Dezbatere despre problemele presante ale persoanelor cu dizabilităţi, desfășurată în cadrul Ability Club, la Vâlcea

Luni, 17 octombrie, 2022, Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu Asociaţia Ability Hub, a desfăşurat, în cadrul Ability Club, o dezbatere despre problemele presante ale persoanelor cu dizabilităţi.

Evenimentul a avut loc în stațiunea Băile Olănești, județul Vâlcea, și a reunit reprezentanți ai asociațiilor și ai organizațiilor locale din domeniul dizabilității: Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic (ASCHFR) – Filiala Vâlcea, Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Vâlcea-Olt, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) – Băbeni, Fundația ,,Soul to soul” Vâlcea, Societatea Națională Independentă a Handicapaților din România (SNIHR) – filiala Vâlcea, Asociația Ștefan Andrei și Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) – Filiala Vâlcea.

În cadrul  dezbaterii, la care au participat 70 de persoane, au fost abordate problemele importante cu care se confruntă persoanele cu dizabilității, precum lipsa accesului la asistență și îngrijire, la mediul construit, la mijloace de transport, la tehnologii asistive și alte servicii sociale, indemnizațiile de handicap mult prea mici și au fost identificate soluțiile pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale acestor persoane.

Domnul Dumitra Zamfira, președintele SNIHR – filiala Vâlcea, a subliniat câteva dintre nevoile esențiale ale persoanelor cu dizabilități, cum ar fi transformarea drepturilor care survin din biletele de călătorie în bani, decontarea integrală a costurilor serviciilor pentru utilizatorii de scaunele rulante de către stat, antrenarea tinerilor cu dizabilități în activități utile și majorarea cuantumului indemnizațiilor persoanelor cu handicap.

,,O primă problemă ar fi transformarea drepturilor care survin din biletele de călătorie și roviniete în bani. Pentru gradul I cu însoțitor ar fi 100 de lei pe lună, iar pentru gradul II ar fi 50 de lei. Astfel, s-ar face economie cu tipărirea, iar o persoană sau două ar fi disponibile în direcțiile generale de asistență socială județene care se ocupă de aceste nevoi. Cea de-a doua problemă ar fi accesul mai ușor la mijloacele de locomoție, ca de pildă scaunele rulante, îndeosebi la cele la care trebuie făcute îmbunătățiri. Adică, statul să suporte integral costul acestor ajustări, nu persoanele cu dizabilități. Cea de-a treia problemă ar fi educația în familie, și anume părinții să direcționeze copiii către fundații, asociații, care să-i determine să socializeze, ca aceștia să evadeze din lumea virtuală și să facă activități care să-i ajute să treacă mai ușor peste suferință și să le fie utile în viitor.

De asemenea, ar fi mărirea cuantumul indemnizației de însoțitor, pentru că sumele actuale nu pot ajuta cu nimic persoanele cu dizabilități. Dacă atunci când s-a pus în aplicare Legea 448/2006, modul de calcul al indemnizației pentru persoana cu dizabilitate accentuată era jumătate din salariul minim pe economie, în prezent indemnizația a rămas cam jos de tot în comparație cu jumătatea salariului pe economie.

Totodată, persoanele decidente din partea guvernului, din partea unitățiilor departamentale județene trebuie să ia în calcul înființarea unor servicii sociale mobile care să ajute persoanele cu dizabilități în mod real, adică să se facă tratamente la domiciliu, să vină cineva care să-i acorde asistență persoanei cu dizabilități”, a precizat domnul Dumitru Zamfira.

La rândul său, doamna Sanda Diculescu, președinta ASCHFR și a filialei Vâlcea, a vorbit despre câteva probleme la nivel de organizație națională, care se pliază perfect pe nevoile membrilor filialei Vâlcea și ale tuturor.

,,O problemă ar fi legată de încadrarea în grad de handicap. Se vor schimba un pic criteriile de încadrare. Atunci când mamele persoanelor cu handicap se duc la comisie cu acel dosar, trebuie să fie atente la ce medic și psiholog merg, să obțină acele acte necesare. Este foarte important ce scrie medicul specialist în acele documente. Trebuie să fim obiectivi cu privire la ceea ce pot să facă copiii noștri. Dacă ei fac totul cu ajutorul nostru, și nu singuri, asta e realitatea. Este important să știm că acele criterii sunt definitorii pentru fiecare tip de handicap.

Eu am susținut ca principală problemă mărirea indemnizației de handicap pentru adultul cu handicap. Suma de 526 lei este mult prea mică. Am fost acum două săptămâni la o întâlnire cu ANPDPD, și din câte am înțeles domnul ministru Budăi face eforturi pentru mărirea acestei indemnizații, însă nu știm nimic concret. De asemenea, o altă problemă este acel spor de 15% pentru condiții grele în cazul asistentului personal, care este prevăzut în lege și care nu se acordă din cauza procedurii greoaie, a pașilor pe care angajatorul trebuie să-i parcurgă, și anume trebuie contactat DGASP-ul, măsurați niște parametrii care identifică condițiile grele etc. Noi avem foarte multe plângeri legate de acest lucru”, a declarat doamna Sanda Diculescu.

Doamna Lucia Dinică, fondatoarea Fundației ,,Soul to Soul”, a subliniat nevoia înființării unor centre sociale pentru persoanele cu dizabilități, lucru posibil prin implicarea tuturor ONG-urilor.

,,Aș vrea să punctez câteva lucruri, și anume să ne gândim că adulții noștri de astăzi, care mai ieri erau copiii cu handicap, ajung la o vârstă înaintată, iar handicapul lor nu se schimbă, așa că întrebarea mea și a fiecărui părinte este: Ce vor face acești adulți cu dizabilități pe viitor? Ideea fiului meu, Bogdan, pe care eu o continui și îmi doresc din suflet să se materializeze, este înființarea unor centre sociale pentru adulții cu dizabilități, ai căror părinți au decedat și au nevoie de sprijin, centre de tip familial, unde ei să se simtă ca acasă. Eu cred că imposibilul poate fi transformat în posibil, să ne unim forțele, pentru ca un astfel de centru să fie deschis în fiecare județ sau localitate. Noi avem acest centru de tip respiro, dar nu este suficient, pentru că nu sunt condițiile necesare”, a spus doamna Lucia Dinică.

Doamna Maria Vlăsceanu, reprezentanta părinților de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Băbeni, a punctat faptul că, în România, să fii părinte de copil cu dizabilități presupune implicare și prezență permanentă, precum și confruntarea cu multiple nevoi, pe toate ariile existențiale.

,,Astfel, ne confruntăm în permanență cu lipsa resurselor financiare, generată  de nevoi, precum nevoia de medicamente și dispozitive specifice și nedecontate sau decontate parțial de catre CNAS, nevoia de asistență și supraveghere permanentă, nevoia de transport către unitățile sanitare și bazele de tratament, către unitățile școlare sau în alte părți etc.

În ceea ce privește transportul, statul asigură decontarea unui anumit număr de bilete sau combustibil, în funcție de gradul de handicap al beneficiarului. Există însă și situația copiilor cu grad de handicap și cu cerințe educaționale speciale, orientați către unități școlare de învățământ special, nevoiți să facă naveta zilnic către alte localități decât cea de domiciliu, majoritatea acestor copii fiind încadrați în grad grav, cu asistent personal sau cu însoțitor. În această situație mă regăsesc și eu cu fetița mea, obligate fiind să facem naveta zilnic din localitatea de domiciliu către școala specială din Rm.Vâlcea. Fetița mea a depășit deja vârsta de 10 ani, la care mai beneficia de 50% reducere la costul biletului de călătorie, deci amândouă plătim căte 24 de lei dus-întors, deci 48 de lei zilnic, în medie 1000 de lei pe lună.

O altă mare durere și problemă a noastră este reprezentată de marginalizare, de lipsa de incluziune, atitudinea societății față de situația copiilor nostri fiind, de cele mai multe ori, una de respingere, de lipsă de empatie și de înțelegere. Ne confruntăm fățiș cu segregarea în școli și grădinițe, prin excluderea sau neimplicarea copiilor noștri în activitățile școlare sau extrașcolare, nefiind doriți în colectivul clasei sau grupei din care fac parte.

În ceea ce privește învățământul special sau special integrat, acesta se confruntă la ora actuală cu un mare deficit de profesori itineranți și de sprijin la nivel național. Este foarte mare nevoie, de asemenea, de cadre specializate și de programe de instruire și formare pentru cadrele didactice din învățămantul de masă.

În cazul nostru, la Vâlcea, încă se raportează un mare deficit de norme școlare pentru învățământul special și special integrat, și constatăm, în același timp, și necesitatea unui număr mai mare de unități școlare de învățământ incluziv, deoarece, la nivel de județ, există un singur Centru Școlar de Educație Incluzivă, CSEI Băbeni, cu patru unități școlare aflate în subordine, la Băbeni,  Rm.Vâlcea, Fârtățești și Drăgășani, ceea ce nu acoperă nici pe departe numărul mare de copii cu CES și grad de handicap, aproape 1500, raportat de către IȘJ Vâlcea pentru anul școlar 2022-2023.

Tot la capitolul învățământ, este nevoie de o revizuire radicală a curriculei școlare pentru copiii cu CES si dizabilități, și adaptarea acesteia la nivelul de intelect al beneficiarilor, prin programe specifice fiecărei categorii, cu  obiective clar stabilite pe grupe, în funcție de gradul și aria de afectare ale fiecăruia”, a declarat doamna Maria Vlăsceanu.

,,Vorbim, de asemenea, despre nevoia de socializare și de terapie, atât pentru copii, cât și pentru părinți. După cum se știe, copiii cu dizabilități au nevoie de terapii specifice, recomandate de către specialiști și stabilite prin planul de interventie personalizat al fiecăruia, terapii care sunt parțial, într-o mică parte, asigurate și decontate de către stat. Aici intervine marea durere, și de cele mai multe ori, neputința noastră, a părinților, când alergăm cu disperare peste tot pe unde auzim despre specialiști ori centre de recuperare, în cautarea unor miracole uneori, sau pentru găsirea de soluții pentru diagnosticul copiilor noștri. Observăm în ultimul timp o explozie a cazurilor de autism, o creștere progresivă a cazurilor de boli rare cu diagnostic necunoscut în rândul copiilor mici, ceea ce necesită o atenție deosebită și o implicare amplă și extrem de costisitoare din partea părinților, în ceea ce privește mecanismul de stabilire a  diagnosticului și apoi a tratamentului. Toate astea depășesc cu mult resursele financiare și de orice fel ale familiei, uneori se ajunge chiar la separarea părinților, fiind, astfel, o majoritate de părinți singuri cu copii cu dizabilități, părinți copleșiți de griji și responsabilități, cu nevoi la fel de speciale ca ale copiilor noștri.

În scurt timp, copiii noștri vor deveni adulți, iar scopul nostru de acum este ca ei să devina adulți pe cât se poate de funcționali. De aceea, este mare nevoie ca ACUM să ne stabilim corect obiectivele, iar instituțiile abilitate ale statului să vină în sprijinul nostru, prin alocarea resurselor necesare.

Vorbind despre nevoia de socializare, aducem în discuție nevoia înființării de centre respiro, de centre sociale de zi, de programe de activități pe diverse domenii, cu scop incluziv, care este stringentă peste tot și, mai ales, în județul Vâlcea. Ne dorim să avem, pentru început, cel puțin în Rm.Vâlcea, două astfel de centre, pentru copii și pentru adulți, cu posibilitate de înființare, apoi și în celelalte orașe și localități rurale ale județului.

Așa cum am mai spus, cuvântul magic este INCLUZIUNE, și este tot ceea ne dorim pentru copiii noștri. Printr-o atitudine pozitivă, setată pe găsirea de soluții și pe implicare, ne manifestăm dorința de apartenență și participare la viața socială, lucrând fiecare, în mod constructiv, pentru misiunea care ne-a fost dată”, a adăugat doamna Maria Vlăsceanu.

Vizioneză albumul foto integral aici

Consiliul Național al Dizabilității din România desfășoară proiectul „Criza din Ucraina: Soluții incluzive și recuperare pentru persoanele cu dizabilități, partea a II a”, cu asistență financiară din partea ONG-ului Christian Blind Mission (CBM) și a European Disability Forum (EDF) (Forumului European al Dizabilității).

,,Acest document a fost realizat cu asistența financiară a partenerului finanțator CBM și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității). Opiniile exprimate aici sunt cele ale Consiliului Național al Dizabilității din România și, prin urmare, nu pot fi considerate în niciun fel ca reflectând opinia oficială a partenerului de finanțare și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității).”