Foto: Forumul European al Dizabilității

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, Forumul European al Dizabilității (EDF) a făcut apel la partidele politice să selecteze și să sprijine candidații cu dizabilități care sunt interesați să candideze la alegerile europene. Acest lucru este esențial pentru a ne asigura că diversitatea populației europene este reprezentată în Parlamentul European, informează EDF.

De asemenea, EDF a făcut apel la Uniunea Europeană și la guvernele naționale să se asigure că persoanele cu dizabilități beneficiază de un sprijin adecvat pentru a face campanie și a fi alese în condiții de egalitate cu ceilalți candidați.

De multe ori persoanele cu dizabilități, utilizatori de scaune rulante într-o societate inaccesibilă, care aleg să candideze la alegeri, trebuie să depună mult mai multe eforturi decât persoanele tipice, pentru a ajunge acolo unde trebuie să ajungă. Cu toate acestea, niciun stat membru al UE nu a propus un sprijin specific pentru candidații cu handicap.

În plus, majoritatea țărilor impun restricții juridice specifice persoanelor cu handicap, interzicându-le să candideze. Acesta este cazul tuturor țărilor UE, cu excepția a nouă state membre.

Raportul EDF din 2022 privind drepturile omului referitor la ,,participarea politică a persoanelor cu dizabilități” confirmă că situația este dezastruoasă. Persoanele cu dizabilități rămân în mod grav subreprezentate în calitate de aleși, deși reprezintă 15 % din populație. De exemplu, mai puțin de 5 % dintre actualii deputați în Parlamentul European se identifică drept persoane cu dizabilități.

Potrivit EDF, la restricțiile de mai sus, se adaugă și alte provocări comune pentru candidații care provin din grupuri minoritare și care reprezintă identități marginalizate. Printre aceste provocări comune se numără faptul de a fi ținta discursului instigator la ură și a hărțuirii și de a se confrunta cu stereotipuri și prejudecăți din cauza identităților lor.

,,Femeile sunt deja o minoritate în pozițiile de conducere politică, iar femeile cu dizabilități sunt o «minoritate» în cadrul minorității de femei care ocupă funcții alese. Prin urmare, femeile cu dizabilități și alți candidați marginalizați au nevoie de acțiuni de sprijin specifice.

Aceste bariere, adesea create de partidele politice și de statele însele, contravin angajamentului statelor față de Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și față de articolul 29 al acesteia: «participarea la viața politică și publică».

Peste șapte luni, alegătorii au șansa de a face ca instituțiile Uniunii Europene să fie cu adevărat reprezentative pentru diversitatea Uniunii. Dar numai dacă partidele politice, guvernele naționale și instituțiile UE vor face un pas înainte și vor sprijini persoanele cu dizabilități.

Astăzi, facem apel la partidele politice să acționeze! Facem apel la Uniunea Europeană și la statele sale membre și să acționeze!”, au transmis reprezentanții EDF.

Forumul European al Dizabilității face apel la partidele politice:

  • Să abordeze în mod proactiv persoanele cu dizabilități și să le includă pe listele de candidați.
  • Să ofere sprijin suplimentar și să pună în aplicare măsuri pentru creșterea participării femeilor cu dizabilități în calitate de candidați.
  • Să se asigure că persoanele cu dizabilități care candidează la alegeri pot face campanie în condiții de egalitate cu ceilalți, prin acordarea de sprijin suplimentar pentru a depăși barierele de accesibilitate sau pentru a acoperi costurile legate de dizabilitate.
  • Să se asigure că procesele, informațiile, reuniunile, evenimentele și spațiile sunt accesibile persoanelor cu dizabilități.

Totodată, Forumul European al Dizabilității face apel la Uniunea Europeană și la statele sale membre:

  • Să pună în aplicare scheme și resurse pentru a sprijini candidații cu dizabilități.
  • Să adopte un nou act electoral al UE și legi naționale care să permită persoanelor cu dizabilități să voteze și să candideze la alegeri, indiferent de statutul lor juridic.
  • Să garanteze același nivel de drepturi pentru cetățenii mobili ai UE, cu dizabilități.
  • Să garanteze accesibilitatea alegerilor, inclusiv a acțiunilor relevante pentru candidații cu handicap.
  • Să stabilească obligații de accesibilitate pentru partidele politice europene și naționale.
  • Să ofere sprijin suplimentar și să pună în aplicare măsuri pentru creșterea participării femeilor cu handicap la procesul politic.
  • Să stabilească norme pentru combaterea hărțuirii candidaților, inclusiv a hărțuirii și a violenței cibernetice. Aceste norme ar trebui să asigure protecția femeilor cu dizabilități și a persoanelor cu dizabilități cu alte identități intersectoriale.

Astfel, EDF solicită tuturor actorilor să sprijine în mod corespunzător femeile cu dizabilități care doresc să candideze, inclusiv prin sprijin financiar și prin crearea de rețele specifice și programe de mentorat.

De asemenea, solicită tuturor actorilor să implice și să consulte în mod proactiv persoanele cu dizabilități, prin intermediul organizațiilor reprezentative ale acestora, pentru a se asigura că toate acțiunile întreprinse în acest sens sunt adecvate și eficiente.

,,Pentru persoanele cu dizabilități, calea spre a deveni candidați este încă plină de bariere juridice și practice. Partidele politice trebuie să înceteze să mai ignore persoanele cu dizabilități. Acestea trebuie să le sprijine pentru a deveni candidați”, a declarat Yannis Vardakastanis, președintele EDF.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.