În perioada 17-25 iunie 2023, Germania a găzduit mult așteptatele Special Olympics Games Berlin 2023. Din 1968, la fiecare 2 ani, Jocurile Special Olympics aduc laolaltă sportivi cu dizabilități din toate colțurile lumii, într-un eveniment care depășește granițele geografice, etnice, filozofice, de gen, de vârstă, de cultură și de religie, promovând sportul și aportul său extraordinar în incluziunea socială a copiilor și tinerilor speciali, informează CS Bronx Powerlifting Club Bacău.

Potrivit sursei citate, între cei 7000 de sportivi participanți, s-a aflat și Mărioara Elena Adochiței, judoka la CS Bronx Powerlifting Club Bacău, pregătită de antrenorul Daniel Zodian, a cărei participare la marele eveniment a fost susținută de Special Olympics României, dar și de Federația Română de Judo. Sportiva s-a întâlnit pe tatami cu sportive din Congo, Israel și Ungaria, iar meciul decisiv cu adversara din Ungaria i-a adus aurul, o medalie mult visată, pentru care Mărioara se pregătește din 2010.

Prin reușita sa, sportiva se transformă într-un exemplu de muncă și determinare și o dovadă că și copiii atipici pot scrie povești de succes. Fiecare etichetă și descurajare devine un imbold spre a fi mai buni, lucru demonstrat de povestea Mărioarei care, deși provine din mediul instituționalizat, nu a lăsat ca asta să îi definească destinul, ci doar să o motiveze spre a-și depăși limitele.

,,Special Olympics World Games Berlin 2023 este o experiență din care am învățat foarte multe. A fost prima dată când am călătorit fără cei apropiați, însă, mai ales după ce am cunoscut-o pe Nadia Comăneci, un model pe care îl admir încă din copilărie, de când mergeam la gimnastică, mi-am dat seama că Jocurile sunt cea mai măreață și importantă experiență din viața mea. Am cunsocut sportivi din toate țările lumii, cu care am comunicat, ne-am jucat și antrenat, iar sentimentul de a avea atâția prieteni nu îl voi uita niciodată’’, a declarat Mărioara Adochiței, campioană Special Olympics 2023.

Sportiva Mărioara Elena Adochiței a adus primul aur de la Jocurile Special Olympics pe ramura de judo în Bacău, devenind o mândrie nu doar pentru clubul său, ci pentru întreaga comunitate băcăuană, și, în final, pentru România. Alături de Mărioara, palmaresul României la judo a fost sporit și de sportivii Armis Matei, cu medalie de bronz, Petra Neagoe, cu medalie de argint, și David Lemnian, cu medalie de bronz, lotul fiind însoțit de antrenorul din Cluj Laszlo Balazs.

Cu ocazia evenimentului, campioana olimpică la scrimă Ana-Maria Brânză, consilier prezidențial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a scos în evidență: ,,Un sportiv de performanță știe că încrederea se antrenează în sală, respectul se cultivă în competiții, iar demnitatea se câștigă pe podium. Dragi BRAVI, fiți curajoși și ambițioși, așa cum vă știm. Medaliile Special Olympics strălucesc la fel ca medaliile oricărui campion olimpic.’’

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.