
Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR), reprezentat de președinta Daniela Tontsch, și Asociația Cafeneaua Faptelor Bune, reprezentată de președintele și avocatul Marius Todeancă, au oficializat un parteneriat strategic dedicat promovării, protejării și consolidării drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Parteneriatul stabilește un cadru comun pentru dezvoltarea unor inițiative cu impact sistemic și de interes public, având ca obiectiv îmbunătățirea cadrului legislativ, administrativ și instituțional aplicabil persoanelor cu dizabilități din România.
Colaborarea dintre cele două organizații va include formularea de propuneri privind modificarea, completarea și îmbunătățirea cadrului normativ, elaborarea de puncte de vedere, memorii, studii, analize și recomandări, precum și susținerea unor demersuri strategice cu caracter colectiv, inclusiv procese colective, menite să contribuie la respectarea și garantarea efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Pornind de la obiectivele asumate de cele două organizații – promovarea și apărarea drepturilor omului, egalizarea șanselor, incluziunea socială și participarea deplină a persoanelor cu – parteneriatul va urmări formularea de soluții și recomandări de politici publice, promovarea unor măsuri legislative adecvate, consolidarea dialogului instituțional și susținerea bunelor practici.
,,Acest parteneriat este construit pe principii fundamentale: respectul pentru demnitatea și independența persoanelor cu dizabilități, nediscriminarea, participarea deplină cu drepturi și șanse egale, respectul pentru diversitatea mișcării dizabilității și promovarea accesibilității, incluziunii și participării efective la viața socială, educațională, profesională și civică. Prin această colaborare ne propunem să transformăm expertiza juridică, reprezentarea comunității și implicarea civică în mecanisme concrete de schimbare și protecție a drepturilor”, a transmis președinta CNDR, Daniela Tontsch.
Cafeneaua Faptelor Bune este un centru independent de educație juridică și implicare civică, care urmărește transformarea cunoașterii juridice într-un instrument real de responsabilitate socială. Organizația reunește studenți la Drept, avocați și profesioniști din domeniul juridic pentru dezvoltarea unor proiecte educaționale și inițiative sociale cu impact direct în comunitate.
Prin acest parteneriat, CNDR și Asociația Cafeneaua Faptelor Bune își propun să contribuie activ la construirea unei societăți mai incluzive, în care drepturile persoanelor cu dizabilități sunt respectate și protejate în mod real.







