Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) anunță că va organiza vineri, 22 septembrie 2023, începând cu ora 10:00, dezbaterea publică cu privire la proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul asistenței sociale.
Proiectul de lege care corectează, actualizează şi eficientizează ecosistemul asistenţei sociale în România a fost pus în transparenţă decizională de MMSS, începând din data de 8 septembrie 2023.
Potrivit MMSS, la ședința publică pentru dezbaterea proiectului de lege au acces instituțiile publice, organizațiile civice, precum și toate persoanele interesate.
Ședința publică va fi organizată în sistem hibrid, atât fizic la sediul instituției din str. Dem. I. Dobrescu nr. 2-4, sala 205, cât și online, în sistem videoconferință, pentru cei interesați.
Ministerul Muncii precizează că persoanele interesate pot confirma participarea prin înregistrarea în formularul ce poate fi accesat, utilizând link-ul https://forms.gle/DBUea7J8KDiaUfVk9, și la adresa de e-mail dezbateri@mmuncii.gov.ro, până joi, 21 septembrie 2003, ora 16:30. De asemenea, acestea sunt rugate să transmită numele și prenumele persoanelor participante, precum și datele de contact (telefon mobil și adresa de e-mail funcțională pentru cazurile în care doresc să participe online).
Principalele modificări ale proiectului de act normativ, care urmează a fi pus în dezbatere publică, sunt:
- Niciun serviciu social nu va mai putea funcționa, nici măcar provizoriu, fără controlul în teren al inspectorilor sociali;
- Va fi înființat registrul național electronic de evidență a persoanelor beneficiare de servicii sociale și va fi revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale, astfel inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare;
- Se introduc controalele inopinate pentru ca furnizorii de servicii sociale să respecte drepturile beneficiarilor în permanență, nu doar atunci când sunt în procedura de obținere a acreditării sau a licenței de funcționare;
- Este introdus conceptul de „client misterios”. Voluntarii contractați de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială vor putea fi prezenți în aceste centre. În baza constatărilor sunt inițiate controalele în teren ale inspectorilor;
- Se introduc sancțiuni penale pentru încălcările noii legislații, iar amenzile cresc de cinci ori, respectiv până la 100.000 de lei. Cele mai mari sancțiuni sunt aplicate în cazul în care centrul funcționează fără licență sau în cazul în care este refuzat accesul inspectorilor sociali aflați în misiune de control;
- Doar întreprinderile de economie socială, ONG-urile, cultele recunoscute de lege și instituțiile statului vor mai furniza astfel de servicii. Entitățile înființate în scopul obținerii de profit nu mai pot oferi servicii sociale;
- Furnizorii de servicii sociale vor fi consiliați gratuit de către reprezentanții ANPIS, astfel încât să cunoască toate obligațiile pe care le au potrivit legislației.
Proiectul de act normativ și expunerea de motive pot fi consultate la adresa: https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/proiecte-in-dezbatere/7027-20230908_proiect-lege-modific-completare-acte-normative-asistenta-sociala