În data de 3 noiembrie, 2020,  a avut loc ședința online organizată de Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi, din cadrul Senatului, în care s-a dezbătut Raportul de activitate al Consiliului de Monitorizare a implementării Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (înființat în baza Legii nr. 8/2016), pe anul 2019. La sfârșitul ședinței, senatorii prezenți la ședință au respins în unanimitate raportul de activitate al Consiliului de Monitorizare și au propus alegerea unei noi conduceri. Urma ca, pe 11 noiembrie, Plenul Senatului să dea un vot final.

Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi, din cadrul Senatului, a constatat nerespectarea prevederilor legale prevăzute în Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și Legea nr. 54/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, în sensul că nu a fost publicate pe site-ul instituției raportul de activitate pentru anul 2019,  în vederea analizării de către societatea civilă și toate actele normative. De asemenea, nu există minute ale ședințelor efectuate în cadrul Consiliului de monitorizare și un program pentru audiențe, organigrama și Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de monitorizare nu sunt actualizate, iar reprezentarea societății civile prin experții independenți nu este publicată pe site.

Un aspect important este faptul că mandatul domnului Gheorghe Aștileanu, fostul vicepreședinte al Consiliului de Monitorizare, a expirat din aprilie. Așadar, de mai bine de 6 luni, Comisia de Monitorizare nu are vicepreședinte, fiind încălcată Legea 8/2016.

Pe data de 30 iunie 2020, Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi, din cadrul Senatului a audiat candidații pentru funcția de vicepreședinte a Consiliului de Monitorizare. Aceștia au susținut un test oral și unul scris din prevederile convenției  ONU,  Legea 8/2016  și Regulamentul de funcționare al Consiliului de Monitorizare. De peste 4 luni, rezultatele concursului nu au fost afișate.

Domnul Aștileanu subliniază lipsa de transparență cu privire la rezultatul concursului și lipsa unui vicepreședinte, precizând că din 1 iulie așteaptă votul de validare din Plenul Senatului.

La rândul său, domnul Mihai Lungu, candidat la funcția de vicepreședinte al Consiliului de Monitorizare,  consideră că, prin amânarea numirii unui vicepreședinte, situația persoanelor cu dizabilități instituționalizate este îngreunată.

,,Pe 30 Iunie 2020, am fost audiat de Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi din Senat, având contracandidat pe dl. Gheorghe Aștileanu și încă două inspectoare din cadrul Consiliului de Monitorizare. După două săptămâni, Comisia a elaborat un aviz și a fost trimis către Biroul Permanent al Senatului. De patru luni, Biroul Permanent nu a supus dezbaterii Plenului Senatului avizul Comisiei. Din această cauză, Consiliul de Monitorizare nu are un vicepreședinte, care ar fi putut în această perioadă de criză să vină în întâmpinarea persoanelor cu dizabilități instituționalizate. În ciuda faptului, că am sunat de mai multe ori la Comisia unde am fost audiat și la Biroul Permanent al Senatului, mi s-a răspuns de fiecare dată că avizul este în procedură”, a explicat Mihai Lungu.

Mihai Lungu susține că, în cazul în care va fi ales vicepreședinte, va îmbunătăți relația Consiliului de Monitorizare cu persoanele care au dizabilități, punctele de contact, Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi, organizațiile neguvernamentale, mass media. De asemenea,  este important să se îmbunătățească transparența decizională și comunicarea cu petiționarii, precum și să se eleboreze o procedură eficientă de monitorizare a persoanelor cu dizabilități.

În România sunt peste 18.000 de persoane cu dizabilităţi instituționalizate în cele 400 de centre rezidențiale publice sau private. Sunt oameni care, de cele mai multe ori, trăiesc în condiții inimaginabile. În contextul pandemiei de Covid-19, situația acestor persoane a devenit și mai grea.

Potrivit datelor transmise de ANDPDCA, situația răspândirii Covid-19 în centrele pentru vârstnici sau centre pentru adulți și copii cu dizabilități indica în data de 30 octombrie 2020: 3116 de rezidenți infectați, 4872 rezidenți vindecați și 508 de rezidenți care au pierdut lupta cu noul Coronavirus.

În raportul de activitate al Consiliului de Monitorizare nu este inclusă o statistică reală cu numărul persoanelor cu dizabilități care s-au confruntat cu abuzuri sau au decedat anul acesta în centrele rezidențiale publice și private.

Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a înaintat o sesizare  către Consiliul de Monitorizare, în data de 12.X.2020, prin care solicită să se verifice de urgență situația beneficiarului Marius Nicolae Hămbășan, internat în CENTRUL DE RECUPERARE SI REABILITARE PENTRU PERSOANE CU HANDICAP DUMBRAVENI, și a primit următorul răspuns:

„Consiliul de Monitorizare va avea în vedere efectuarea unei deplasări la CENTRUL DE RECUPERARE SI REABILITARE PENTRU PERSOANE CU HANDICAP DUMBRAVENI, luând în calcul bugetul acordat de lege pe anul 2020, cât și restricțiile impuse în contextual situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-COV-2.

Până la stabilirea efectuarii unei deplasări la CENTRUL DE RECUPERARE SI REABILITARE PENTRU PERSOANE CU HANDICAP DUMBRAVENI, Consiliul de Monitorizare, va întreprinde demersuri, solicitând puncte de vedere la D.G.A.S.P.C. SIBIU si la CENTRUL DE RECUPERARE SI REABILITARE PENTRU PERSOANE CU HANDICAP DUMBRAVENI, privind cele sesizate de dumneavoastră. Dorim să vă asiguram în continuare de întreaga noastră disponibilitate în soluționarea problemelor sesizate, în limitele competențelor legale .”

Până la această dată CNDR nu a intrat în posesia raportului de inspecție, deși un inspector s-a deplasat la Centrul din Dummbrăveni.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.