea ce priveste pers. cu hand institutionalizate de care un oug nr 51 din 30.06.2017 scuteste de plata contributiei de intretinere in centrele rezidentiale pers. cu hand grav si mental de cele mentionate dar nu si pers. cu hand institutionalizate din centrele cito unde avem pers. cu hand grav si accentuat incadrate in campu muncii si inca prin ordin 1887/2016 sant obligate la contributia de intretinere.
De ce nu s-a luat in calcUL si acesta categorie de pers. cu hand fizic gr.1-2 de scutirea celor mentionate mai sus.
Cei scutiti sus mentionati sant si cu servicii sociale gratis si vor beneficia si de venitu pe care al au fra a avea vreo datorie catre bugetu statului.
Atunci unde este corectitudinea unde este incurajarea ca aceasta categorie de pers. cu hand fizc si gr 3 de a aaccepta un loc de munca dar in felul mentionat mai sus se refuza un loc de munca poate castigat prin concurs sau al poate ocupa dar legislatia sus amintita refuza de acea egaliatea trebuie sa fie egala pt toti.