În data de 28 noiembrie 2018, va avea loc la Bruxelles evenimentul deschis ,,A face din Cardul european pentru dizabilitate o realitate”, găzduit de Intergrupul pentru persoanele cu dizabilități din Parlamentul European.
În 2015, Comisia Europeană a lansat un proiect pilot de implementare a Cardului european pentru dizabilitate în 8 state membre (Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Italia, Malta, România și Slovenia). Finanțarea a fost disponibilă pentru crearea cardului și a sistemului de distribuție, precum și pentru creșterea gradului de conștientizare.
Proiectul reprezintă o contribuție inovativă, la nivel european, pentru recunoașterea reciprocă a dizabilității în statele membre UE, participante la proiect. Cardul european pentru dizabilitate își propune să garanteze accesul egal la anumite drepturi specifice, mai ales în domeniile transportului, culturii, agrementului și sportului.
Până în 2018, majoritatea proiectelor pilot sunt în curs de desfășurare sau aproape finalizate, iar cardurile pentru dizabilitate încep să fie folosite de către persoanele cu handicap. Dar cum este primit noul Card? Este ușor accesibil? Pentru ce se poate folosi? Care au fost provocările în ceea ce privește crearea cardului în diferitele state membre? Și care este potențialul pentru viitor?
Acest eveniment va încerca să răspundă la întrebările menționate mai sus cu obiectivul clar de a investiga o extindere a proiectului-pilot pentru a-l transforma într-o inițiativă cu adevărat europeană. Atât autoritățile naționale, cât și organizațiile persoanelor cu dizabilități și posesorii de carduri vor putea să-și exprime opiniile. EDF va colecta idei și recomandări în timpul evenimentului și le vor prezenta la final. Acest lucru le va permite analizarea diferitelor opțiuni privind modul în care Cardul pentru dizabilitate poate deveni realitate pentru toate persoanele cu handicap în UE și va facilita libera circulație.
În România, Cardul a fost emis în cadrul proiectului ,,Asigurarea mobilității pentru persoane cu dizabilități în România și Europa”, implementat în perioada februarie 2016 – decembrie 2017.
Persoanele cu dizabilități din România care doresc să beneficieze de acces gratuit sau subvenționat parțial la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber, organizate și în alte state membre ale Uniunii Europene, pot solicita direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului de care aparțin eliberarea unui card european pentru dizabilitate.