Cristian Mureșanu pune la dispoziția cititorilor un manual gratuit pentru vindecarea unor maladii

Există oameni cu o voință extraordinară, care reușesc să transforme o experiență nefericită într-o poveste de succes, devenind o sursă de inspirație pentru cei din jur. Oameni cu sete de nou, de zbor, ce-i ridică dincolo de aripile frânte. Un astfel de om este Cristian Mureșanu, a cărui viață stă sub semnul cunoașterii, descifrându-i tainele insolite.
Cristian Mureşanu este un mare jurnalist de ştiinţă, redactor, moderator, producător la Tvr Cluj, unde realizează emisiuni de ştiinţă, parapsihologie și învăţământ universitar. Acesta a realizat interviuri de excepție cu personalități științifice internaționale, ca Bruce Lipton, Randy Scheckman (laureat al premiului Nobel), Miceal Ledwith (consilier al Papei). Când întâlnești un om de la care ai ce învăța, tot ceea ce poți face este să urmărești cu interes firul discuției.

Redactor: Sunteți pasionat de ştiinţă, biologie, parapsihologie, psihologie cognitivă şi clinică, muzica electronică şi, în plus, sunteţi autor de cărţi, realizator de emisiuni de radio şi de televiziune. Cum reuşiţi să împletiţi aceste preocupări şi care este secretul carierei dvs. înfloritoare?

Cristian Mureșan: Aceste preocupări au apărut gradat în sfera cunoaşterii personale, de la primii ani ai copilăriei şi până în prezent, generând acumulări succesive, la început neconectate între ele. Enumerându-le în ordinea crescătoare a vârstei mele, pot fi grupate astfel: Clasele I-IV: a1) muzica clasică, a2) muzica corală, a3) teorie muzicală, b) botanică (insectare peste 3500 de specii prinse cu mâna şi catalogate). Clasele V-VII: a1) şi b) plus c) chimia (teorie şi experienţe cu substanţe periculoase, cu un an mai devreme decât cel în care chimia s-a predat pentru prima dată), d) electronica audio (construirea unor generatoare de sunete, radiouri miniatură), e) desenarea de hărţi geografice, f) desenarea de planşe medicale, biologie şi ecologie, g) preocupări serioase în domeniul anatomiei (redactare prin desen color a textelor lungi şi complexe, foarte greu de memorat – aşa-numitele conspecte, pe care le-am aplicat ulterior ca metodologie de învăţare fără memorare). Clasele VIII-XII: a)-g) plus h) muzica electronică, i) matematica, j) fizica, k) limba engleză, l) şah de performanţă. În timpul facultăţii, am mai fost preocupat de m) planorism. Combinaţiile cumulative de hobby-uri de la a) la m) m-au favorizat, astfel încât să-mi pot permite alegerea unui proiect de diplomă special, şi anume: sintetizator complex de sunete (construcţie, proiectare, desenare scheme şi plăci imprimate, interpretare muzică la claviaturi), la care am mai adăugat construcţii de amplificatoare audio Hi-Fi. În perioada 1990-2004, li s-au mai adăugat tuturor acestor preocupări (cu aplicaţie în jurnalism – devenit acum profesie) n) parapsihologie şi ştiinţe de frontieră, o1) muzică de relaxare, o2) muzică de film, p) psihologie comportamentală, q) meloterapie, r) yoga. Între anii 2004-2018, am mai adăugat s) jurnalism de ştiinţă, ş) biologie celulară şi moleculară, t) medicina mitocondrială şi studiul telomerilor – lectura articolelor ştiinţifice. Am devenit autodidact (din combinaţiile de la a) la t) luate împreună) în ceea ce privește utilizarea şi construirea unui studio complet de televiziune, (prompter TV, proiectare decor, utilizare camere video şi mentenanţă, construire microfoane, etc). Tot în această perioadă, începând cu anul 2005 am devenit interesat de u) schimbări climatice şi geologice, v) sisteme de izolaţii termice şi fonice moderne, editare TV, w) teorii practice de dezvoltare personală, şi deja am cam epuizat literele din alfabet. S-ar putea să mai adaug câteva pentru literele x), y), z), precum permacultură de apartament, sisteme generatoare de energie electrică şi studierea posibilităţii de a înregistra undele trecutului. Ca să răspund la partea a doua a întrebării, adică secretul: foarte multă muncă, dedicaţie, optimism, încredere, rezultate motivante pentru a continua, perseverenţă, cultivarea atenţiei în domenii multidisciplinare. Toate acestea preocupări s-au combinat într-o singură profesie, care le putea ,,cuprinde” pe toate, şi anume jurnalismul (semi)-freelancer de ştiinţă, adică să îmi pot produce singur marea majoritate a emisiunilor radio şi TV.

R: Ce anume v-a împins pe acest drum al cunoaşterii?

C.M: Fiecare din hobby-urile de la a) la z) au avut partea lor de insolit, inedit, de fascinaţie, iar aceste elemente au reprezentat motorul care ne împinge pe fiecare spre propriile noastre căutări, cu o singură excepţie, şi anume cele de la r) la t), adică jurnalism de ştiinţă, biologie celulară şi moleculară, medicina mitocondrială şi studiul telomerilor. M-am îndreptat spre aceste domenii, numai după ce au apărut problemele de sănătate, rămânând intens focalizat asupra acestora şi după soluţionarea lor.

R: Aţi avut probleme serioase de sănătate, ați fost diagnosticat cu discopatie lombară grd II/III şi aţi reuşit să vă vindecaţi. Cum vă explicaţi vindecarea dvs şi ce sfaturi le-aţi putea oferi celor care sunt bolnvi şi caută disperaţi o modalitate de vindecare?

C.M: Vindecarea s-a produs numai după ce am reuşit să aplic un exerciţiu tantric de transformare / recirculare a substanţelor lichidelor seminale în corpul biologic, pornind de la bănuiala (puţin probabilă la acea vreme) conform căreia, această modalitate de recuperare / refolosire / reciclare a acestor resurse biologice, ar fi suficientă în contextul presupunerii incerte (la acea vreme), că sistemele biologice şi fiziologice vor detecta aceste resurse, recuperate şi recirculate, că nu le vor elimina pe alte căi, că nu le vor distruge, că vor ,,şti” să le utilizeze şi că, probabil, mă voi vindeca. Dacă totul ar fi fost doar o altă făcătură new age, atunci niciuna din toate aceste prezumţii nu s-ar fi putut împlini, iar eu aş fi rămas un bolnav pentru tot restul vieţii. Din fericire, rezultatul a fost cel pozitiv, adică, revenind la supoziţiile propuse, recuperarea / refolosirea / reciclarea acestor resurse a fost suficientă pentru ca sistemele biologice şi fiziologice să detecteze, să integreze şi să utilizeze aceste substanţe biologice, produse de aparatul reproducător, astfel încât să se regenereze toate ţesuturile şi să fie eliminate inflamaţiile cronice. În prezent, e chiar mai mult decât atât, observându-se o încetinire semnificativă a procesului de îmbătrânire. În legătură cu sfaturile pe care le-aş oferi celor care caută cu disperare modalităţi de vindecare: a) să lectureze neapărat cartea mea, oferită gratis pe două website-uri (https://www.academia.edu/32181783/Biotransformari_Celulare_si_Fiziologice_2006_-_2017_Editie_Adaugita sau https://www.researchgate.net/publication/311563495_Biotransformari_Celulare_Si_Fiziologice_Complexe_2006_-_2017_Editie_Adaugita#share), b) să renunţe la pseudoterapii şi c) să se informeze mai bine asupra tuturor felurilor de terapii, în cazul în care nu pot să aplice teoriile descrise la punctul a), să ceară cât mai multe păreri de specialitate (nu doar una singură), în problemele care îi frământă.

R: Sunteţi autorul volumelor intitulate ,,Aventura unei vieţi în biotransformare” şi a volumului “Biotransformări Celulare şi Fiziologice Complexe”. Ce a contribuit la biotransformarea dvs?

C.M: Pe scurt, boala!… Dacă nu aş fi avut maladia respectivă, atunci nu doar că nu aş fi fost motivat să verific autenticitatea unei teorii tantrice confuze şi incomplete, dar nici nu mi-ar fi păsat vreodată sau nici nu aş fi aflat vreodată aceste cunoştinţe. Din moment ce am afirmat aceasta, trebuie menţionat pentru cititori faptul că, având acum un manual gratuit la dispoziţie, ei nu mai trebuie să aştepte apariţia bolilor, ci preventiv, pot să înceapă aplicarea teoriei biotransformărilor, pentru încetinirea proceselor degenerative sau pentru vindecarea unor maladii incipiente şi/sau inflamaţii cronice.

R: Relataţi-ne cum a început acest drum al vindecării şi care au fost provocările de-a lungul lui?

C.M: Pentru a nu repeta ceea ce există în carte, drumul a pornit întâi de la o supoziţie. Ab initio am considerat că supoziţia e adevărată, la modul general, şi că tot ce aş avea de făcut ar fi să o aplic şi să văd dacă funcţionează şi în situația mea. În caz contrar, ea ar fi fost un fel de panaceu funcţional doar în condiţiile aspre ale Tibetului, în cine ştie ce ashram sau şcoală specială, unde doar yoghinii foarte dotaţi ar fi capabili să reziste. Era clar că nu aveam cum să ajung vreodată prin acele locuri şi nici nu mă încânta ideea. Dacă aş fi fost realmente convins că, DOAR ACOLO mi-aş putea obţine vindecarea, atunci aş fi renunţat la orice aplicare şi orice efort individual, acceptându-mi un destin implacabil – boală pe viață, aşa ca mulţi alţii, care se văd fără nicio speranţă. Aşadar, după ce am considerat că acele tehnici ar fi reale, am mai postulat o supoziţie (foarte incertă şi improbabilă la acea vreme), şi anume că ele se pot aplica şi în spaţiul nostru geografic şi că ar avea aceeaşi valoare de adevăr şi realitate, ca la 5000 m altitudine în podişul Tibet sau în zona munţilor Himalaya. Tot ceea ce a urmat mai departe, au fost câteva mii de încercări eşuate de a produce transformarea, prin exerciţii de respiraţie şi contracţii musculare speciale. Eram din nou pe punctul de a renunţa şi de a reveni la condiţia acceptării unui destin bătut în cuie (karma cum mai este denumit de către indieni). Dar într-o după-amiază a unei zile de vineri, în intervalul orar 14-17, în data de 3 februarie 2006, s-a produs o reuşită. Duminică, 5 februarie, a urmat a doua transformare, mult mult mai uşor decât prima, după care totul a mers automat, continuu, mii de transformări succesive, microtransformări şi hipertransfomări. Prin urmare, a trebuit să îmi creez metoda, să o experimentez fără să fi avut un manual (precum cel pe care acum îl au la dispoziţie toţi ceilalţi căutători de drumuri), şi în plus a trebuit să mă opun descurajărilor celor apropiaţi, care îmi spuneau că aşa ceva e imposibil de practicat în condiţiile geografice de aici, sau că nu se poate fără un maestru – deci, a trebuit să fiu propriul meu ,,maestru”, sau că poate fi periculos, şi tot felul de alte mituri despre care am scris pe larg în cartea mea, la paginile 66-70. Nu puteţi ajunge la vindecarea unor afecţiuni, declarate cronice sau incurabile (de către medicina clasică) dacă nu depuneţi eforturi considerabile în a descoperi cauzele, apoi soluţiile şi reperele după care să aplicaţi în vederea obţinerii rezultatelor. E foarte important să practicaţi şi nu să aşteptaţi un miracol terapeutic sau să întâlniţi pe un super-vindecător care să rezolve totul, deoarece boala revine dacă nu contribuiţi ulterior la vindecare.

R: Ne puteţi relata un episod încurajator din experienţa dvs de pe tărâmul biotransformării?

C.M: Aici întrebarea cere obligatoriu un citat din carte: Ziua de 3 februarie 2006, este ziua când s-a produs prima experienţă de biotransformare, într-un moment critic, situat la limita dintre boală veşnică şi sănătate recuperabilă. Scriu toată această poveste în speranţa că cei ce sunt încă sănătoşi, vor avea nivelul necesar de înţelegere pentru a transpune teoria mea în viaţa lor, câtă vreme sunt tineri şi au aptitudini excepţionale de a face aceste lucruri, mult mai repede, mai uşor şi mai simplu decât mine. În acea zi de vineri, 3 februarie, sosisem acasă de la 8-a zi de tratament prin fizioterapie şi eram dezorientat, în dureri, în stare de dispreţ, furie, ură, neputinţă, pesimism total, şi din nou „meniul emoţional avea de toate”. Nu cred că aş putea reda toate gândurile care treceau prin acel haos al minţii. Starea respectivă a fost atât de copleşitoare, profundă, intensă şi părea fără limite, încât orice fel de intenţie, de a o contracara cu aşa-zisa gândire pozitivă, calm şi relaxare, a fost din start anulată. Mintea nu putea face nicio alegere. Energia emoţională a atins cotele ei maxime posibile, din câte aş fi putut eu să îmi amintesc eu vreodată. Aş vrea să atrag atenţia asupra faptului că, în perioada ultimilor 12 ani, care au trecut de la aceste eveniment, mulţi cititori mi-au cerut insistent să descriu, cu cât mai multe detalii, acest incident particular, din data de 3 februarie 2006. Am refuzat să scriu aceste lucruri în volumele anterioare, deoarece entuziaştii vor fi tentaţi să creadă că secretul acestor biotransformări este doar o stare de furie şi nimic altceva. Pentru cine crede aceasta, ei bine, e o mare eroare! Acest mecanism, pe care îl explorez deja de peste 12 ani nu porneşte, nu se bazează şi nu are nimic în comun cu o oarecare stare de furie. Cazul meu e particular şi unic de felul său, dar informaţia pe care o prezint, alături de metodologia completă, cu toate datele necesare, este cea care se potriveşte majorităţii.

R: Aţi absolvit o şcoală cu profil tehnic, şi anume Facultatea de Electronică, secţia Electronică şi Telecomunicaţii. Cum aţi ajuns în televiziune şi ce înseamnă pentru dvs. munca în televiziune?

C.M: În TVR am ajuns doar pentru faptul că a avut loc Revoluţia din decembrie 1989. Nu mi-aş fi dorit niciodată să lucrez într-o instituţie media, dacă regimul din 1989 nu ar fi fost schimbat. Câţiva dintre cei care au rezistat regimului, după care au fost concediaţi în perioada închiderii studioului de la Cluj, au revenit ca să poată să producă emisiuni ce nu ar fi fost niciodată acceptate într-un regim comunist. Iniţial, am fost angajat la Radio Cluj (la acea vreme), apoi m-am transferat la TVR Cluj, după care radioul şi televiziunea au devenit instituţii separate etc. Munca în televiziune este foarte complexă, în ceea ce mă priveşte, referindu-mă strict la emisiuni, deoarece ele necesită un volum de muncă laborious, şi abia după aceea vin satisfacţiile de la telespectatori. O emisiune făcută în grabă, rămâne fără vizualizări.

R: Aţi ajuns să realizaţi şi să moderaţi emisiunea ,,Ştiinţă şi cunoaştere” de la TVR Cluj. Cum v-a schimbat viaţa această emisiune?

C.M: Emisiunea mi-a schimbat viaţa chiar mai mult decât în cazul tuturor telespectatorilor, inclusiv dintre cei câteva sute, care mi-au scris până acum, deoarece eu fiind în miezul discuţiilor şi având atenţia maximă la montaj, ascultând fiecare cuvânt, evident, am aprofundat mai mult şi mai bine decât oricine altcineva (subiectele abordate), şi astfel am putut aplica în viaţă tot ceea ce mi-au spus invitaţii. De altfel, scopul meu a fost de a întreba lucruri de maxim interes pentru viaţa de zi cu zi şi nu de a face o emisiune de ştiinţă, doar pentru a promova ştiinţa sau orice fel de ştiinţă, care pe noi, cei nespecialişti, nu ne interesează sau ne interesează mult prea puţin. Ceea ce am aflat de la invitaţii emisiunilor, sunt lucruri care nu se găsesc pe internet sau e nevoie de eforturi mari pentru a le găsi şi aprofunda, în timp ce vizionarea unei emisiuni vă scuteşte de eforturi dificile, ore în şir pierdute la calculator, de aceea merită să revedeţi toate emisiunile postate pe internet, pe contul meu de YouTube – un exemplu fiind acest link https://www.youtube.com/playlist?list=PLm7uyPwcHexKBLsQf1yxUcKig7W81WiJb.

R: De-a lungul timpului, aţi realizat interviuri de excepţie cu oameni cu mentalităţi deosebite, precum Bruce Lipton, Joe Dispenza, Miceal Ledwith, Howard Bloom, Randy Schekman, Michael Fossel. Cum aţi reuşit să-i convingeţi să răspundă întrebărilor dvs.?

C.M: Foarte greu! Nu voiau să accepte niciun interviu de la cineva din România și nu aveau încredere că pot face o treabă bună şi că pot pune întrebări reuşite. Primul a fost Bruce Lipton… A durat 8 luni să pot primi un răspuns, dar apoi am devenit cei mai buni prieteni. Mai mult decât atât, el a devenit ulterior ,,cartea de vizită” cu care mă puteam adresa şi altora, ca să le arăt exemple din interviuri anterioare, şi tot aşa, până i-am interievat pe toţi cei menţionaţi. Dar este la fel de greu să aduc invitaţi din zona universitară clujeană, deoarece fie vorbesc exclusiv academic, iar asta nu atrage audienţă, fie nu doresc să participe, având în vedere complexitatea subiectelor şi necesitatea de a se pregăti suplimentar pentru emisiune şi nu doar să povestească din amintiri. În concluzie, cel mai greu lucru pentru mine este să găsesc invitaţii şi nu să scriu întrebările.

R: Au fost situații când ați pus în dificultate invitaţii?

C.M: Nu. Toţi au fost, fără excepţie, foarte bine pregătiţi. Miceal Ledwith a fost puţin deranjat de o întrebare foarte bine ţintită, dar mi-a oferit răspuns şi am rămas prieteni foarte buni. Am imprimat 8 emisiuni, plus am difuzat 22 de episoade cu filmele sale de pe DVD.

R: Îmi puteţi spune un moment ce v-a rămas în suflet din toate emisiunile realizate?

C.M: Au fost mai multe … Într-una din emisiuni, profesorul Randy Scheckman, laureat al premiului Nobel pentru medicină şi Fiziologie, a vorbit aproape 5 minute despre George Emil Palade, într-un mod atât de emoţionant, cu detalii vii, încât am realizat faptul că descoperirile sale au produs una dintre cele mai importante revoluţii în ştiinţa medicală şi biologia celulară. Nimeni din România nu ştia la acea vreme despre faptul că George Emil Palade a avut un discipol, care la rândul său a făcut descoperiri formidabile, fiind premiat cu Nobel în anul 2013, și la mai puţin de o lună de la premiere mi-a acordat interviu prin skype. Alte momente se referă la aprecierile pe care mi le-a adus Bruce Lipton pentru promovarea cunoaşterii biotransformărilor, iar în loc de citat aş oferi câteva link-uri cu promo-uri la interviul cu Bruce Lipton din anul 2017: a) Despre munca și cercetarea mea https://youtu.be/8cFW3n-pvYM, b) Despre credința falsă că nu vă puteți schimba viața, https://youtu.be/wYNme4lSEzg, c) Despre necesitatea continuării emisiunilor, d) https://youtu.be/JJNvH3xPELA, d) Despre necesitatea de a promova cunoaşterea, https://youtu.be/sQ0EukkbdcI, e) Despre faptul că încă nu m-am descurajat, https://youtu.be/1uQwqgJOQlM, e) Despre a vă schimba stilul de gândire şi de viaţă https://youtu.be/kqPKvuVQCtk. Toate acestea sunt mesaje motivaţionale foarte importante.

R: Regretaţi ceva din ceea ce vi s-a întâmplat până acum?

C.M: Absolut nimic.

R: Ce amintiri aveţi din perioada copilăriei? Cum a fost copilul Cristian Mureşanu?

C.M: Am fost un copil dificil, problematic, făcând toate lucrurile despre care mi se spunea ,,nu ai voie aia!”. Copilăria mea nu a fost prea fericită, însă am avut şi momente bune. Contrar opiniei multora dintre foştii mei colegi de liceu, care au plâns în ultima de zi de şcoală, regretând că au trecut cei 12 ani de liceu, eu am fost cel mai fericit că am scăpat de materiile acelea de nimic (la acea vreme), dar pe care ei le apreciau (filosofie, limba română, geografie, istorie, economie politică). Totuși, am rămas recunoscător profesorilor care mi-au oferit o înţelegere bună a materiilor cu adevărat importante (chimie, fizică, matematică, biologie, limba engleză, electronică). Facultatea a fost pentru mine acea şcoală, care mi-a plăcut. Timp de 6 ani am avut şi momente frumoase, pe care nu le-am putut avea în nenorocirea aceea de liceu (la acea vreme), unde totul era sub obligaţie, sub memorare şi nu înţelegere logică, era sub dictatură şi nu ofertă educaţională. Nu pot să înţeleg ce a putut să fie atât de lacrimogen (la despărţirea de anii liceului) pentru unii dintre foştii colegi. Pentru mine ultimii 5 ani de liceu au însemnat doar o spălare de creiere, pe care am refuzat-o la maxim, chiar cu riscul de a nu putea absolvi sau de a fi dat afară din liceu.

R:Cum aţi reuşit să vă ridicaţi după căderile inerente ale vieţii?

C.M: La început, nu am reușit nicicum. În primii 42 de ani de viaţă, am avut aproximativ 69 de gripe, viroze consemnate medical, pe care le tratam cu medicamente și treceau greu. Experienţele personale şi profesionale de la primele 4 locuri de muncă, de la acea vreme, au fost traumatizante, extenuante, deprimante şi mi-am dat seama că dacă ar fi urmat să fac o alegere greşită după finalizarea studiilor la facultate, atunci aş fi fost marcat pe tot restul vieţii. Viaţa mea are practic două etape: cea de dinainte de biotransformare şi cea de după. Căderile inerente ale vieţii în perioada de dinainte necesitau eforturi imense de recuperare şi reorientare, în timp ce acelea de după biotransformare necesită eforturi mai mici, iar stresul nu mai produce efecte asupra corpului fizic. Înainte, doar 5 minute de stress îmi provocau o viroză care dura 10 zile. După biotransformare, niciun stres nu mi-a mai afectat starea de sănătate. E important de menţionat că biotransformarea nu este un scut împotriva stresului, ci este o soluţie de ameliorare rapidă a efectelor acestuia. Cea mai mare problemă nerezolvată o reprezintă, mai degrabă, efectele stresului și nu apariția acestuia. Evident, atunci când el devine cronic, problema se complică, chiar dacă nu mai există factorul generator iniţial.

R: Ce ar trebui să se schimbe în societatea românească pentru a putea evolua?

C.M: Societatea românească nu doreşte schimbarea la care m-aş gândi eu, nu doreşte principii sănătoase de viaţă şi conduită. Hoţia e ridicată la rang de reuşită, iar câştigul prin muncă cinstită e considerat ca fiind o alternativă la îndemâna fraierilor. Cei bogaţi deseori râd şi îşi bat joc de cei săraci, cei sănătoşi deseori râd şi îşi bat joc de cei bolnavi. Aproximativ o treime din populaţia României suferă de boli incurabile (deci ei sunt cei mai buni consumatori de medicamente), aproximativ jumătate suferă de dureri de spate nevindecabile, dar aproape toţi cei bolnavi consideră că nu ar schimba cu nimic stilul de viaţă şi dieta, pentru a soluţiona problema suferinţei, deoarece stilul de viaţă pe care îl au este tot ceea ce le dă sens în viaţă, şi atunci cum aş putea eu să îndrăznesc să propun altceva? În concluzie, societatea românească este un ,,pacient nevindecabil”, timp de încă cel puţin 190 de ani (conform calculelor unui profesor de sociologie – adică mai avem încă 20 ani de continuare a decăderii morale şi umane, plus 40 ani de modificări climatice la care se vor adăuga încă 133 de ani pentru a deveni o societate normală). Dar asta e doar în teorie, pentru că în practică s-ar putea să dureze chiar mai mult.

R: Ce contează cel mai mult în viaţă, în opinia dvs.?

C.M: O să le înşirui în ordinea de maximă prioritate: a) sănătatea, b) împlinirea profesională, c) locuinţa decentă, d) împlinirea personală, e) relaţii intime. Cine consideră că le poate ,,pune” în altă ,,ordine”, va avea probabil experienţe neplăcute sau chiar suferinţă, dezamăgiri şi nu este exclus faptul că se poate îmbolnăvi. Dieta şi stilul de viaţă reprezintă factori determinanţi în apariţia bolilor. Am ţinut o conferinţă de 30 minute despre acest subiect (https://youtu.be/oi8Cqsc7ykI). Am prezentat răspunsuri extinse la această întrebare. Le-am publicat şi în format text pe pagina de facebook (https://www.facebook.com/notes/cristian-muresanu/conferin%C5%A3%C4%83-cu-tema-cariera-profesional%C4%83-%C5%9Fi-motiva%C5%A3ie/1806156559405013/) – Conferinţă cu tema ,,Cariera profesională şi motivaţie”. Merită lecturate.

R: Care sunt planurile dvs de viitor?

C.M: În următorii 4 ani aş dori să continui să mai produc emisiuni, apoi o să fac altceva, o să scriu cărţi de ştiinţă, mă voi pensiona şi probabil o să vizitez diverse locuri, dar o să mă ocup şi de partea ştiinţifică. Toate cărţile şi articolele mele prezente, trecute şi viitoare, sunt şi vor fi disponibile gratis pe aceste două website-uri: https://www.researchgate.net/profile/Muresanu_Cristian, respectiv https://independent.academia.edu/CristianMuresanu, inclusiv paginile de facebook, http://www.facebook.com/profile.php?ref=profile&id=1278330447, aşa că o să continui să îmi dedic munca şi timpul în aceste domenii ale ştiinţei şi cunoaşterii.