Ateliere Fără Frontiere (AFF), o organizație dedicată promovării incluziunii sociale și a responsabilității sociale a întreprinderilor, anunță lansarea serviciului său de logistică, logiEtic, potrivit unui comunicat al AFF.

,,Acest serviciu oferă companiilor o soluție inovatoare care să acopere nevoile de ambalare și logistică, în timp ce contribuie la integrarea pe piața muncii a angajaților vulnerabili, prin intermediul unității protejate autorizate (UPA)”, se arată în comunicat.

Concret, orice companie cu mai mult de 50 de angajați care plasează o comandă la logiEtic, conform legii 193/2020, care actualizează legea 448/2006, poate înlocui jumătate din taxa lunară pe dizabilitate. 

Conform organziației, piața de logistică din România este într-o continuă creștere, București fiind unul din centrele vizate de dezvoltare accelerată în domeniu. Cea mai mare provocare a industriei, reprezentând 54%, este lipsă forței de muncă și cumulul de cunoștințe și competențe (raport Arilog 2022). 

Soluția lansată de ONG oferă co-packing de calitate superioară, adaptat nevoilor fiecărei firme. Cu o echipă experimentată și localizată în București, logiEtic se angajează să ofere servicii eficiente și profesionale, într-o manieră sustenabilă. Echipa AFF și-a propus ca, în viitorul apropiat, să poată ambala circa 50.000 de astfel de produse și să ofere mai multe locuri de muncă, informează AFF.

Potrivit sursei citate, prin intermediul logiEtic, companiile din diverse sectoare pot beneficia de o gamă variată de servicii de co-packing, adaptate nevoilor şi cerinţelor specifice ale fiecărei afaceri.

,,Oferind o mână de ajutor persoanelor cu dizabilități, logiEtic, o unitate protejată autorizată, operează sub umbrela Atelierele Fără Frontiere. Această abordare asigură că serviciile noastre de co-packing au un impact social semnificativ, promovând incluziunea și angajarea muncitorilor cu dizabilități în piața muncii. Lucrând cu noi, companiile partenere pot sprijini cauza incluziunii sociale și să-și îndeplinească responsabilitățile sociale corporative”, susțin reprezentanții AFF.

Prin sprijinirea unei unităţi protejate autorizate, aceste companii demonstrează angajamentul lor faţă de sustenabilitate şi responsabilitate socială, contribuind la bunăstarea comunităţii şi mediu, informează sursa indicată.

Suntem mândri să prezentăm logiEtic ca pe o soluție inovatoare de co-packing în România. Cu logiEtic, ne propunem să facilităm succesul companiilor partenere, oferindu-le servicii personalizate și eficiente, în timp ce sprijinim o cauză nobilă – integrarea persoanelor cu dizabilități în forța de muncă ” a declarat Damien Thiery, Director general al Ateliere Fără Frontiere.

Despre Ateliere Fără Frontiere

Ateliere Fără Frontiere este o organizație nonprofit, înființată în 2008, pentru inserția socială, profesională și civică a persoanelor vulnerabile, excluse și marginalizate. Cu o experiență bogată în furnizarea de servicii de calitate superioară, Ateliere Fara Frontiere își propune să creeze o societate mai echitabilă și responsabilă din punct de vedere social. 

Pentru mai multe informații, accesați: https://atelierefarafrontiere.ro/.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.