Începând cu 18 august 2023, vor fi posibile înscrierile pentru finanțare de stat în vederea înființării de întreprinderi sociale în zonele urbane și rurale. Mai exact, este vorba despre o finanțare destinată anumitor persoane vulnerabile, prin intermediul ONG-urilor, sindicatelor, patronatelor și nu numai, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) într-un comunicat.

,,Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va lansa, în data de 18 august 2023, două apeluri de proiecte dedicate antreprenoriatului social din zonele rurale și urbane, bugetul total alocat acestor investiții fiind de 214 milioane de euro. Apelul de proiecte care vizează înființarea de întreprinderi sociale în zonele rurale este finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, iar cel dedicat zonelor urbane, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027”, se arată în comunicat.

Pentru ambele proiecte, înscrierile se desfășoară timp de aproximativ trei luni, și anume în perioada 18 august (ora 16:00) – 13 noiembrie (ora 16:00), prin sistemul informatic MySMIS2021

„Prin cele două apeluri pe care le vom lansa, dăm acces la finanțare tuturor celor interesați să dezvolte antreprenoriatul social, adică persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, tinerilor cu vârsta de peste 30 ani, șomerilor, persoanelor din grupuri dezavantajate pe piața muncii și persoanelor inactive. Cu ajutorul acestor finanțări, beneficiarii vor dobândi competențe antreprenoriale care să le permită dezvoltarea întreprinderilor sociale și crearea de locuri de muncă pentru categoriile vulnerabile. Numărul estimat de întreprinderi care se vor deschide este de peste 1.400, dar dincolo de cifre, cred că impactul pozitiv creat în comunitate va fi unul mult mai mare decât putem noi estima”, a declarat ministrul Adrian Câciu.

Potrivit MIPE, pentru cele două finanțări pentru întreprinderi sociale, solicitanții eligibili sunt entități ale economiei sociale, rețele, uniuni, federații din sectorul economiei sociale, precum și furnizori de formare profesională autorizaţi publici şi privaţi, furnizori de servicii de ocupare acreditați publici și privați, furnizori de servicii sociale, organizaţii sindicale şi organizații patronale, asociaţii profesionale, camere de comerț și industrie, ONG-uri.

Activitățile eligibile în cadrul proiectelor sunt cele de formare în competențe antreprenoriale și dezvoltarea planurilor de afaceri, tutorat/ mentorat, asistență/ consiliere, role models etc, inclusiv prin activarea potențialului antreprenorial al unor persoane aparținând grupurilor dezavantajate.

Pentru mai multe informații despre cele două finanțări ale MIPE, accesați: https://mfe.gov.ro/autoritatea-de-management-pentru-programul-incluziune-si-demnitate-sociala-poids-2021-2027din-cadrul-ministerului-investitiilor-si-proiectelor-europene-lanseaza-apelurile-competitive-spriji/, respectiv:

https://mfe.gov.ro/autoritatea-de-management-pentru-programul-educatie-si-ocupare-peo-2021-2027-din-cadrul-ministerului-investitiilor-si-proiectelor-europene-lanseaza-apelul-competitiv-sprijin-pentru-infiinta/

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.