Un proiect de lege ce prevede reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare pentru avocații cu handicap grav a fost adoptat miercuri, 15 septembrie, cu votul final, în Parlament. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie semnat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial. 

Proiectul se află la a doua trecere prin Parlament, la prima adoptare fiind întors de Curtea Constituțională, deoarece conținea o condiționare contrară legii fundamentale.

„Persoanele cu handicap grav care au realizat, în profesia de avocat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap grav beneficiază de reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.1”, se arată în textul proiectului de lege, aflat pentru a doua oară în Parlament. 

La prima formă adoptată, CCR a spus că e neconstituțională condiția preexistenței handicapului dobândirii calității de asigurat în baza Legii nr. 72/2016.

Proiectul de lege ,,corectat” vizează modificarea Legii nr. 72/2016, document ce stabilește, de acum cinci ani, cadrul legal al sistemului de pensii şi al altor drepturi de asigurări sociale pentru avocaţi. 

Conform Legii nr. 72/2016, pentru perioada septembrie 2021 – decembrie 2021, vârsta standard de pensionare a avocaților este, în cazul femeilor, de 61 de ani și opt luni, în timp ce, în cazul bărbaților, aceasta este de 65 de ani. 

Începând din ianuarie 2035, vârsta standard de pensionare va fi de 65 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.