Clubul Sportiv ,,Mereu Împreună pentru Oameni” anunţă deschiderea înscrierilor pentru cea de-a opta ediţie a Competiţiei de Biliard în Scaun Rulant (CBSR), care va avea loc vineri, 7 iunie 2024, la Clubul IDM din Bucureşti (Splaiul Independenţei 319B, Bucureşti).

Potrivit unui comunicat al ACS ,,Mereu Împreună pentru Oameni”, perioada de înscrieri va fi deschisă persoanelor cu dizabilităţi, în intervalul 10-30 mai 2024. Înscrierea în Competiţia de Biliard în Scaun Rulant se va face prin completarea următorului formular: https://bit.ly/ÎnscrieriCampionatdeBiliardînScaunRulant.

Competiţia de Biliard în Scaun Rulant reprezintă cel mai mare eveniment sportiv indoor din România pentru persoanele cu dizabilităţi, deschis atât jucătorilor profesionişti de biliard, cât şi amatorilor. Şi de aceasta data, invitat special va fi Henrik Larsson din Suedia, campion mondial la biliard în scaun rulant.

„Este o onoare să revin în România pentru a împărtăși dragostea pentru un sport ce joacă un rol central în viața mea de mai bine de 30 de ani. Voi încerca să-i inspir pe participanți cu viziunea mea și sper să le ofer instrumentele care să-i poată ajuta să-și construiască propriile cariere în biliard. Participarea persoanelor cu dizabilități la activități sportive le crește șansele la o viață sănătoasă, îi ajută în dezvoltarea personală, cu beneficii cognitive de tipul creșterii stimei de sine și le stimulează integrarea în societate”, a declarat Henrik Larsson.

Meciurile vor fi arbitrate de Sonia Simionov, campioana naţională la biliard. Sonia a fost alături de CBSR încă de la prima ediţie a competiţiei, în calitate de arbitru oficial, motor şi suflet al evenimentului.

,,La Competiţia de Biliard în Scaun Rulant nu e vorba doar de sport, deşi nivelul competitorilor e uimitor, ci în primul rând de socializare. Oferim un spaţiu sigur pentru persoanele cu dizabilităţi sa iasă, să socializeze şi să interacţioneze. Căldura, prietenia şi rezilienţa celor care vin aici merită să fie recunoscute de o ţară întreagă. Ei vin să-şi demonstreze lor şi celor din jurul lor ca în viaţă poţi face orice dacă eşti ambiţios şi decis să-ţi împlineşti visurile, indiferent de impedimente. Avem nevoie să lărgim accesul persoanelor cu dizabilităţi la activităţi sportive din multe puncte de vedere: de la planificarea politicilor în domeniile sportului pentru a le include nevoile la modificarea legislaţiei sportului şi regulamentelor de organizare a federaţiilor de profil, care nu creează un cadru adecvat în vederea asigurării participării persoanelor cu dizabilităţi la activităţi sportive de masă (în sistemul şcolar sau în cluburi sportive de amatori)”, a precizat Irina Văcărean, preşedinta Asociaţiei Sportive Mereu Împreună pentru Oameni.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), un miliard de oameni cu dizabilităţi trăiesc astăzi în lume, dintre care peste 70 de milioane doar în Uniunea Europeană.

Persoanele cu dizabilităţi participă la activităţi sportive într-o măsură mult mai mică decât restul comunităţii. Cele mai mici rate de participare le înregistrează cei cu limitări severe: 93% dintre aceste persoane (şi 97% atunci când locuiesc în mediul rural), nu au făcut timp de un an nicio activitate sportivă, conform raportului ,,Diagnoza situaţiei persoanelor cu dizabilităţi în România”, realizat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Mondială.

La finalul Competiţiei, toţi concurenţii vor participa la tombolă dotată cu numeroase premii, dar vor fi şi premii financiare la alocarea locurilor câştigătoare pe podium, mai transmite ACS Mereu Împreună pentru Oameni.

Despre Asociaţia Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni

Asociaţia Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni (ASMIO) este o organizaţie nonguvernamentală care din 2015 se dedică incluziunii prin sport, a persoanelor cu dizabilităţi, oferind ghidaj şi sprijin pentru integrarea socio-comunitară, în mod echitabil şi egal. Aceasta dezvoltă programe şi parteneriate care să permită sportivilor cu dizabilitate să participe la turnee şi competiţii sportive. Asociația consideră că, împreună, putem crea un ecosistem în jurul persoanelor cu dizabilităţi pentru a asigura egalitate de şanse şi acces facil la viaţă şi drepturi.

Despre Lions Club International

Clubul Lions face parte din marea familie LIONS, reprezentată de Asociaţia Lions Clubs International – cea mai mare organizaţie de servicii de voluntariat la nivel mondial. Este prezentă în peste 220 de ţări, având peste 1.400.000 de membri. Serviciile au fost oferite la peste 275 milioane de oameni, efectuând peste 6 milioane de screeninguri oftalmologice gratuite la copii şi tineri, donând peste 3 milioane de ochelari, oferind tratament pentru 9 milioane de oameni cu deficienţă de vedere, asigurând la 15 milioane de oameni masă caldă, asistând 3 milioane de copii bolnavi de cancer şi 2 milioane de copii bolnavi de diabet, impactând 600.000 de copii prin programul de învăţare socio/emoţională Lions Quest şi 2,3 milioane de copii, prin programul de citire.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.